Citim ce am scris despre Noi Înșine...

Gata de zbor

04 Sep 2016

Așadar adio, stimabile!

Sunt momente în viață când îți vine să renunți la ceva, nu știi că trebuie să renunți sau ți se cere să renunți!

Dar cum știi oare că a venit momentul? Unde e limita aceea foarte fină care se pierde între a persevera în ignoranță și a renunța pur și simplu? E ciudat, anormal, să îți dorești, să îți placă ”ceva” atât de mult, deși nu este potrivit și nu e deloc bine pentru tine și nu reușești să înțelegi de ce?...dar tu vrei cu tot dinadinsul, chiar cu disperare să păstrezi acel ”ceva”,  acel ”bine”.

Ajungi chiar să fii controlat de frustrări și din dorința de a avea acea stare, să faci lucruri grave, să îți provoci dureri de neimaginat. Disperarea te cuprinde, te-a cuprins deja și nici nu ți-ai dat seama cum și când s-a întâmplat, și te face fără să îți dorești, sau mai grav, fără să realizezi că te comporți altfel?  Fiecare mișcare este un nou pas greșit, un pas mic , dar care te îndepărtează și mai mult de realitate....Care realitate? Cea în care te manifești prin răbufniri și acuzații de tot felul, majoritatea fiind nefondate dar care te face să te victimizezi și care, paradoxal te face să te simți bine? Nebunie? Nuu! Ești bolnavă!

Este cazul să găsesc un moment de luciditate să înțeleg că trebuie să renunț de tot și pentru totdeauna. Singura metodă pentru mine de a redeveni om din ”chestia” în care m-am transformat, e să renunț fără regrete, să înțeleg de ce o fac și astfel să o pot lua de la capăt. Necunoscutul acestei decizii mă înfioară, e un sentiment nou, îmi trezește noi frici dar constructive, am nevoie de curaj ( și nu puțin) să mă arunc din nou în necunoscutul nou de acum. Oricum ar fi, trebuie să gândesc lucid, să o fac personal cât timp simt eu că merită și nu cât timp mi se spune! Limitele fiind atât de fine, iar câteodată  atât de ușor ignorate.

Deci, stimate respectabil ai uitat în desăvârșirea artei tale de a mă transforma în zombie, un lucru esențial: Eu am de acum un aliat de nădejde pe care coincidență sau nu, chiar tu mi l-ai scos pe tapet mai evident decât doreai tu, și care nu a ezitat nici un bob zabavă să îmi sară în ajutor atunci când l-am chemat dintr-o demult uitare într-o târzie disperare, pe însuși  Dumnezeu. Nici nu știam cât de dragă îi eram lui Dumnezeu în ignoranța și nebunia datorată sincerei prietenii cu tine. Ai anulat tot ceea ce reprezenta Ioana și ai făcut o glumă din mine, ai măturat peste tot cu mine, și offf, cât de ușor puteai să faci asta cu mine ! și te lăsam să faci asta! Trebuie să recunosc că în cazul relației cu tine, totul ține de respect – eu te țin la respect, îți respect puterea, tu nu te apropii de mine, te las în pace, tu faci la fel (de ai fi om te-aș bate de te-ai kăka pe tine), te dau la o parte, trădează-le altora speranțele și visele, pe mine nu mă mai interesează, ești istorie de acum, voi citi doar povești cu și despre tine. Tu pe calea ta, eu pe a mea, prietenește nu vom mai da mâna niciodată!

Am stat ceva vreme uitându-mă la foaia albă, rece și imaculată care îmi trimitea provocări (hai încearcă) dar...ce să îți spun? să-ți reproșez, să strig la tine, să te cert, să scot la iveală ce am eu mai bun sau ce am eu mai rău în mine? Asta ai vrea, așa-i? Dar... sunt resentimente pe care față de tine și față de restul lumii nu le mai vreau, încă lucrez la asta. De ce? Pentru că am realizat de fapt, că resentimentul este rădăcina principală a tuturor durerilor, resentimentele sunt sentimente perfide, viclene, sunt mici, atât de mici, încât e ușor să le treci cu vederea, tinzi să le minimizezi și astfel rămân un puternic combustibil pentru văpaia greșelilor și motivul din spatele celor mai multe lucruri care nu merg bine în viața noastră.

