Citim ce am scris despre Noi Înșine...

Mi-am dorit să împărtășesc din experiența grupului nostru din Constanța deoarece mi-a dat o nouă forță și speranță prin creșterea noastră. A fost (este si acum) un fel de... ce obișnuiam să fim, ce s-a întâmplat și ce suntem acum. Eu îl consider și acum grupul meu de acasă, unde am avut un mix bun în calitate și cantitate a abstinenței, unde am deschis ochii conștiinței și unde m-am regăsit ca om.

Purtarea mesajului s-a realizat prin aducerea recuperării și abstinenței noastre în serviciul AA prin unitatea de grup. Cei prezenți la reuniuni au considerat că participarea , este mâna întinsă reală a AA. Din partea grupului din Constanța o importanță deosebită în purtarea mesajului a avut-o prietenul nostru Cătălin împreună cu diverși membrii ai grupului, care prin vizitele făcute în penitenciarul din localitate, la spitalul de psihiatrie, întâlnirile cu medicii și prin licee, interviul la radio au purtat mesajul AA în timp real, iar prin prezența lor au dovedit că se poate.

Am făcut tot posibilul ca să facem grupul nostru să crească și să se extindă și atunci când aceasta nu a crescut, am fost un pic supărați. Fiecare membru obișnuiește să aibă  un interes real și constant în recuperarea celorlalți membri. 

Serviciile în AA nu înseamnă numai a transmite mesajul ci și a ajuta la recuperarea celorlalți și implicit a noastră  prin modul nostru de acțiune.

A fi activ în propriul grup poate implica, de asemenea,  activitatea de voluntariat pentru a întâmpina noii veniți, pentru a aranja scaunele, a face cafeaua, a aranja literatura pentru întrunire ca și a o strânge după terminarea întrunirii, în același sens, după ce întâlnirea s-a terminat,  curățenie, aruncarea sau spălatul paharelor murdare, ducerea gunoiului și altele. Cineva trebuie să facă acest lucru și chiar dacă există o persoană care o face în mod regulat, ne putem oferi ajutorul.

După ce m-am mutat la Bucuresti am constatat cu plăcere că nu există diferențe mari în a face servicii în AA. De fapt m-am simțit ca acasă și am fost întâmpinat cu multă căldură la Grupul Unu Obregia, ca dealtfel și la celelalte grupuri din București la care am fost la întruniri.

Mai există un mod de a face servicii în AA și anume prin postările pe diferite site-uri sau grupuri de profil respectiv ,”Forumul AA”, revista AA ”Noi Înșine”, pagina de facebook a respectivei reviste, grupul ”Prietenii lui Bill”. Oameni care împărtășesc cu ceilalți din literatura AA, și nu numai, oameni care prin postările lor ne țin la curent și conectați cu Abstinența, oameni cărora le sunt profund recunoscător.

Eu consider că în afară mă ține abstinent, această călătorie în serviciu mă învață noi abilități, noi talente dacă vreți, care mi-aduc satisfacție morală, seninătate în orice altă activitate a vieții mele, nu numai în AA. Fiind gata să ajut - oricând, oriunde.

Pentru mulți dintre noi cei în procesul de recuperare, Serviciu General este, probabil, un pic prea mult. Serviciul General nu poate fi pentru toată lumea. Nu avem nevoie să ne simțim forțați sau presați să lucrăm în comitete sau intergrupuri - și nimeni din AA nu va încerca să ne impună un astfel de program, dacă nu suntem interesați sau pregătiți. Sigur, ți se poate sugera, chiar să fii încurajat. Însuși dr. Bob a spus odată (mai mult sau mai puțin în aceste cuvinte), că, dacă nu vom reuși să dobândim un spirit al serviciului, vom fi ratat cel mai mare cadou pe care AA îl are de oferit - capacitatea de a da abstinența  noastră mai departe și astfel să o păstrăm.

Să mergem direct la sursă pentru a afla ce spune AA despre serviciu:

În Moștenirea Serviciului în AA  ( AA’s Legacy of Service în original) Bill W. afirmă destul de succint:

 "Al  Doisprezecelea Pas al nostru - care poartă mesajul - este serviciul de bază că, Comunitatea AA dăruiește; acesta este scopul nostru și principalul motiv al existenței noastre. "

Bill W. continuă să spună că este mai mult decât doar un set de principii. Mai degrabă, este o societate de alcoolici în acțiune.

Serviciul este de fapt a treia Moștenire a AA – urmând după prima Moștenire AA – Recuperarea și a doua Moștenire a AA - Unitatea. După cum scrie și în broșurile AA: "Serviciul către alții și către Comunitate ne amintește că datorăm abstinența noastră muncii membrilor  dinaintea noastră, și că de abstinența noastră continuă poate depinde sutele de mii care încă mai au nevoie să învețe despre AA."

Iar ajutându-i pe unii dintre acești nou-veniți poate face parte din viitorul tău.

Abstinență senină! Doamne ajută!

Fane.

Gata de zbor

04 Sep 2016

Așadar adio, stimabile!

Sunt momente în viață când îți vine să renunți la ceva, nu știi că trebuie să renunți sau ți se cere să renunți!

Dar cum știi oare că a venit momentul? Unde e limita aceea foarte fină care se pierde între a persevera în ignoranță și a renunța pur și simplu? E ciudat, anormal, să îți dorești, să îți placă ”ceva” atât de mult, deși nu este potrivit și nu e deloc bine pentru tine și nu reușești să înțelegi de ce?...dar tu vrei cu tot dinadinsul, chiar cu disperare să păstrezi acel ”ceva”,  acel ”bine”.

Ajungi chiar să fii controlat de frustrări și din dorința de a avea acea stare, să faci lucruri grave, să îți provoci dureri de neimaginat. Disperarea te cuprinde, te-a cuprins deja și nici nu ți-ai dat seama cum și când s-a întâmplat, și te face fără să îți dorești, sau mai grav, fără să realizezi că te comporți altfel?  Fiecare mișcare este un nou pas greșit, un pas mic , dar care te îndepărtează și mai mult de realitate....Care realitate? Cea în care te manifești prin răbufniri și acuzații de tot felul, majoritatea fiind nefondate dar care te face să te victimizezi și care, paradoxal te face să te simți bine? Nebunie? Nuu! Ești bolnavă!

Este cazul să găsesc un moment de luciditate să înțeleg că trebuie să renunț de tot și pentru totdeauna. Singura metodă pentru mine de a redeveni om din ”chestia” în care m-am transformat, e să renunț fără regrete, să înțeleg de ce o fac și astfel să o pot lua de la capăt. Necunoscutul acestei decizii mă înfioară, e un sentiment nou, îmi trezește noi frici dar constructive, am nevoie de curaj ( și nu puțin) să mă arunc din nou în necunoscutul nou de acum. Oricum ar fi, trebuie să gândesc lucid, să o fac personal cât timp simt eu că merită și nu cât timp mi se spune! Limitele fiind atât de fine, iar câteodată  atât de ușor ignorate.

Deci, stimate respectabil ai uitat în desăvârșirea artei tale de a mă transforma în zombie, un lucru esențial: Eu am de acum un aliat de nădejde pe care coincidență sau nu, chiar tu mi l-ai scos pe tapet mai evident decât doreai tu, și care nu a ezitat nici un bob zabavă să îmi sară în ajutor atunci când l-am chemat dintr-o demult uitare într-o târzie disperare, pe însuși  Dumnezeu. Nici nu știam cât de dragă îi eram lui Dumnezeu în ignoranța și nebunia datorată sincerei prietenii cu tine. Ai anulat tot ceea ce reprezenta Ioana și ai făcut o glumă din mine, ai măturat peste tot cu mine, și offf, cât de ușor puteai să faci asta cu mine ! și te lăsam să faci asta! Trebuie să recunosc că în cazul relației cu tine, totul ține de respect – eu te țin la respect, îți respect puterea, tu nu te apropii de mine, te las în pace, tu faci la fel (de ai fi om te-aș bate de te-ai kăka pe tine), te dau la o parte, trădează-le altora speranțele și visele, pe mine nu mă mai interesează, ești istorie de acum, voi citi doar povești cu și despre tine. Tu pe calea ta, eu pe a mea, prietenește nu vom mai da mâna niciodată!

Am stat ceva vreme uitându-mă la foaia albă, rece și imaculată care îmi trimitea provocări (hai încearcă) dar...ce să îți spun? să-ți reproșez, să strig la tine, să te cert, să scot la iveală ce am eu mai bun sau ce am eu mai rău în mine? Asta ai vrea, așa-i? Dar... sunt resentimente pe care față de tine și față de restul lumii nu le mai vreau, încă lucrez la asta. De ce? Pentru că am realizat de fapt, că resentimentul este rădăcina principală a tuturor durerilor, resentimentele sunt sentimente perfide, viclene, sunt mici, atât de mici, încât e ușor să le treci cu vederea, tinzi să le minimizezi și astfel rămân un puternic combustibil pentru văpaia greșelilor și motivul din spatele celor mai multe lucruri care nu merg bine în viața noastră.

