Citim ce am scris despre Noi Înșine...

Ce caut eu aici?

16 Sep 2016

 “Ce caut eu aici?... Cine sunt aceşti oameni care pretind că sunt părinţii mei?”

Iată întrebarea care m-a chinuit vreme de 40 ani.

Am crescut în familie de alcoolici, atât mama cât şi tata consumând alcool. La vremea copilăriei mele nu înţelegeam prea bine ce se întâmplă, doar ştiam că nu este bine şi, neprimid dragoste şi căldură m-am refugiat în cărţi. Citeam tot ce era pe înţelesul meu. Anii treceau, abuzurile fizice şi emoţionale creşteau în intensitate şi durată, apoi, odată cu adolescenţa au început şi cele de natură sexuală. A început să crescă în mine frica, neputinţa, ura. Nimic nu m-a ajutat după aceea: nici fuga de acasă la 18 ani, nici familia pe care am ales să mi-o fac (spunându-mi “asta va fi perfectă”), nici refugiul în muncă care a urmat divorţului.....nimic.

Epuizată şi secată de sentimente, am început să pun în practică ce m-a învăţat bunica când eram copil: să mă rog. Mă rugam cu atâta ardoare încât am început să simt că funcţionează, că mă pot elibera încet din acele lanţuri care mă strângeau, mă sufocau. Puteam în sfârşit... adică am putut să respir şi am început să trag aer în piept asemenea unui înecat; am început să pot privi în jurul meu, să văd oamenii. Aici a început de fapt viaţa mea, am început să simt!

Soarta mi-a scos în cale bărbatul de care m-am îndrăgostit; şi, cum spunea bunica “când te loveşte săptămâna chioară...”, am fost oarbă, am refuzat ani la rând să văd problema legată de consumul lui de alcool. Când situaţia a devenit disperată, - el a rămas fără loc de muncă şi a început să acumuleze datorii, chiar să mă fure pentru a-și procura drogul, - am început să caut ajutor. Aşa am cunoscut comunitatea AA şi Al-Anon, am înţeles această cruntă boală de familie, alcoolismul, am făcut programul de recuperare prin cei 12 paşi.

În Al-Anon am auzit pentru prima dată de codependenţă, am învăţat ce fel de boală este şi cum se raportează la viaţa mea. Am învăţat să accept neputinţa în ce priveşte alcoolul, să nu mai caut acceptul celor din afară, să nu mai simt frică, ruşine, vinovăţie...

Azi, privind în urmă realizez cât de furioasă am fost, de fapt, pe Dumnezeu pentru că lăsa să mi se întâmple toate acele lucruri şi pot spune că înţeleg într-o oarecare măsură ce caut eu în această familie, de ce am aceşti părinţi şi cine sunt ei. Ei sunt unealta evoluţiei mele, a creşterii spirituale ce mi-a fost hărăzită în această viaţă.

Alcoolismul la mine probabil că este și genetic moștenit de la tatăl meu, cu părinții divorțati de la vârsta de 2 ani, 26 de ani fără nici o legătură cu el nici măcar salut până acum câteva luni când i-am făcut o vizită să îl cunosc. Încă un motiv să renunț pentru totdeauna, starea lui deplorabilă, fără să mai fie în stare să lege 2 cuvinte cursive doar cu un singur gând… unde e sticlă. Binenţeles am băut cu el şi a reuşit să îmi povestească de la o beţie la altă cum şi-a distrus viaţă cum am apărut eu şi încă 4 printre beţiile lui de care povestea cu seninătate şi cu mai mare importanță decât noi 5 în total, bucuros că bea un pahar cu băiatul lui după 26 de ani... Şi de la cum îşi ascundea sticle pe la combinatul unde era inginer chimist până la cum se trezea pe ascuns să bea noaptea când era cu mama. Parcă m-am văzut pe mine şi am zis că nu vreau să ajung aşa, să îi calc identic pe urme, mă vedeam pe mine în prezent în poveştile lui. Mama l-a lăsat binenţeles din cauza alcoolului... în copilărie nu am dus lipsă de nimic deşi eram eu cu ea și avea un serviciu destul de bun... Nu are sens să povestesc de beţiile mele crunte nici nu le ţin minte numărul şi la fel cred că sunt la toţi. Pe la 10 ani am reuşit prima oară să fiu aproape de o comă alcoolică. Au urmat beţii moderate de la şcoală la liceu, normale vârstei, la fel ca şi cele de la facultate... Cu chefuri normale weekend-uri întregi.