Am învățat în timp să mă cenzurez, să îmi controlez emoțiile să nu îmi mai arăt slăbiciunile să îmi cresc autocontrolul până la a obține reacțiile așa-zis normale, emoțiile fiindu-mi deseori confundate și etichetate drept slăbiciuni iar sensibilitatea o boală fără leac tipică femeilor slabe, și... aici ți-ai făcut tu apariția stimabile prieten, m-ai manevrat cu toate fețele posibile, iar eu am rămas cu aceea de la teatru : un ochi plânge și altul râde... mai des plângea decât râdea... trist, foatre trist...

Poate că e o urmă de egoism în mărturisirile pe care le fac – de ce?... Eliberarea mea poate însemna împovărarea celora cărora le împărtășesc gândurile mele. Ar exista ”scăparea”, ștergi totul cu burete, revii la starea dinainte, închizi orice cale de comunicare pentru că nu te mai interesează sau pentru că așa este mai simplu! Ce treabă aveți voi cu gândurile mele? Nu cred că există răspuns bun sau potrivit decât ”dacă”? Or tocmai de asta e vorba! Nu este egoismul acela rău, este egoismul de acum, e recuperare, evoluție din tot ce am făcut, gândit și aplicat greșit până acum.

Probabil că acum m-aș plictisi de acel stil de viață monotonă, cu obiceiuri proaste, aceeași vecini și oameni blazați, cu privirea în pamânt cu aceleași veșnice probleme (starea vremii, pensii și salarii mici, scumpirea gazului când vine frigul și a ouălor înainte de Paști).

Nu mai e loc de vinovăție, nici de întrebări indiscrete, apăsătoare sau de răspunsuri silite, dar total inutile .

E vorba de libertate , seninătate, acceptare, iertare,  dar care lipseau, uitate  fiind, cel mai probabil  acea stare o  numeam pe nedrept – singurătate sau însingurare.

Iar glasul tău mieros, perfid de șarpe constrictor pe dinafară și veninos pe dinăuntru, nu va mai avea rezonanță în timpanele mele și nu mă va mai găsi cu garda lăsată jos, iar în loc să tânjesc după un strop din otrava ta care mi-a creat dependență, mai dura puțin și eram imună, mă concentrez doar asupra mea, cu antrenament, voință și răbdare ( și puțină încăpățânare), trăiesc clipa, nu mai evadez din prezent,  rapid cu ajutorul tău binevoitor, tu, care te-ai hrănit nesătul cu sufletul meu, vreau să simt acum o altă stare de bine care pune stapânire pe mine, acea pace cu mine care elimină îndoielile și inutilitatea expresiilor ”dacă” și ”poate”.

Trăiesc în prezent, dacă îmi vine să râd o fac pur și simplu, e super fain și culmea gratis, dacă în schimb dau la șoricei, adică îmi dau lacrimile, văd izvorul lor din sufletul meu sensibil, iar faptul că pot plânge înseamnă că vibrez la ceva, simt, o arăt și trăiesc – nu e o slăbiciune!

Un citat anonim spune: ”Bucură-te de acest moment pentru că acest moment este viața ta”. Mi-a plăcut însă m-am gândit imediat: ce fac atunci cu trecutul și viitorul? Am simplificat pentru mine astfel: trecutul și viitorul sunt ca și apa: dacă stai prea mult sub apă, riști să te sufoci, dacă începi să te sufoci intri în panică și te cuprinde teama așadar total inutile aceste temeri!

Iar dacă există 50% șanse ca ceva să mergă prost și 50 % șanse ca ceva să mergă bine, atunci nu are rost să te îngrijorezi!

O formulă simplă: DOAR PENTRU AZI!

DOAR PENTRU 24 ORE!

Deci: ADIO! Tu pleci, eu rămân!

ACCEPTAREA A FOST SI ESTE BAZA RECUPERARII MELE DIN ALCOLISM. Am acceptat ca sunt bolnav si ca singura metoda de de a ma recupera este ABSTINENTA TOTALA !