Am învățat în timp să mă cenzurez, să îmi controlez emoțiile să nu îmi mai arăt slăbiciunile să îmi cresc autocontrolul până la a obține reacțiile așa-zis normale, emoțiile fiindu-mi deseori confundate și etichetate drept slăbiciuni iar sensibilitatea o boală fără leac tipică femeilor slabe, și... aici ți-ai făcut tu apariția stimabile prieten, m-ai manevrat cu toate fețele posibile, iar eu am rămas cu aceea de la teatru : un ochi plânge și altul râde... mai des plângea decât râdea... trist, foatre trist...

Poate că e o urmă de egoism în mărturisirile pe care le fac – de ce?... Eliberarea mea poate însemna împovărarea celora cărora le împărtășesc gândurile mele. Ar exista ”scăparea”, ștergi totul cu burete, revii la starea dinainte, închizi orice cale de comunicare pentru că nu te mai interesează sau pentru că așa este mai simplu! Ce treabă aveți voi cu gândurile mele? Nu cred că există răspuns bun sau potrivit decât ”dacă”? Or tocmai de asta e vorba! Nu este egoismul acela rău, este egoismul de acum, e recuperare, evoluție din tot ce am făcut, gândit și aplicat greșit până acum.

Probabil că acum m-aș plictisi de acel stil de viață monotonă, cu obiceiuri proaste, aceeași vecini și oameni blazați, cu privirea în pamânt cu aceleași veșnice probleme (starea vremii, pensii și salarii mici, scumpirea gazului când vine frigul și a ouălor înainte de Paști).

Nu mai e loc de vinovăție, nici de întrebări indiscrete, apăsătoare sau de răspunsuri silite, dar total inutile .

E vorba de libertate , seninătate, acceptare, iertare,  dar care lipseau, uitate  fiind, cel mai probabil  acea stare o  numeam pe nedrept – singurătate sau însingurare.

Iar glasul tău mieros, perfid de șarpe constrictor pe dinafară și veninos pe dinăuntru, nu va mai avea rezonanță în timpanele mele și nu mă va mai găsi cu garda lăsată jos, iar în loc să tânjesc după un strop din otrava ta care mi-a creat dependență, mai dura puțin și eram imună, mă concentrez doar asupra mea, cu antrenament, voință și răbdare ( și puțină încăpățânare), trăiesc clipa, nu mai evadez din prezent,  rapid cu ajutorul tău binevoitor, tu, care te-ai hrănit nesătul cu sufletul meu, vreau să simt acum o altă stare de bine care pune stapânire pe mine, acea pace cu mine care elimină îndoielile și inutilitatea expresiilor ”dacă” și ”poate”.

Trăiesc în prezent, dacă îmi vine să râd o fac pur și simplu, e super fain și culmea gratis, dacă în schimb dau la șoricei, adică îmi dau lacrimile, văd izvorul lor din sufletul meu sensibil, iar faptul că pot plânge înseamnă că vibrez la ceva, simt, o arăt și trăiesc – nu e o slăbiciune!

Un citat anonim spune: ”Bucură-te de acest moment pentru că acest moment este viața ta”. Mi-a plăcut însă m-am gândit imediat: ce fac atunci cu trecutul și viitorul? Am simplificat pentru mine astfel: trecutul și viitorul sunt ca și apa: dacă stai prea mult sub apă, riști să te sufoci, dacă începi să te sufoci intri în panică și te cuprinde teama așadar total inutile aceste temeri!

Iar dacă există 50% șanse ca ceva să mergă prost și 50 % șanse ca ceva să mergă bine, atunci nu are rost să te îngrijorezi!

O formulă simplă: DOAR PENTRU AZI!

DOAR PENTRU 24 ORE!

Deci: ADIO! Tu pleci, eu rămân!

Alcoolismul la mine probabil că este și genetic moștenit de la tatăl meu, cu părinții divorțati de la vârsta de 2 ani, 26 de ani fără nici o legătură cu el nici măcar salut până acum câteva luni când i-am făcut o vizită să îl cunosc. Încă un motiv să renunț pentru totdeauna, starea lui deplorabilă, fără să mai fie în stare să lege 2 cuvinte cursive doar cu un singur gând… unde e sticlă. Binenţeles am băut cu el şi a reuşit să îmi povestească de la o beţie la altă cum şi-a distrus viaţă cum am apărut eu şi încă 4 printre beţiile lui de care povestea cu seninătate şi cu mai mare importanță decât noi 5 în total, bucuros că bea un pahar cu băiatul lui după 26 de ani... Şi de la cum îşi ascundea sticle pe la combinatul unde era inginer chimist până la cum se trezea pe ascuns să bea noaptea când era cu mama. Parcă m-am văzut pe mine şi am zis că nu vreau să ajung aşa, să îi calc identic pe urme, mă vedeam pe mine în prezent în poveştile lui. Mama l-a lăsat binenţeles din cauza alcoolului... în copilărie nu am dus lipsă de nimic deşi eram eu cu ea și avea un serviciu destul de bun... Nu are sens să povestesc de beţiile mele crunte nici nu le ţin minte numărul şi la fel cred că sunt la toţi. Pe la 10 ani am reuşit prima oară să fiu aproape de o comă alcoolică. Au urmat beţii moderate de la şcoală la liceu, normale vârstei, la fel ca şi cele de la facultate... Cu chefuri normale weekend-uri întregi.

Îmi deschid şi propria afacere în domeniul IT, care îmi aducea un venit destul de substanţial pentru vârstă mea. Încep să curgă nopţile pierdute şi beau mai în fiecare seară fără să îmi dau seama de firul ăla invizibil pe care îl tot întind şi stă să se rupă iar eu o să trec de partea cealaltă. Cine mai era că mine nu aveam nimic a două zi şi beam din ce în ce mai mult chiar 2 sticle de vodka pe seară în weekend de nici nu ştiam cum ajung acasă, dar luni eram la muncă îmi facem serviciul ok clienţii mulţumiţi banii veneau. Apare o relaţie serioasă cu o fată . Binenţeles eu continui să beau aproape zilnic chiar şi în timpul zilei. Apar şi certurile între noi să nu mai beau etc, etc, mă abţin poate decât seara, un pahar, 2-3 şi binenţeles pe ascuns să nu mă prindă. Până acum 2 ani afacerea îmi mergea bine, cu prietena mă înţelegeam bine, beam moderat dar puteam să mă opresc când era nevoie. Aflu că mama mea suferă de o boală incurabilă...alerg prin spitale prin ţară operaţii, tratamente fără răspuns(cancer).  Ajung să beau vodka în loc de apă, chiar şi 2 litri pe zi. Mă despart de prietenă după ce o bat, scandaluri cu ai ei, cu poliţia şi de tot felul. Mă retrag în casă şi vorbesc la telefon doar cu mama, care era prin spitale şi o vizităm. Singura persoană cu care mai aveam legătură era mama mea…şi sticla. Magazinul îl neglijez total, îl ţineau angajaţii în picioare. Acum un an moare şi mama... la scurt timp se termină şi cu afacerea... şi de atunci rămân eu cu mine şi cu dependenţa mea… 5 zile beat 2 sevraj şi tot aşa de un an.

În prezent tot ce îmi doresc e să pot să privesc cu indiferenţă un pahar şi să rămână ceva de domeniul trecutului. Cel care eram sunt conştient că nu am cum să mai fiu. Dar în schimb cred că fără alcool pot să fiu altcineva chiar mai bun.

 

Luchiano 

 

Sunt Cristi, alcoolic abstinent. Am 37 de ani, cu 2 ani și jumătate în urmă, m-am predat cu toată ființa mea în fața alcoolului. Greu sau ușor nu pot spune cum mi-a fost, dar la momentul actual vă pot spune, că în abstinență am câștigat lucrul cel mai de preț pentru mine și anume m-am regăsit pe mine însumi și viul din mine. Primul meu contact cu alcoolul a fost în perioada adolescenței, momente în care, s-a produs o strânsă prietenie între mine și dânsul. N-aș putea spune, că îmi plăcea gustul, în schimb, efectul produs mi-a plăcut de la primele înghițituri.  Acum, știind multe despre boala mea, consider, că eram alcoolic de la primele mele beții. Scriu asta, deoarece nu cantitatea băută mă făcea alcoolic, ci legătura care o aveam cu substanța respectivă. 

M-am născut într-o familie, în care consumul de alcool era ceva normal. Tatăl meu și cei doi frați mai mari consumau alcool într-un mod nesănătos. Îmi ziceam atunci – "eu, așa nu am să ajung"- dar, totul a fost invers și odată cu trecerea timpului am început și eu să consum.