Îmi deschid şi propria afacere în domeniul IT, care îmi aducea un venit destul de substanţial pentru vârstă mea. Încep să curgă nopţile pierdute şi beau mai în fiecare seară fără să îmi dau seama de firul ăla invizibil pe care îl tot întind şi stă să se rupă iar eu o să trec de partea cealaltă. Cine mai era că mine nu aveam nimic a două zi şi beam din ce în ce mai mult chiar 2 sticle de vodka pe seară în weekend de nici nu ştiam cum ajung acasă, dar luni eram la muncă îmi facem serviciul ok clienţii mulţumiţi banii veneau. Apare o relaţie serioasă cu o fată . Binenţeles eu continui să beau aproape zilnic chiar şi în timpul zilei. Apar şi certurile între noi să nu mai beau etc, etc, mă abţin poate decât seara, un pahar, 2-3 şi binenţeles pe ascuns să nu mă prindă. Până acum 2 ani afacerea îmi mergea bine, cu prietena mă înţelegeam bine, beam moderat dar puteam să mă opresc când era nevoie. Aflu că mama mea suferă de o boală incurabilă...alerg prin spitale prin ţară operaţii, tratamente fără răspuns(cancer).  Ajung să beau vodka în loc de apă, chiar şi 2 litri pe zi. Mă despart de prietenă după ce o bat, scandaluri cu ai ei, cu poliţia şi de tot felul. Mă retrag în casă şi vorbesc la telefon doar cu mama, care era prin spitale şi o vizităm. Singura persoană cu care mai aveam legătură era mama mea…şi sticla. Magazinul îl neglijez total, îl ţineau angajaţii în picioare. Acum un an moare şi mama... la scurt timp se termină şi cu afacerea... şi de atunci rămân eu cu mine şi cu dependenţa mea… 5 zile beat 2 sevraj şi tot aşa de un an.

În prezent tot ce îmi doresc e să pot să privesc cu indiferenţă un pahar şi să rămână ceva de domeniul trecutului. Cel care eram sunt conştient că nu am cum să mai fiu. Dar în schimb cred că fără alcool pot să fiu altcineva chiar mai bun.

 

Luchiano 

 

Sunt Cristi, alcoolic abstinent. Am 37 de ani, cu 2 ani și jumătate în urmă, m-am predat cu toată ființa mea în fața alcoolului. Greu sau ușor nu pot spune cum mi-a fost, dar la momentul actual vă pot spune, că în abstinență am câștigat lucrul cel mai de preț pentru mine și anume m-am regăsit pe mine însumi și viul din mine. Primul meu contact cu alcoolul a fost în perioada adolescenței, momente în care, s-a produs o strânsă prietenie între mine și dânsul. N-aș putea spune, că îmi plăcea gustul, în schimb, efectul produs mi-a plăcut de la primele înghițituri.  Acum, știind multe despre boala mea, consider, că eram alcoolic de la primele mele beții. Scriu asta, deoarece nu cantitatea băută mă făcea alcoolic, ci legătura care o aveam cu substanța respectivă. 

M-am născut într-o familie, în care consumul de alcool era ceva normal. Tatăl meu și cei doi frați mai mari consumau alcool într-un mod nesănătos. Îmi ziceam atunci – "eu, așa nu am să ajung"- dar, totul a fost invers și odată cu trecerea timpului am început și eu să consum.

La început nu consumam mult, dar cu înaintarea în vârstă s-au mărit cantitățile, perioadele de consum compulsiv și autodistructiv. Distrugerea mea și a celor dragi mie.

Am făcut multe tâmpenii în timpul alcoolismului meu activ și a nebuniei din acele momente. De unele lucruri nu sunt mândru deloc, de altele îmi este rușine, altele le-am îngropat adânc în ființa mea, pe altele le-am scos la suprafață și prin prisma programului AA am învățat să mi le iert și să mă iert.

Consider, că fiecare alcoolic are povestea sa și multe de povestit despre al său trecut. Eu unul, m-am regăsit în povestirile și mărturisirile multor alcoolici, uneori unele dintre ele, parcă trase la indigo!

Fiind și regăsindu-mă în copilul/adolescentul rebel, pe la 20 de ani m-am căsătorit pentru prima dată. Au fost 5 ani, în care s-au întâmplat multe. Pe atunci, încă nu devenisem sclavul alcoolului, dar cu siguranță, consumul său a avut un anume procent pentru sfârșitul acesteia.

A urmat a doua căsătorie cu actuala soție, având împreună un băiețel. Persoane dragi și minunate, care din pricina“prieteniei” dintre mine și alcool era să le pierd. Îmi aduc aminte, că într-un timp, chiar vroiam să divorțez din pricina faptului că sunt un neînțeles. Eu, practic nu doream nimic altceva decât să fiu lăsat în pace să beau și să-mi satisfac ceea ce doream eu cel mai mult și anume să consum alcool, cât mai mult alcool, atunci când vroiam eu, cu cine vroiam eu, fără să mi se țină contul la timp, bani și multe altele, care în nebunia acelor momente mi se parea ceva normal.