Am baut prima data peste masura in liceu .mi-am zis ca a fost un accident! Accident ce s-a repetat de mai multe ori in armata.In anii ce au urmat exagerarile mele la consumul de alcool se limitau la petreceri ocazionale !La 26 de ani am baut prima data la servici,singura grija era sa nu ne vada seful .Am schimbat serviciul am schimbat si prietenii de pahar si nu a durat mult pina am inceput sa beau iar la servici .Nu beam cantitati mari ,insa devenise un obicei zilnic.La 36 de ani a fost prima data in drum spre servici ca imi era rau si nu stiam ce sa fac sa imi revin dupa un consum exagerat de alcool .IN ACEA DIMINEATA MI-AM PUS INTREBAREA :CE FAC ? NU ESTE BINE !! Stiam ca numai alcolicii beau dimineata sa functioneze .Si totusi am baut acea sticluta de alcool.Am constatat ca mi-am revenit. Si nu mi-am mai pus intrebarea daca este bine sau nu .deja devenise obicei si nu mai functionam daca nu beam si dimineata !Imi doream sa ma opresc dar nu mai reuseam deja eram dependent .M-am internat la detox. cu speranta sa ma refac si dupa o perioada sa incep sa beau controlat .Sanatatea incepuse sa –mi fie afectata M-am abtinut de la a bea alcool 9 luni iar cind am reluat bautul am facut-o bind mult mai mult ca inainte .ERAU SEMNELE UNUI ALCOLISM (etilism cronic )nu m-am oprit decit atunci cind m-am imbolnavit de hepatita etilica .Nu am reusit decit sa ma ABTIN de la bautura decit 6 luni !De atunci am incercat sa beau controlat lucru ce nu mi-a reusit NICIODATA prea mult timp iar dupa un timp vazind ca nu reusesc ma opream ,insa foarte greu !Am incercat diferite trucuri;sa beau numai bere ,sa beau numai vin ,sa beau doar la sfirsit de saptamina .Nu mi-au reusit nimic din toate astea !Parintii ma avertizase ca daca voi continua sa beau voi sfirsii ca cei doi unchi ai mei ce au murit din cauza bolilor generate de alcolism.Dependenta mea de alcool era mult mai mare decit vointa .Intr-o duminica sotia m-a intrebat de ce beau atit si i-am raspuns ca nu stiu ,desii stiam !Eram la capatul puterilor si m-am predat 

Am incetat sa mai beau alcool prin indurarea lui Dumnezeu pe 14 martie 2008 si din 15 aprielie sint membru AA

SINGUR NU AS FI REUSIT !ABSTINENTA MEA LE-O DATOREZ LUI DUMNEZEU, CUM DUMNEZEU LUCREAZA PRIN OAMENI, SI ALCOLICILOR ANONIMI CARORA LE SINT PROFUND RECUNOSCATOR.

Va rog sa nu luati consumul meu de alcool ca fiind un etalon de consum .Un dependent de alcool are diferite moduri de a consuma care mai devreme sau mai tirziu ( cind deja dependenta este instalata) duce la ruperea legaturilor cu prietenii ,pierderea sanatatii .pierderii pozitiei in societate.a familiei ,apoi a viietii ! Nu este o ordine toate pierderile aste insa deznodamintul este fatal daca alcolicul avertizat continua sa mai bea mult timp !

SI EU IMI SPUNEAM CA “ASTEA NU MI SE POT INTIMPLA MIE “!Si totusi mi s-au desi intimplat pentru ca am fost prea orgolios si nu am vrut sa recunosc ,nici macar mie ,pina nu mi-a ajuns cutitul la os !

Un prieten de la AA spune asa: “Un alcoolic care a constientizat ca are o problema cu controlul consumului de alcool ,chiar daca bea ocazional si bea fara a putea controla cantitatea.continuind sa bea mai are de pierdut ceva ,poate chiar viata” !

EU NU MAI VROIAM SA PIERD NIMIC ! Acum eu sint cel IN CISTIG !Mi-am recistigat increderea in mine locul in familie.in societate si mi-am restabilit sanatatea!NIMIC DIN TOATE ASTEA NU S-AR FI INTIMPLAT DACA NU MI-AS FI RECUNOSCUT DEPENDENTA SI NU AS FI REUSIT SINGUR FARA ALCOOLICII ANONIMI CARORA LE SINT RECUNOSCATOR SI VOUA CELOR CE CITITI ACESTE RINDURI ,EU SPERIND CA VA VOR FI DE FOLOS CELE SCRISE !