La început nu consumam mult, dar cu înaintarea în vârstă s-au mărit cantitățile, perioadele de consum compulsiv și autodistructiv. Distrugerea mea și a celor dragi mie.

Am făcut multe tâmpenii în timpul alcoolismului meu activ și a nebuniei din acele momente. De unele lucruri nu sunt mândru deloc, de altele îmi este rușine, altele le-am îngropat adânc în ființa mea, pe altele le-am scos la suprafață și prin prisma programului AA am învățat să mi le iert și să mă iert.

Consider, că fiecare alcoolic are povestea sa și multe de povestit despre al său trecut. Eu unul, m-am regăsit în povestirile și mărturisirile multor alcoolici, uneori unele dintre ele, parcă trase la indigo!

Fiind și regăsindu-mă în copilul/adolescentul rebel, pe la 20 de ani m-am căsătorit pentru prima dată. Au fost 5 ani, în care s-au întâmplat multe. Pe atunci, încă nu devenisem sclavul alcoolului, dar cu siguranță, consumul său a avut un anume procent pentru sfârșitul acesteia.

A urmat a doua căsătorie cu actuala soție, având împreună un băiețel. Persoane dragi și minunate, care din pricina“prieteniei” dintre mine și alcool era să le pierd. Îmi aduc aminte, că într-un timp, chiar vroiam să divorțez din pricina faptului că sunt un neînțeles. Eu, practic nu doream nimic altceva decât să fiu lăsat în pace să beau și să-mi satisfac ceea ce doream eu cel mai mult și anume să consum alcool, cât mai mult alcool, atunci când vroiam eu, cu cine vroiam eu, fără să mi se țină contul la timp, bani și multe altele, care în nebunia acelor momente mi se parea ceva normal.

Înainte de actuala abstinență a fost un adevărat război între mine și cei care îmi spuneau că nu este în regulă cu mine, cu modul meu de a consuma alcool și tot ce atrăgea acesta dupa sine.

Acceptam cu dragă inimă să mi se spună bețiv, dar sub nici o formă alcoolic. Începusem să recunosc uneori că beau cam mult și încercam din răsputeri să-mi demonstrez mie și celor care aveau de comentat, că sunt un om normal.

Cu cât încercam mai mult, cu atât mă duceam mai jos. Alcolul pusese stpânire pe toată ființa mea, pe viața și toată existența mea. Devenisem sclavul său, devenise obsesia mea și făceam orice pentru al procura și al consuma. Mințeam, ascundeam, manipulam, păcăleam, făceam orice să beau și bineînțeles, negarea tuturor celor scrise mai sus făceau parte din acel sinistru tablou.

A venit un moment, în care am început să realizez, că ceva nu-i ok cu consumul meu de alcool. Astfel, mai mult împins de la spate și "ținut de mânuță" am ajuns la preot, psiholog, psihiatru, dar "orice minune ținea trei zile ".

În August 2011 am avut primul contact cu A.A.-ul din orașul în care locuiesc. Am început să merg la sedințe, dar mintea mea bolnavă a început să distorsioneze părți ale programului și după 4 luni de abținere am căzut crunt. Mi-a fost foarte greu să accept la 35 de ani că sunt alcoolic. Am negat și am încercat să mă conving de multe ori în trecut, ca nu am nici-o problemă și că dețin controlul, dar de fiecare dată alcoolul ieșea învingător. Toate motivațiile create de mine ori de alții picau una câte una în fața lui.

La începutul actualei abstinențe ceva se schimbase în mine, nu știam ce, dar obosisem să mă mai lupt, îmi era silă de mine, de mizeria în care ma bălăceam și astfel, motivația am fost eu.

M-am ridicat, m-am scuturat și după ce am realizat că nu-i îndeajuns să încetezi băutul și atât, am început să lucrez la schimbarea mea. Mi-a fost dificil și greu să accept că trebuie să-mi schimb un comportament și un sistem de gândire defect, dobândite în ani, dar cu răbdarea de a trăi fiecare zi la rândul ei, am învățat să-mi mențin abstinența.

Mulțumesc tuturor alcoolicilor cu care am interacționat, cât și celor cu care o fac în continuare și nu în ultimul rând sunt recunoscător pentru abstinența mea.

În cazul meu, cel mai dificil nu mi-a fost să nu mai beau, ci să învăț să-mi mențin abstinența.

Mulțumesc cu recunoștință soției, că a fost lângă mine în cele mai grele momente din viața mea, atunci când totul părea sfârșit și fără rost, multumesc A.A.-ului și nu în ultimul rând, Puterii Superioare așa cum o ințelrg eu, pentru că nu mai sunt ceea ce am fost.

 

Cristi

 

 

Am început să consum alcool numai după vârsta de 18 ani. Acest lucru se datorează faptului că în familia mea nu se consuma deloc alcool.

     Din 1960 când eu aveam şase ani, capul familiei a decis ca nici el nici membrii familiei lui să nu consume alcool. 

În acest an tatăl meu împlineşte 80 de ani de viaţă şi are 50 de ani de abstinenţă.

Prietenia mea cu alcoolul a început după ce am fost nevoit să muncesc într-o cooperativă meşteşugărească, unde am cunoscut colegi şi prieteni cu experienţă în consumul de alcool.

Cu toate că meseria era bună şi bănoasă am avut dezamăgiri pentru că nu am putut din diverse motive să-mi continui studiile. Am terminat totuşi liceul la 28 de ani.

Mi-a plăcut mult muzica şi visam să termin o şcoală de muzică. Acest vis nu s-a împlinit, dar fiind membru în diverse formaţii de muzică, orgoliul de muzician îmi era satisfăcut.

Condiţiile unui consum de alcool constant le aveam create, aşa că mă complăceam în acea stare. Eram tânăr, eram o vedetă locală, alcoolul curgea peste tot, aşa că până la băutul compulsiv, nu a fost decât un pas.

Nu mi-am dat seama că prin consumul meu problematic pot deveni dependent.

Responsabilitatea profesională nu îmi permitea să consum zilnic alcool, aşa că aveam un consum de tip ’’rar dar bine’’. Acest lucru însemna că mi se întâmpla să treacă 3-5 săptămâni fără să consum de alcool, după care urma o perioadă de consum continuu de două sau mai multe zile.

  Eram conştient căci consumul meu de alcool este problematic şi că trebuie să fac ceva în acest sens.

M-am căsătorit şi în ideea că o viaţă de familie m-ar putea schimba în bine. Într-adevăr consumul meu de alcool s-a redus considerabil. 

Din nefericire, în perioadele de consum, nu eram singurul care sufeream. Familia mea precum şi cei din jur sufereau mult mai mult decât mine. Fără acceptarea din partea familiei a situaţiei în care eram uneori şi fără sprijinul familiei, cred că astăzi nu mai existam.

Perfidia bolii numită alcoolism punea stăpânire pe mine din ce în ce mai mult.

Decizia familiei de a rămâne alături de mine a însemnat enorm.

Simţeam că sunt din ce în ce mai neputincios în faţa alcoolului şi că în perioadele de consum toţi cei din jurul meu suferă foarte mult.

Odată cu conştientizarea bolii şi cu înaintarea în vârstă, perioadele de consum se răreau, dar nu dispăreau în totalitate. 

Întâlnirea cu grupul de Alcoolici Anonimi din Beclean mi-a dat o speranţă în plus pentru soluţionarea problemei mele cu alcoolul.

Datorită suportului familiei şi participarea la întâlnirile grupului A.A. am avut perioade mari de abstinenţă unele ajungând până aproape de doi ani. 

În acest timp am participat ca voluntar la programele Asociaţiei Identitate, în special la programul destinat persoanelor private de libertate din penitenciarul Gherla unde am întâlnit multe victime ale consumului de alcool. 

Am conştientizat multe lucruri care m-au adus în această situaţie, am descoperit în mine multe capacităţi şi bune şi rele.

Faptul că după aproape 2 ani de abstinenţă am avut două recăderi (pentru care nu e nimeni vinovat decât eu şi neputinţa mea de consum controlat), mă face să privesc adevărul cu mult mai multă luciditate.

 Adevărul pentru mine este că credinţa mea de a putea controla alcoolul este o iluzie. 

Adevărul pentru mine este că alcoolul nu mai are ce căuta în jurul meu şi în mintea mea pentru tot restul vieţii.

Adevărul pentru mine este că sigurul mod de a trăi este abstinenţa totală.

Adevărul este că alcoolul în viaţa mea şi a celor din jurul meu creează durere care greu poate fi suportată.

Adevărul este că pentru mine procesul de vindecare nu se încheie la o dată anume ci este veşnic.

Cunosc oameni care au reuşit să-şi rezolve această problemă şi astfel am decis şi eu că nu mai vreau să consum alcool.