Înainte de actuala abstinență a fost un adevărat război între mine și cei care îmi spuneau că nu este în regulă cu mine, cu modul meu de a consuma alcool și tot ce atrăgea acesta dupa sine.

Acceptam cu dragă inimă să mi se spună bețiv, dar sub nici o formă alcoolic. Începusem să recunosc uneori că beau cam mult și încercam din răsputeri să-mi demonstrez mie și celor care aveau de comentat, că sunt un om normal.

Cu cât încercam mai mult, cu atât mă duceam mai jos. Alcolul pusese stpânire pe toată ființa mea, pe viața și toată existența mea. Devenisem sclavul său, devenise obsesia mea și făceam orice pentru al procura și al consuma. Mințeam, ascundeam, manipulam, păcăleam, făceam orice să beau și bineînțeles, negarea tuturor celor scrise mai sus făceau parte din acel sinistru tablou.

A venit un moment, în care am început să realizez, că ceva nu-i ok cu consumul meu de alcool. Astfel, mai mult împins de la spate și "ținut de mânuță" am ajuns la preot, psiholog, psihiatru, dar "orice minune ținea trei zile ".

În August 2011 am avut primul contact cu A.A.-ul din orașul în care locuiesc. Am început să merg la sedințe, dar mintea mea bolnavă a început să distorsioneze părți ale programului și după 4 luni de abținere am căzut crunt. Mi-a fost foarte greu să accept la 35 de ani că sunt alcoolic. Am negat și am încercat să mă conving de multe ori în trecut, ca nu am nici-o problemă și că dețin controlul, dar de fiecare dată alcoolul ieșea învingător. Toate motivațiile create de mine ori de alții picau una câte una în fața lui.

La începutul actualei abstinențe ceva se schimbase în mine, nu știam ce, dar obosisem să mă mai lupt, îmi era silă de mine, de mizeria în care ma bălăceam și astfel, motivația am fost eu.

M-am ridicat, m-am scuturat și după ce am realizat că nu-i îndeajuns să încetezi băutul și atât, am început să lucrez la schimbarea mea. Mi-a fost dificil și greu să accept că trebuie să-mi schimb un comportament și un sistem de gândire defect, dobândite în ani, dar cu răbdarea de a trăi fiecare zi la rândul ei, am învățat să-mi mențin abstinența.

Mulțumesc tuturor alcoolicilor cu care am interacționat, cât și celor cu care o fac în continuare și nu în ultimul rând sunt recunoscător pentru abstinența mea.

În cazul meu, cel mai dificil nu mi-a fost să nu mai beau, ci să învăț să-mi mențin abstinența.

Mulțumesc cu recunoștință soției, că a fost lângă mine în cele mai grele momente din viața mea, atunci când totul părea sfârșit și fără rost, multumesc A.A.-ului și nu în ultimul rând, Puterii Superioare așa cum o ințelrg eu, pentru că nu mai sunt ceea ce am fost.

 

Cristi

 

 

Nu putem fi o persoană schimbată dacă nu suntem dispuși să facem schimbări. Lucrul în programul AA ne implică în schimbare personală, trebuie să mergem mai departe chiar dacă la început nu am fost dispuși să o facem. Trebuie să acționăm și când nu reușim, trebuie să o reluăm din nou și din nou, Pașii 4 și 5 ne vor ajuta să descoperim defectele, calitățile și neajunsurile noastre.

Când suntem dispuși să începem, smerenia trebuie să fie pe primul loc, ea este o parte esențială a progresului nostru spiritual. Vom analiza cu smerenie și onestitate cine am fost , cine suntem , unde am greșit și ce trebuie să facem cu propria noastră viață , nu a altora. Vom merge pe propriul nostru drum, nu pe drumul altora.

Este mult de lucru și de aceea va trebui să fim serioși, disciplinați și angajați, efortul și acțiunea aduc libertatea.

Vom începe procesul schimbării prin inventarierea defectelor noastre de caracter, acțiuni și sentimente. Începem ușor procesul de corectare, care este un proces lent, în timp, nimeni nu se schimba dintr-o dată, ele, defectele, dispar pe măsură ce devenim conștienți de ele, proces ce poate dura ani. Schimbarea necesită gândire și planificare, efort și acțiune. Începem prin schimbarea gândului și apoi a comportamentului, schimbarea numai a gândurilor nu vor produce schimbarea comportamentelor, alteori se întâmplă invers, schimbarea comportamentului produce schimbarea gândului. Este nevoie de un nivel ridicat de interes, dorință și angajament și de vigilență constantă, să fim sinceri și cu un curaj umil dispuși să facem ceea ce trebuie să facem, chiar dacă doare.