Sint constient ca la mine” primul pahar este prea mult suta prea putine “si de aceea 

Tineti minte:Un catravete odata murat n-o sa mai poata fi niciodata. verde.ODATA CE AI DEVENIT DEPENDENT SI NU MAI POTI CONTROLA CANTITATEA DE ALCOOL NU SA MAI FI NICIODATA BAUTOR NORMAL ! O STRIGA CEI CE NU S-AU OPRIT L-A TIMP SI ACUM REGRETA ACOLO UNDE SE AFLA ACUM SI DIN A CAROR EXPERIENTE TREBUIE SA INVATAM PINA NU ESTE PREA TIRZIU !SINT CONSTIENT SI NICI NU IMI MAI DORESC SA FIU UN BAUTOR NORMAL PENTRU CA STIU CA ASTA NU VA FI NICIODATA POSIBIL !

Ma simt grozav de bine in abstinenta insa pentru ca sa ajung sa fiu in aceasta "stare de gratie" am urmat si urmez sugestiile programului AA care nu sint greu de urmat atata timp cat iti doresti recuperarea.Cu cat dorinta ,dublata de bunavointa ,este mai mare lucru cu pasii este mai usor

Viata este frumoasa si fara sa beau alcool .mi-e alcoolul imi falsifica viata desi nu aveam nevoie de asta !Aveam tot ce imi trebuie dar eram prea orb sa vad asta .Alcoolul imi intunecase mintile ! Aveam si am familie cu doi copii sanatosi,frati parinti, , acoperis deasupra capului,tot ce isi putea dori un om normal si eu nu am stiut sa ma bucur de toate acestea.Ii multumesc lui Dumnezeu ca nu mi-a luat nimic din toate astea si pot sa ma bucur acum in abstinenta cu adevarat de tot ce am acum !

Nu as fi fost cel ce sint acum daca nu ar fi fost Acoolicii anonimi si le sint profund recunoscator pentru abstinenta mea !SINGUR NU AS FI REUSIT !

“FERICIREA CONSTA IN A VREA CEEA CE AI, nu sa ai ceea ce vrei “

 

Doamne ,Acum inchei cu rugaciunea de multumire .

 

Cit de departe sint de ce as vrea sa fiu ,

Cit de departe sint de ce urmeaza sa fiu ,

Cit de departe sint de ce urmeaza sa fiu ,

Dar doamne iti multumesc ca nu mai sint ce am fost.

Sint Tudor ,sint alcoolic si ii sint recunoscator pentru abstinenta mea lui DUMNEZEU si voua Prietenilor mei Abstinenti !

Postare articole

Pentru a adăuga un articol trebuie să te loghezi aici

Dacă dorești să te implici și nu ai cont... inscrie-te aici

Stai in legatura cu noi

Inscri-te aici si primesti in casuta ta de mail articole din revista noastra! Bucura-te de abstinenta cu Noi Insine. Nu vom folosi si nu vom furniza adresa ta de mail sau numele si nu vom trimite mai mult de 2-3 emailuri lunar.

Preambulul A.A.

logo-aa  Alcoolicii Anonimi sunt o comunitate de bărbaţi şi femei care îşi împărtaşesc experienţa, puterea şi speranţa, cu scopul de a-şi rezolva problema comună şi de a-i ajuta şi pe alţii să se însănătoşească de pe urma alcoolismului. Singura cerinţă pentru participare ca membru este dorinţa de a înceta băutul. AA-ul nu percepe nici cotizaţii, nici taxe de înscriere, ne finanţăm prin contribuţiile noastre. AA nu se afiliază nici unei secte, nici unei formaţiuni religioase sau politice, nici unei organizaţii sau instituţii; ei nu doresc să se angajeze în nici o controversă; nu sprijină şi nu contestă nici o cauză. Scopul nostru primordial este acela de a rămâne abstinenţi şi de a-i ajuta pe alţi alcoolici să ajungă la abstinenţă.(Copyright © The AA Grapevine, Inc. Reprodus cu permisiune)