Nu am consumat alcool şi nu am fumat deloc până la 20 de ani, când eram în armată.

Într-un fel m-am îndepărtat de alcool, pentru că aveam în familie doi fraţi alcoolici de-ai mamei mele.

În familia bunicii alcoolul era ca la el acasă, pe fondul unor serate boeme, de jocuri de remi şi cărţi pe bani, cu intelectualii comunei.

Nu ştiam că am un fond genetic şi sunt predispus spre alcoolism.

Comportamentul meu adictiv a ieşit la iveală repede. Făceam totul compulsiv, dictat de plăceri imediate şi bazat pe decizii pripite.

Credeam că pot face ce făceau alţii, în jumătate timpul. Învăţam în timpul studenţiei şi pentru mine şi pentru soţia mea. M-am însurat la 21 de ani, din joacă. Puştoaica de 19 ani ce îmi era soţie plutea şi ea cu mine “într-un zbor pe care-l numeam viaţă”.

La 22 de ani aveam un copil, cu care nu ştiam ce să fac. Noroc că l-a crescut bunica soţiei. Eu ştiam doar să-i cânt muzică folk.

Am început să beau mai puternic după angajare. Cred că la 30 de ani eram deja alcoolic. Începeam să lipsesc mult de acasă pentru alcool. Pe al doilea copil îl duceam cu noi la chefuri. La 31 de ani am încercat să mă schimb prin fuga dintr-un oraş în altul. Mi-am schimbat şi serviciul. Soţia mea simţea că ceva nu e în regulă cu mine.

Cercurile de familii în care se consuma alcool sunt peste tot.

Până în 2001 excelam în chefuri cu alcool. Soţia mea  a rămas alături de mine în încercările ei de a mă schimba.

În 2001 am primit un mesaj de la fiul cel mai mare în care îngerii din Cer îi spuneau să înveţe de la ei credinţa în Dumnezeu. Băiatul spunea: “Tati nu mai bea. Isus nu poate locui cu noi”. Am crezut că este nebun şi l-am internat la psihiatrie. După un an, datorită suferinţei am început  să-L caut pe Dumnezeu şi să-I cer ajutorul. Am început să-L descopăr pe Dumnezeu împreună cu un preot deosebit, atipic care a reuşit să mă facă să conştientizez valoarea vieţii.

Chiar dacă am început să fiu atras de Dumnezeu, nu am încetat consumul de alcool. 

Nu ştiam că sunt bolnav şi că boala mea este progresivă.

Comportamentul meu iraţional şi adictiv m-a adus în situaţia de a avea în 2004 şapte credite la bănci. Câteva sute de milioane le dădeam pe beţii în fiecare an.

Mă intreb acum de ce am ajuns în asemenea punct, aproape pe fundul prăpastiei, de ce n-am realizat că alcoolul îmi ruinează viaţa pe toate planurile. Acum ştiu că de fapt eu nu cunoşteam altă cale, era singura cale pe care am învăţat-o.

Ştiam că din cauza dependenţei mele de alcool mi-am pierdut libertatea. Mă durea când vedeam suferinţa pe care o creez în familie. Ştiam şi vedeam suferinţa copiilor şi a soţiei. Întrevedeam chiar dezastrul spre care mă îndreptam şi totuşi nu puteam face nimic. 

Voinţa mea îmi era anihilată de boală, puterea mea de a alege era distrusă de dependenţa pe care o simţeam ca pe o entitate.

Periodic punea total stăpânire pe mine, pe mintea mea, iar vocea din mintea mea era vocea dependenţei. De multe ori o auzeam: “Nu vezi ce serviciu greu ai, nu vezi că tu eşti singurul care lucrezi, meriţi să bei un coniac, meriţi să te răsfeţi, mai lasă-i încolo de paraziţi. De ce să-ţi refuzi plăcerea de a bea un vin bun, indiferent cât de scump e, doar nu lucrezi pe nasturi.”

Şi astfel mă identificam cu vocea dependenţei şi mergeam drept în primul restaurant fără să mă mai intereseze altceva. Sigur că, apoi urmau celelalte etape ale bolii alcoolismului, ce se declanşau pe rând şi ţineau vreo trei zile.

Alteori, dependenţa îmi evita complet mintea şi descopeream că eram beat într-un bar cu paharul în mână şi mă întrebam: “ Cum naiba am ajuns să beau, când de fapt îmi propusesem să fac cu totul altceva?” 

Am ajuns să cred că băutura îmi este obligatorie pentru ca să trăiesc.

În toamna lui 2007, când nu mai ştiam unde să mă îndrept, când durerea mea şi a familiei mele a ajuns la limita suportabilităţii, am acceptat că am nevoie de ajutor. L-am căutat şi l-am găsit la Alcoolicii Anonimi.

Acum am peste șapte ani de viaţă în abstinenţă, cea dinainte nu o pot numi aşa viaţă.

Am conştientizat că sunt bolnav de alcoolism. Pe măsură ce conştientizarea mea creşte puterea dependenţei slăbeşte. 

Ştiu că alcoolismul nu se vindecă, niciodată. Un alcoolic rămâne alcoolic toată viaţa.

În schimb, mă vindec de ruşine şi de dorinţa de a bea. Degeaba nu bei dacă dorinţa de a nu bea nu este definitivă.

Nenorocirea la un alcoolic nu este că nu vrea să dorească altceva ci este că nu ştie alte dorinţe. Cu greu învăţ acum să am alte dorinţe.

Acum, în abstinenţă, îmi doresc să fiu mai mult decât un om scăpat din ghearele alcoolului, îmi doresc să fiu un om liber de dependenţe.

De un 6 ani şi jumătate nici nu mai fumez. Am inceput sa fac o diferenţă între ce inseamnă “scăpat” şi ce inseamnă “liber”.

Cel scăpat fuge, cel liber nu are pentru ce să fugă. 

 

                                        Mircea, alcoolic, AA Sens Unic Beclean

1. Alcoolul provoacă aceleași reacții tuturor persoanelor

FALS

Greutatea, sexul, metabolismul precum și momentul în care bei diferențiază modul în care alcoolul afectează diferite persoane. Dacă beți pe stomacul gol sau beți repede, înseamnă că veți avea o alcoolemie mai mare care este și ea afectată de sex, greutate sau varstă. Persoanele care sunt foarte obosite, stresate sau bolnave pot fi mai usor afectate de consumul de alcool.

Femeile devin mai intoxicate după ce beau decât barbații, raportându-ne bineințeles la aceeași cantitate. Aceasta se întâmplă deoarece corpul bărbatului conține mai multă apă. Deoarece alcoolul se amestecă cu apa corpului, o anumită cantitate de alcool devine mai concentrată în corpul unei femei decât în cel al unui barbat. De aceea limita maximă de consum al alcoolului este mai ridicată la bărbați.

2. Alcoolul nu îngrașă

FALS

Vinul sec, cidrul, tăriile nu conțin grăsimi și nu conțin nici mult zahăr, dar în schimb conțin calorii.

Este important să includeți alcoolul în dieta dumneavoastră doar dacă aceasta este una echilibrată și sănătoasă, însemnând multe fructe proaspete și legume și multe exerciții fizice. Dacă țineți un regim de slăbire tineți minte că alcoolul conține multe calorii.

Pentru consumatorii obișnuiți de alcool în jur de 50% din caloriile consumate zilnic pot sa provină din alcool, deoarece în general alcoolul este preferat mâncării.

Alcoolul aduce 7 calorii per gram, deci aproximativ 100 de calorii într-un pahar de vin. În plus, vorbim de calorii ce favorizează stocajul "grăsimilor negative".

3. Alcoolul mărește potența și pofta de sex

FALS

Contrar vorbelor din popor, cu cât bei mai mult alcool, cu atât mai mult centrii nervoși responsabili de excitația sexuală sunt mai inactivi.

Există un prag de consum care o dată depășit, te va duce pe un singur drum. 

4. Dacă beau mai repede nu voi avea mai mult alcool în organism decât dacă beau mai încet

FALS

Dacă o persoană consumă alcoolul mai repede efectele sunt mai periculoase deoarece alcoolul este ingerat mai repede decât are organismul timp să îl elimine. Dacă bei repede alcoolul va ajunge mai repede la creier și în funcție de cât de mult ai consumat poate să afecteze celulele acestuia, afectând ulterior funcțiile vitale ale organismului. O persoană tânără sau o persoană care nu este obișnuită să bea poate să experimenteze acest lucru chiar după câteva băuturi standard consumate mai repede.

Nu uitați că timpul de procesare al alcoolului în organism diferă de la o persoană la alta, în funcție de greutate, sex și vârstă, prin urmare nu intrați în competiții pentru a vedea cine bea mai mult și mai repede... poate deveni fatal! De asemenea, un consum ce depașește capacitatea organismului de procesare la sfârșit de săptămână, este mult mai dăunătoare decât consumul aceleiași cantități pe durata întregii săptămâni.  