Unele dintre defectele noastre se vor lipi de noi, in ciuda eforturilor noastre de a le elimina. Fiecare ne naștem cu un temperament genetic. Putem modifica , educa deforma aceste trăsături dar, nu le putem pierde, desființa. Unii se înfurie rapid alții mai greu, unii sunt singuratici, alții dimpotrivă, unii luptători, alții iubitori, este modul de comportament al genelor noastre,  Cunoscând aceste caracteristici învățăm să le respectăm puterea naturală, însă învățăm și cum să le temperăm, să nu le dăm posibilitatea să dețină în totalitate controlul.

Descoperind defectele noastre ne vom da seama că nu ne vom prăbuși, nu ne vom trezi fără apărare împotriva vieții, în schimb vom deveni mai puți fragili, mai puțin explozivi și mai puțin rigizi. Abătându-ne de la căile noastre vechi, avem speranța unui mod fericit de a trăi.

Să nu vorbim numai de defecte, noi avem și multe calități pe care va trebui să le cunoaștem și să le dezvoltăm. Ele fac viața noastră mai bogată, mai împlinită, mai fericită, ele ne dau un sentiment de bunăstare. Ele pot fi calități fizice, mentale sau emoționale.

Un nivel ridicat de încredere poate constitui un avantaj, este o atitudine specială sau un talent, poate fi o abilitate înnăscută de a obține aprobarea. La alții sensibilitatea este un avantaj, este un sentiment instinctiv de auto-supraviețuire. 

Calitățile noastre pot fi ascunse sau evidente, pot fi descoperite și dezvoltate, ele așteaptă să fie date în folosință.

ATENȚIE! Schimbarea poate fi riscantă. Programul de 12 Pași nu garantează rezultate specifice la schimbările pe care le facem. Schimbarea poate da naștere la alte comportamente, poate la fel de nocive. Vom încerca poate să controlăm viața altor persoane și să le dirijăm după noile concepții ale noastre. Când refuzăm invitația unui prieten de a lua masa la un restaurant, pe motiv că nu mai mergem la restaurant, aceasta nu mai poate fi reînnoită. Când ne-am oprit din băut și nu mai frecventăm barul unde eram cu prietenii riscăm să petrecem multe seri singuri. Nu întotdeauna atunci când facem schimbări in modul nostru de viață cu ajutorul metodelor pe care le învățăm în programul de 12 Pași coincid cu ceea ce se întâmplă în viață. 

Schimbarea este dificilă. La un moment sau altul fiecare dintre noi va crede că a scăpat de un defect, când de fapt el ia o nouă înfățișare. De exemplu trecerea, de la izbucniri de furie bestiale la manipulare nu este recuperare. Nu este sănătos, doar pentru că am zâmbit în loc de a țipa, dar rămânem cu aceiași furie. Noi trebuie să rămânem mereu conștienți de puterea defectelor noastre și să nu ne amăgim cu înlocuirea lor cu alte defecte care pot produce chiar mai multă durere înainte de a înțelege propriile noastre jocuri. 

Schimbarea se produce lent. Schimbarea profundă și de durată vine încet, mult mai încet de cât suntem noi nerăbdători să vină. Uneori avem explozii de înțelegere și de creștere spirituală rapidă și suntem încântați de progresul nostru, dar ele nu vor dura. Schimbările se produc printr-o practică de zi cu zi, gândire și acțiune continuă. Vom petrece probabil, tot restul vieții noastre în creștere spirituală, de eliminare a defectelor , de dezvoltare a calităților și de eliberare din neajunsurile noastre. Este o modalitate nouă de a trăi.

 Constantin

Postare articole

Pentru a adăuga un articol trebuie să te loghezi aici

Dacă dorești să te implici și nu ai cont... inscrie-te aici

Stai in legatura cu noi

Inscri-te aici si primesti in casuta ta de mail articole din revista noastra! Bucura-te de abstinenta cu Noi Insine. Nu vom folosi si nu vom furniza adresa ta de mail sau numele si nu vom trimite mai mult de 2-3 emailuri lunar.

Preambulul A.A.

logo-aa  Alcoolicii Anonimi sunt o comunitate de bărbaţi şi femei care îşi împărtaşesc experienţa, puterea şi speranţa, cu scopul de a-şi rezolva problema comună şi de a-i ajuta şi pe alţii să se însănătoşească de pe urma alcoolismului. Singura cerinţă pentru participare ca membru este dorinţa de a înceta băutul. AA-ul nu percepe nici cotizaţii, nici taxe de înscriere, ne finanţăm prin contribuţiile noastre. AA nu se afiliază nici unei secte, nici unei formaţiuni religioase sau politice, nici unei organizaţii sau instituţii; ei nu doresc să se angajeze în nici o controversă; nu sprijină şi nu contestă nici o cauză. Scopul nostru primordial este acela de a rămâne abstinenţi şi de a-i ajuta pe alţi alcoolici să ajungă la abstinenţă.(Copyright © The AA Grapevine, Inc. Reprodus cu permisiune)