5. Un efort fizic susținut permite eliminarea mai rapidă a alcoolului

FALS

Alcoolul nu este util pentru organismul nostru! Caloriile ingerate prin consumul de alcool nu pot fi utilizate imediat și în mod direct de către corpul uman.

Asadar, chiar dacă un efort intens presupune un consum mai mare de energie, alcoolul este procesat tot timpul în aceeasi cantitate și cu aceeași viteză. indiferent dacă facem mișcare sau nu.

 

Consecințele medicale ale uzului de alcool reprezintă una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică.

Alcoolul are efecte directe deosebit de importante asupra diferitelor organe și țesuturi. La consumatorii cronici de alcool apar importante modificări fiziologice și morfologice ce se manifestă printr-un răspuns anormal la alcool, medicamente, toxine și chiar la nutrienții obișnuiți. Aproape toate țesuturile și organele sunt vulnerabile la efectele alcoolului. Aproape toate consecințele medicale ale uzului de alcool sunt reversibile odată cu abstinența.

Complicațiile neurologice ale consumului de alcool.

Demența alcoolică

Este impropriu denumită ca atare după unii autori întrucat este datorată, pe langă efectul toxic direct al alcoolului, unor multiple deficiențe nutriționale și vitaminice induse de alcoolismul cronic, ca și unor repetate traumatisme cranio - cerebrale. Apare la alcoolicii cronici (fosti heavy - drinkers) după mulți ani de degradare și marginalizare socială.

Accident vascular cerebral

Cele mai frecvente accidente vasculare cerebrale la alcoolici sunt de natură hemoragică, embolică și trombotică și se datorează prezenței hipertensiunii, dislipidemiei, bolii aterosclerotice și/sau coagulopatiilor. Prezeța unei coagulopatii poate să fie de asemenea responsabilă pentru incidenta crescută a hematoamelor subdurale la cei ce suferă un traumatism cranio-cerebral.

Crizele epileptice simptomatice (rum fits)

Crizele comitiale legate de uzul de alcool sunt de obicei generalizate, apar fără aura, la scurt timp (6 - 8 ore) după întreruperea uzului și pot aunța instalarea sevrajului.

Tulburări cerebeloase

Intoxicația alcoolică duce la tulburări de coordonare și modifică abilitățile motorii - tulburări de echilibru.

Neuropatia periferică alcoolică

Cauza neuropatiei alcoolice este încă dezbatută. Se presupune că include atât acțiunea directă asupra fibrei nervoase cât și acțiunea indirectă prin nutriție deficitară. În cazuri severe pot fi afectați nervii care reglează funcțiile interne ale corpului. Simptomatologia poate include: amorțeli, durere la nivelul membrelor, slăbiciune musculară, crampe musculare, intoleranță la căldură, mai ales dupa exerciții fizice, impotența la bărbați, incontinența urinară, dificultăți la urinat, constipație, diaree, greață, vărsături etc.

Ambliopia alcoolică

Această afecțiune poate apare la persoanele cu uz cronic de alcool. Simptomatologia include tulburări de vedere, inclusiv scotoame și scăderea acuității vizuale începând cu porțiunea centrală a câmpului vizual. Tulburarea este cauzată de efectul toxic al alcoolului la nivelul nervului optic, ducând la neuropatia optică. Deoarece alcoolul generează depletia întregului corp de nutrienți, ambliopia alcoolică este legată de deficitul de tiamina, ceea ce duce la lezarea nervului optic. Ambliopia alcoolică este reversibilă dacă se trateaza cu dieta adecvată și multivitamine, în special tiamină (vitamina B1). Netratată duce la leziuni ireversibile ale nervului optic și pierderea vederii.

Articol preluat de la Centrul medical de diagnostic si tratament Victor Babeș

În viața unui alcoolic nu există cale de mijloc când vine vorba de ”licoare”. Niciodată ”poate că”, niciodată ”o singură dată”, niciodată „de mâine ” sau orice alt artificiu. Este foarte adevărat că mulți am vrut să fim eroi, am vrut să fim lei-paralei, am vrut să fim stăpâni pe situație! Este greu să credem sau mai bine aș începe să vorbesc despre mine ,nu? Poveștile noastre nu sunt la fel, fiecare are ”romanul” său însă citindu-ne sau ascultându-ne ajungem cu toții la un consens. Fiecare dintre noi înțelege exact același lucru!Nu există loc de interpretare,de imaginație ,cum se întâmplă atunci când privim un tablou,de pildă!Numai și numai noi ne înțelegem limba pe care o vrobim.Pentru că e totuși un paradox,nu?Vorbim românește,englezește,chineză ,fiecare după caz insă numai un alcoolic poate înțelege un alt alcoolic.Pentru o altă persoană limbajul nostru este unul codat imposibil de descifrat de vreo persoană din afară.

“Eram o bătaie de joc din cap până în picioare, mă lăsasem pradă mizeriei în toată splendoarea ei dar nu uitam să mă machiez și să mă rujez ca nu cumva să existe cineva mai hidos ca mine!“

 Mă privesc acum și zâmbesc . Zâmbesc dulce și nu dulce-amar.Și asta pentru că trăiesc !Încă...trăiesc.Nu voi intra in amănunte acum, privitor la ceea ce am trăit, dar o voi face cu următoarea ocazie pentru că și aceea este o experiență pe care vreau să o împărtășesc cu toți cei care  luptă să-și recapete libertatea!

Libertate...despre asta voi scrie în continuare.Dacă ar fi să analizăm acest cuvânt ce-am face ?I-am da definiția în primul rând ,care spune că libertatea înseamnă puterea pe care o avem de a face tot ceea ce dorim! Cam așa, nu? Dar... știam eu oare ce însemna să fiu liberă? Nu,nu știam.

Confundam libertatea cu dezordinea, cu anarhia! Eu eram precum o țară în care domnea anarhia. Iar la dreapta domniei, stătea alcoolul care mi se înfățișa în cele mai strălucitoare ”straie ”ale sale.

Eu eram captivă într-o libertate dezordonată cu un dictator ce dorea să mă anihileze ca și când i-aș fi greșit cu ceva! 

În ”libertatea” mea eram doar eu și alcoolul. Nu mai conta aproape nimic, mai ales în ultima perioadă. Cel mai crunt însă era că ajunsesem la stadiul în care nici măcar nu mă mai îmbătam astfel încât să nu mai știu de nimic. Eram într-o beție permanentă, creierul îmi era murat, efectiv ajunsesem să nu mai vreau nici măcar să se mai facă zi... Înțepenisem pe canapeaua din sufrageria apartamentului și toate cele necesare le făceam doar ca să pot ajunge din nou pe aceeiași canapea. Acolo mă aștepta ”el”, ba in pahar, ba în sticluța pitită sub pernă (depindea de cine era acasă), ba în cana de cafea, ba în doză sau chiar sticlă. Mă aștepta cuminte exact acolo unde-l puneam să aștepte! Nu întârzia niciodată, nu lipsea niciodată... era acolo pentru mine în orice moment.

Dragii mei dragi, vă spun că viața mea în timpul consumului, a bolii, a fost una haotică, dezordonată, care din fericire nu s-a terminat tragic! S-au produs tragedii dar Dumnezeul meu m-a iubit într-atât, încât mi-a dat șansa să MĂ IUBESC.

Spun acest lucru pentru că eu am convingerea că nu m-am iubit niciodată în tot acel timp în care am consumat. Mă supuneam la niște chinuri cumplite, iar și iar și în fiecare zi. O luam de la capăt mai înverșunată și mai hotărâtă, în drumul meu spre beție de parcă aș fi vrut să mă sinucid. Și beam și mai cu ciudă de fiecare dată... Mă întreb și acum... oare vroiam să mă sinucid ?

Eram o bătaie de joc din cap până în picioare, mă lăsasem pradă mizeriei în toată splendoarea ei dar nu uitam să mă machiez și să mă rujez ca nu cumva să existe cineva mai hidos ca mine!

Alcoolul m-a ruinat sufletește, m-a tâlhărit de sentimente, de emoții, de lacrimi, de iubire (în toate formulele ei), de fericire, de sănătate, de siguranță socială, de stimă de sine... m-a violat, m-a vândut și m-a revândut pe rând tuturor ”etichetelor” de pe piața românească și internațională! Asta mi-a făcut alcoolul! (un spirit de glumă; bine că n-am rămas gravidă!)

Dragii mei și dragele mele abstineți sau în luptă cu dușmanul, vreau să vă spun cu toată sinceritatea cu care am fost plăsmuită, că pe tot timpul ”libertății” mele am fost de fapt cu lanțuri și la mâini și la picioare și toți diavolii dansau în jurul meu ca la carnaval.

Așadar în viața noastră, a celor ce am consumat nu a existat niciodată nimic cu care am fi putut asocia libertatea, pentru că de fapt era o minciună, o carceră și un drum care ne-ar fi dus sau care poate duce cu siguranță direct, sigur și fără niciun dubiu direct la cimitir.

Am foarte multe de spus și promit în mod solemn că o voi face cu toată dragostea pentru că știu că poate un cuvânt din tot ceea ce voi așterne pentru dumneavoastră, va fi de folos la fel cum și eu m-am folosit de poveștile voastre, experiențele voastre, lacrimile voastre chiar, glumele și de tot ceea ce ne leagă!

Îi mulțumesc Dumnezeului meu, așa cum mi-l închipui eu, că mi-a dat șansa să scriu aceaste rânduri.

Voi mulțumi redacției revistei că mi-a dat ocazia să scriu invintându-mă să-mi aștern gândurile pe hârtie, vă mulțumesc vouă celor ce citiți acum, mulțumesc A.A-ului și tuturor membrilor săi fără de care ”n-am fi”!

Cred cu tărie că noi trăim prin noi! Și cred că trebuie să avem grijă de noi pentru că numai noi știm cum se face!

Respectele mele,

R.R.

A trecut mai bine de un an... am descris și povestit multe întâmplări din timpul alcoolismului meu, dar am evitat să-mi scriu povestea.

Mi-am zis că nu este necesar, că nu are nimeni neaparăt nevoie să o știe, că sunt deja atâtea povești... am fost și sunt mereu deschisă să vorbesc sau să scriu despre alcoolism, dar de la cap la cap nu am pus povestea încă; poate pentru că abstinența a venit atât de neașteptat de nimeni (nici de mine), fără a avea vreodată vreun gând să încetez băutul complet (toate luptele mele concentrându-se asupra încercării, în final obositoare și fără de rezultat pozitiv, de a controla cantitatea de băutură) .

Știu acum că m-am născut să devin alcoolică, altfel nu poate fi!

De la mama mea am învațat, pe atunci inconștient că sticla se ascunde, să nu vadă (în caz că ne vizita cineva... de obicei bunica) cât bea tata. Dar îi mai lua din conținutul sticlei (când nu vedea) ca să-i dea mai târziu când goală fiind o trimitea să-i mai cumpere, sau mai ascundea sticle cumpărate pentru el să le aibă când le va cere.

Mama, săraca nu a putut să mă învețe de ale vieții prea multe... mai întâi, nici ea nu știa, s-a măritat tânără ca să scape din o familie ce nu o mai dorea (mama ei se recăsătorise și avea un băiat cu noul soț), a simțit emoțional și fizic asta, așa că s-a dus după primul ce i-a ieșit în cale, tata. Mi-a povestit mama că o ruga bunica ei: nu te du după el, că e bețivan... dar mama cred ca l-a și iubit și s-a dus...

Așa am venit și eu pe lume, cu alcoolul ca fiind ceva ce transforma starea de bine de la noi în teroare... la alte familii unde nu se bea simțeam pace și armonie și, copil fiind visam că atunci când voi fi mare așa o familie îmi doresc și eu, nimic mai mult.

Și Dumnezeu mi-a ascultat rugămintea și exact asta mi-a dat: pace și armonie... dar mai întâi a trebuit să descopăr că le am, să trec prin chinurile experienței mele cu alcoolul pentru ca în final, tot prin harul și mila lui Dumnezeu să înțeleg ce se întâmplă cu mine.

Din păcate (sau așa a fost să fie), mama nu a avut timp să-mi ofere iubire, știam că mă iubește, dar era prea ocupată de a se îngrijii de casa, masă, familie, soț iar despre cele ale sufletului nu știa nici ea cred... așa că la primele mele experiențe emoționale pe care nu am știut cum să le gestionez mi-am cumpărat o sticlă de vodcă pe care am băut-o pe ascuns cu scopul de a dormi și uita.

Consider că din acel moment deja am devenit alcoolică, cu toate că până la finalul acceptat și de mine am trecut prin toate etapele alcoolismului pe o durată de aproape 18 ani. Am băut la început doar când simțeam că nu fac față realității-de la acea sticlă de vodcă până la următoarea întâmplare compulsivă au trecut mai întai cam 3 ani, dar de fiecare dată brutal, alcool cu multe grade așa cum avem pe la noi, de aia sevrajul s-a instalat destul de repede.

De aici am constatat mai târziu, în abstinență, că alcoolul nu mi-a plăcut, l-am băut ca să uit și de fiecare dată fără să mă vadă nimeni, pe ascuns... predispoziția de a deveni alcoolică fiind în genele mele, am declanșat-o cu prima sticlă întreg băută!... putea fi și altă dependență, dar la alcool a fost ușor de ajuns, sau aveam o atracție inconștientă moștenită ori așa am văzut că fac și alții .

Dumnezeu mi-a purtat pașii pe alte meleaguri apoi și așa am cunoscut vinul. Am schimbat tipul de băutură, de vodca nu m-am mai atins (poate asta m-a și salvat) și am rămas la vin și bere. Nu pot să vă spun dacă din cauza inconștienței mele sau din cauza alcoolului care a pus stăpânire pe mintea mea în anii ce-au urmat, nu am știut ce este cu mine, nu am căutat nici o explicație, am trăit la voia întâmplării fără ca EU să am vreo influență, cred că și bunul gând și reușita de a nu bea cât am fost gravidă tot de la Dumnezeu a venit. Altfel nu pot explica de ce acea perioadă pe care am considerat-o cea mai frumoasă din viața mea de atunci nu am văzut că se datorează lipsei alcoolului.

După o vreme de la nașterea copilului (după ce nu am mai alaptat) boala a trebuit să-si urmeze cursul... așa că trebuia recuperat...

După câteva băute în care de acum scăpam controlul mult mai des, soțul meu și-a dat seama ce se întâmplă cu mine, dar amândoi încă fără a vedea o soluție. La început mi s-a spus blând, apoi agresiv, apoi alternat să beau mai puțin... în scurt timp mi-am dat seama că soțul meu nu mă protejează și trebuie să mă ascund bine dacă vreau să nu mă prindă băută, altfel va știi toată lumea.

Recunosc că sunt o persoană destul de introvertită cu oamenii normali, ceva    s-a intamplat în copilărie și adolescență care m-a făcut să mă retrag, apoi pentru că trebuia să beau și să nu mă vadă nimeni îmi era necesar să fiu cât mai mult singură. Nu mi-a fost greu. Soțul meu muncea de dimineața până seara separat de mine, de ceilalți oameni mă feream... dar cum boala este progresivă... toți au aflat în final...

Mai întâi am început să uit ce făcusem seara, când ajungeam în pat, tremurăturile erau la ordinea zilei, răul dimineților când doar sufletul nu mi     l-am vomat, durerea din tot corpul și toți mușchii, imposibilitatea de a gândi rațional... beam câte o săptămână zilnic crescând cantitatea, apoi, ciudat, mă opream și încercam să mă refac... trecea o vreme și o luam de la capăt, de la o pauză de 2-3 luni, la noi pe perete, în dormitor, a ajuns scris de sotul meu: Mirela este beată la fiecare trei săptămâni: NOROC!

Dacă refac cursul corect ,mai întâi am ajuns cu 4,2% mie alcoolemie în sânge la spital, asta nu a fost nimic căci în afară de tremurături și dureri de corp nu am pățit nimic, m-am oprit o vreme până mi-am revenit promițând și crezând în îndreptare... ciclul s-a reluat... o alta dată în urma unui scandal amplu, am luat brusc, obligată de împrejurări, hotarârea să nu mai beau până la anul nou... atât a trebuit!

“Mai întâi am început să uit ce făcusem seara, când ajungeam în pat, tremurăturile erau la ordinea zilei, răul dimineților când doar sufletul nu mi l-am vomat, durerea din tot corpul și toți mușchii, imposibilitatea de a gândii rațional....“

Creierul obișnuit cu mult alcool nu a mai putut funcționa normal, (normal pentru el era cu alcool), neuronii și legăturile dintre neuroni au fost afectate, am intrat seara în delir, am început să aud și să cred voci în minte, să am viziuni, coșmaruri, trei crize de delirum tremes...curios, nu a remarcat nimeni, era într-o perioadă aglomerată a anului, (chiar ca și cea de acum)... totul s-a sfârșit în cea de-a treia zi, seara când vocea din minte mi-a spus să mă duc în beci să-i aduc vin, doar atunci a revenit rațiunea și gândirea știind că în beci nu este vin, soțul meu l-a turnat pe tot la canal.

Mi-am dat seama ca sunt închipuiri, m-am speriat (cred, nu mai știu) și pentru prima dată am acceptat ajutor. Am mers trei luni la întâlnirile Caritas pentru dependenți, am căutat informații despre alcool pe internet, am descoperit un forum unde am început să citesc... nu a fost însă îndeajunsă suferința.... după anul nou așa cum mi-am propus am băut din nou și a urmat înca un ciclu de doi ani și jumătate de luptă cu controlul.

Totuși, acum era o diferență, această luptă era ceva mai conștientă, știam, simțeam că nu este în ordine să beau așa de mult!

Am încercat tot ce am putut, în ultimul an și jumătate am notat chiar și cantitatea băută, după o săptămână - 10 zile de băutură în care nu notam nimic, doream să arunc caietul, totuși ceva m-a oprit și sinceră am notat mai departe zilele... mereu îmi era frică să nu mă mai apuce vreo criză, așa că atunci când încercam să mă refac, mai consumam zilnic ceva descrescător să nu mă opresc dintr-o dată.

Am descoperit la sfârșitul anului că zilele cu băutură le întrec mult pe cele fără băutură.

În fața adevărului scris de mine, iar nu mi s-a părut firesc...

Am trăit acești ani dublu, în interior lupta  cu demonii alcoolului, în exterior, cu frica să nu afle soțul meu ceva, să mă feresc de mica societate din jurul meu, de copil. O parte mare am reușit să le ascund, o parte, nu... ele au avut rolul de a mă aduce mai aproape de abstinență.

Un moment declanșator a avut-o o întrebare a soțului meu:

El: -De ce ne faci nouă toate astea, de ce ne faci să suferim?

Eu: -Dar eu nu vreau să vă fac să suferiți!

Apoi gândul cel bun mi-a trimis această întrebare: Dacă EU nu vreau să vă fac să suferiți, atunci cine o face?

Așa am pornit în căutarea aflării adevărului ,nu știam unde să-l caut, așa că am început cu librăria din oraș. Nici nu știam exact ce caut, vroiam să aflu ceva despre alcoolism, asta căutam, o carte cu informații, în schimb Dumnezeu mi-a pus în mâini o carte care mi-a dezvăluit natura noastră omenească, m-a învățat despre sinele adevărat și sinele fals, ego ,emoții, durere, dorințe și impulsuri și m-a învățat să traiesc AZI, să cred că momentul prezent este tot ce am și că nimic nu pot face decât pentru AZI. Dar de băut, tot nu mă puteam opri...

Ajungem la abstinență când suntem la fundul sacului. Eu nu eram la fundul sacului social, aveam soțul, copilul, totul azi ca și ieri... dar emoțional, durerea mea de azi se așeza peste durerea veche de ieri într-o cumplită neînțelegere a ce se întamplă... în final înțelesesem că ceva în mine vrea alcool și că nu  pot să-l opresc. Așa că fundul sacului meu este suferința provocată de alcool, suferința care ajunsese atât de mare încat, atunci când nu am mai suportat-o, jugul ei s-a rupt... și eu reușesc greu să o descriu, e ca un scurtcircuit când un aparat primește prea mult curent... așa pot explica eu ceea ce nu se poate explica, adică mila lui Dumnezeu pentru mine care m-a eliberat atunci când egoul alcoolului l-am lăsat să cadă.

Așa am deschis într-o dimineață (după trei zile de umblat aiurea ca să beau pe unde pot, acasă nu puteam, aveam musafir pe mama) din nou forumul, unde de data asta găseam foarte multe informații care mi se potriveau, care de data asta eram deschisă să le accept. Ce m-a salvat în acea zi? Să trăiesc doar pentru azi, să nu mă gândesc la ziua de mâine, să nu beau doar pentru 24 ore.

Alături de învățăturile pe care le citisem în carte, programul era la fel, doar pentru azi.

Așa am hotărât pentru acea zi să nu beau.

Și când suntem dispuși să cerem ajutor, oameni, situații, întâmplări folositoare îți ies deodată în cale, așa a fost și cu mine. (Coincidențele sunt felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim! Einstein) 

Un membru al comunității AA  bineintenționat de a face un pas 12 m-a contactat, a avut cu răbdare și bunavoință darul să-mi prezinte programul, m-a ascultat, sfătuit, îndrumat... eu l-am ascultat... și iată-mă acum, fericită, abstinentă... totul datorându-se unui program și unor oameni excepționali pe care am avut bunavoința și mintea deschisă de ai asculta.

Merg cu regularitate la întâniri, acolo mă simt ACASĂ, în casa sufletului meu... am auzit  o povestire cum că un băț se poate rupe ușor în două cu mâinile, dar încearcă să rupi o legatură de bețe... nu poți... așa este și la noi, uniți, alături de grup rămânem împreună și suntem imuni în fața alcoolului.

Mirela

În țara noastră, ca și în alte țări, alcoolul reprezintă o problemă a vieții de zi cu zi, punând serioase probleme sociale și familiale. Alcoolul este și va fi legat mereu, insolubil de destinul omului. Apărut în preistorie, n-a încetat să-și dezvolte producția, să se transforme și să-și impună uzul și abuzul.

Prezent în primele poțiuni magice, rezervat mai întâi practicelor sacre, acum îl găsim în mii de soiuri de vin , bere, lichioruri sau alte băuturi distilate. De fapt alcoolul despre care se vorbește, este o moleculă chimică perfect definită, cu proprietăți cunoscute, numită etanol.

Relațiile dintre om și alcool nu au fost niciodată simple. La început rolul sacru, festiv, curativ, îi conferă calități și apartenențe benefice. Ulterior, consumul abuziv, tulburările psihice și somatice îi conferă calități și apartenențe malefice.

În evoluție, în secolul XIX, mutațiile tehnologice, demografice și sociologice provocate de revoluția industrială au determinat apariția unui element nou: ALCOOLISMUL

Acesta era un fenomen de masă, întâlnit atât în țările dezvoltate cât și în cele mai puțin dezvoltate.

Astăzi i se adaugă consumul și dependența de droguri cu care alcoolismul nu trebuie confundat.

Suntem în fața unor reale probleme: Milioane de victime ale abuzului de alcool, antrenează după ei ; familii distruse, copii lipsiți de educație, accidente, tâlhării, crime, etc. Care este atitudinea noastră vizavi de alcool? Cum răspundem dilemei: milioane de consumatori satisfăcuți în raport cu milioane de alcoolici dependenți și cu probleme de intoxicație cronică?

Toți încercăm să bem de plăcere, să ne sărbătorim diferitele evenimente cu un pahar în mână. Unde este greșeala prin care se ajunge deseori la dependență și la tulburări fizice și psihice?

Dacă vă puneți întrebări cu privire la alcool și consumul său, despre alcoolism și urmările lui, dacă vă propuneți să reduceți consumul de alcool sau să nu mai beți de loc, sperăm să găsiți răspuns în cadru întâlnirilor AA.

Să ne fie foarte clar! Alcoolismul o dată instalat îl ai pentru totdeauna. Numai că alcoolicii activi continuă să ”tragă la măsea” pe când alcoolicii pasivi ”nu mai beau” nici o picătură de alcool, atunci când sunt determinați să o facă.

Acești alcoolici pasivi îi numim alcoolici recuperați. Ei sunt ”vindecați” doar atât timp cât nu ” beau” acea picătură, acel, prim pahar cu alcool. După acel prim pahar urmează indiscutabil o sută sau mai multe. Nu o singură dată mi-a fost dat să trăiesc pe viu următoarea experiență plină de semnificații, fie în spital, fie în afara lui, oameni, evident mușcați de alcoolism auzeau de la noi(membrii AA) idei esențiale și nemaipomenit de simple, legate de boala alcoolismului și mai ales de metoda AA de vindecare(recuperare). Doar un exemplu: Principiul celor 24 de ore. 

Simplu până la genial, nu facem nici un fel de promisiuni. Nu spunem că nu vom mai bea niciodată. Ne străduim să rămânem abstinenți numai pentru următoarele 24 de ore. Încercăm pur și simplu să trăim o zi fără alcool. Dacă simțim impulsul de bea, nici nu-i cedăm, nici nu-i rezistăm. Ne limităm doar a amâna această băutură pentru mâine. Și fiecare mâine devine un repetat azi.

Dar, mai presus de toate, încercăm să fim conștienți în acest timp că, oricât de lungă ne este abstinența , rămânem alcoolici.

Interlocutorii rămâneau stupefiați(dacă nu erau ironici, dezinteresați sau zeflemiști) și atacau: De unde să știu eu așa ceva? Și aveau dreptate, nu aveau de unde să știe. Scrie undeva asta? Deci o lipsă totală de informații elementare, dar, și dezinteresul de a afla, chiar atunci când cineva dorește să le spună, să-i informeze . DA! Scrie! În cartea ”ALCOOLICII ANONIMI” și nu numai, carte pe care v-o propunem să o studiem împreună. Dar, vedeți dumneavoastră că după ce am ascultat toată viața ”muzică de chef”, este foarte greu să ascultăm dintr-o dată ”muzică simfonică”, de aceea se caută o mie de motive de a nu participa la întâlnirile AA.

După cum vă spuneam cartea ”Alcoolicii Anonim! sau ”Viața fără băutură ” sunt niște super abecedare de recuperare din alcoolism.

Am dori ca cei care cred că au probleme cu alcoolul(și chiar au atâta timp cât au ajuns la internare sau internări) să nu mai spună: ”Nu am auzit așa ceva de când sunt” sau ”Nu mă interesează o pot rezolva singur”(cei cu internări repetate știu că nu se poate de unul singur).

Vedeți dumneavoastră, chestia aceasta cu aflarea unor cuvinte sau idei despre recuperarea din alcoolism e cam la fel cu Biblia și credința tradusă în fapte; Dacă ai auzit cuvântul lui Dumnezeu(Biblia), s-ar cuveni să-l îndeplinești, nu? Căci dacă-l cunoști și-l calci conștient că-l calci, deci nu asculți de el, te cam paște moartea.

Dar, nimeni nu vă obligă să vă lăsați de băut alcool. Nici noi nu știam mare lucru despre alcool și alcoolism. Fiecare aveam o idee proprie despre cuvântul alcoolic, îl atribuiam vagabonzilor irecuperabili, epavelor sociale, boschetarilor. Credeam că alcoolismul înseamnă lipsă de voință și slăbiciune de caracter. Unii am opus rezistență timp îndelungat ideii de a recunoaște că suntem alcoolici. Alții o recunosc doar parțial.

„Participând la întâlnirile AA am încetat să ne mai amăgim și să-i mai amăgim și pe alții, că noi putem stăpâni alcoolul, atunci când toate ne dovedeau contrariul...”

Majoritatea însă dintre noi (care suntem în AA) am aflat și ne-am convins că alcoolismul este o boală. Recunoaștem că e absolut normal, natural, să tratezi un rău care te amenință să te distrugă. 

Tratamentul din spital tratează în special alergia fizică și refacerea organismului, dar boala noastră este în cap, ne face să ne gândim că așa este bine și că nimic nu ni se poate întâmpla dacă vom bea un pahar de bere, dar sigur ni se va întâmpla ceea ce ni s-a întâmplat mereu.

Participând la întâlnirile AA am încetat să ne mai amăgim și să-i mai amăgim și pe alții, că noi putem stăpâni alcoolul, atunci când toate ne dovedeau contrariul.

Despre toate acestea aflăm în grupul AA dar trebuie să știți noi nu căutăm prozeliți pentru o sectă nebețivă, noi transmitem numai mesajul AA, pur și simplu noi dăm informații. Cine vrea să beneficieze de ele , e bine , cine nu, e problema lui.

Poate că v-ar interesa de pe acum unele sugestii și câteva întrebări puse de obicei de nebăutorii începători(noii membrii AA)

1. Ce voi face și ce voi spune la o petrecere cu băuturi alcoolice?

2. Să mai țin băutură în casă?

3. Cum să le explic oamenilor de ce nu mai beau acu?

4. Ce se va întâmpla cu insomnia?

5. Să intru prin baruri , chiar dacă nu voi consuma?

6. Este necesar să renunț la vechile tovărășii și la vechile obiceiuri ?

La toate aceste întrebări veți găsi răspunsuri în literatura AA și la întâlnirile de grup AA.

Să vă dea Dumnezeu gândul cel bun, de a face alegerea cea bună și de a păși împreună cei 12 Pași ai Alcoolicilor Anonimi.

Constantin- Suceava

Nu sunt puţini cei care cred că vinul roşu contribuie la menţinerea sănătăţii, evitând o serie întreagă de boli, însă oamenii de ştiinţă au descoperit recent că această concepţie este greşită.

Potrivit studiului realizat în Italia, se pare că vinul roşu nu are un impact semnificativ asupra inflamaţiilor, bolilor cardiovasculare, cancerului şi nici asupra longevităţii. Oameni de ştiinţă nu au găsit dovezi ale faptului că resveratrolul, unul dintre cele mai importante ingrediente ale vinului roşu ar putea evita anumite boli, însă cred că este nevoie de mai multe cercetări pentru a ajunge la o concluzie definitivă, notează medicaldaily.com.

În cadrul studiului, cercetătorii au analizat efectele resveratrolului pe un eşantion de 800 de persoane cu vârste peste 65 de ani. Ei au luat în considerare incidenţa bolii şi a morţii printre aceştia, le-au monitorizat dieta şi consumul de alcool şi le-au făcut analize de urină.

După 9 ani, dintre cei 629 de participanţi care la începutul studiului nu sufereau de boli de inimă, 174 dintre aceştia dezvoltaraseră în aceşti ani o boală cardiovasculară. Dintre cei 734 de participanţi care la începutul studiului nu aveau cancer, 34 dintre aceştia îl dezvoltaseră în această perioadă. Dintre toți participanții, 268 muriseră.

Rezultatul surprinzător al studiului a fost acela că cei a căror urină conţinea cele mai mari cantităţi de resveratrol erau cei cu cea mai mare incidenţă de boli cardiovasculare şi cancer. Însă, adaugă cercetătorii, aceştia erau şi cei care fumau cel mai mult, motiv pentru care este posibil ca incidenţa crescută a bolilor cardiovasculare şi a cancerului să fie cauzată de fumat. 

Resveratrolul este un colorant polifenolic, fiind considerat unul dintre cei mai puternici antioxidanţi cunoscuţi. Se găseşte în ceea ce noi numim fructe şi legume negre, cum ar fi dudele negre, strugurii negri, sâmburii de struguri negri şi albi, mure, prune, coacăze, afine, mere închise la culoare, ceapă roşie, fasole neagră şi linte neagră.

“Ar trebui făcute mai multe pentru ca populația să fie protejată de consecințele negative ale consumului de alcool. Nu este o situație în care să ne complacem” 

Maureen Talbot, de la British Heart Foundation, spunea că acest studiu nu descurajează consumul de fructe şi legume care conţin resveratrol, ci doar consumul de vin roşu, sub pretextul că acesta ajută sănătăţii. Un pahar de vin conţine însă doar un miligram de resveratrol, așa că oricum cantitatea este foarte mică în cazul în care ar fi benefic.

Partea goală a paharului

Conținutul de alcool, care poate să ajungă până la 23%, este cel care face vinul dăunător. Organizația Mondială a Sănătății a publicat luni, 12 mai, un raport îngrijorător cu privire la consumul de alcool. În anul 2012, alcoolul a provocat mai bine de 3 milioane de decese și a crescut riscul dezvoltării a peste 200 de boli. Conform estimărilor, o persoană consumă 17 litri de alcool pur pe an, din acest calcul fiind scoși cei care nu consumă alcool și cei cu vârsta sub 15 ani.

Cantitatea este uriașă, iar mediile nu sunt relevante, ar putea spune cineva care nu consumă alcool frecvent. Cercetătorii au descoperită și că o parte importantă a celor care consumă alcool o fac episodic, însă în cantități mari, acest tip de consum fiind cel mai periculos.

„Ar trebui făcute mai multe pentru ca populația să fie potejată de consecințele negative ale consumului de alcool. Nu este o situație în care să ne complacem”, a declarat Oleg Chestnov, expert OMS. Se pare că unele ţări deja au început să ia măsuri în acest sens, prin aplicarea de taxe şi restricţii. 

 

Pagina 1 din 2

Postare articole

Pentru a adăuga un articol trebuie să te loghezi aici

Dacă dorești să te implici și nu ai cont... inscrie-te aici

Stai in legatura cu noi

Inscri-te aici si primesti in casuta ta de mail articole din revista noastra! Bucura-te de abstinenta cu Noi Insine. Nu vom folosi si nu vom furniza adresa ta de mail sau numele si nu vom trimite mai mult de 2-3 emailuri lunar.

Preambulul A.A.

logo-aa  Alcoolicii Anonimi sunt o comunitate de bărbaţi şi femei care îşi împărtaşesc experienţa, puterea şi speranţa, cu scopul de a-şi rezolva problema comună şi de a-i ajuta şi pe alţii să se însănătoşească de pe urma alcoolismului. Singura cerinţă pentru participare ca membru este dorinţa de a înceta băutul. AA-ul nu percepe nici cotizaţii, nici taxe de înscriere, ne finanţăm prin contribuţiile noastre. AA nu se afiliază nici unei secte, nici unei formaţiuni religioase sau politice, nici unei organizaţii sau instituţii; ei nu doresc să se angajeze în nici o controversă; nu sprijină şi nu contestă nici o cauză. Scopul nostru primordial este acela de a rămâne abstinenţi şi de a-i ajuta pe alţi alcoolici să ajungă la abstinenţă.(Copyright © The AA Grapevine, Inc. Reprodus cu permisiune)