Citim ce am scris despre Noi Înșine...

Mi-am dorit să împărtășesc din experiența grupului nostru din Constanța deoarece mi-a dat o nouă forță și speranță prin creșterea noastră. A fost (este si acum) un fel de... ce obișnuiam să fim, ce s-a întâmplat și ce suntem acum. Eu îl consider și acum grupul meu de acasă, unde am avut un mix bun în calitate și cantitate a abstinenței, unde am deschis ochii conștiinței și unde m-am regăsit ca om.

Purtarea mesajului s-a realizat prin aducerea recuperării și abstinenței noastre în serviciul AA prin unitatea de grup. Cei prezenți la reuniuni au considerat că participarea , este mâna întinsă reală a AA. Din partea grupului din Constanța o importanță deosebită în purtarea mesajului a avut-o prietenul nostru Cătălin împreună cu diverși membrii ai grupului, care prin vizitele făcute în penitenciarul din localitate, la spitalul de psihiatrie, întâlnirile cu medicii și prin licee, interviul la radio au purtat mesajul AA în timp real, iar prin prezența lor au dovedit că se poate.

Am făcut tot posibilul ca să facem grupul nostru să crească și să se extindă și atunci când aceasta nu a crescut, am fost un pic supărați. Fiecare membru obișnuiește să aibă  un interes real și constant în recuperarea celorlalți membri. 

Serviciile în AA nu înseamnă numai a transmite mesajul ci și a ajuta la recuperarea celorlalți și implicit a noastră  prin modul nostru de acțiune.

A fi activ în propriul grup poate implica, de asemenea,  activitatea de voluntariat pentru a întâmpina noii veniți, pentru a aranja scaunele, a face cafeaua, a aranja literatura pentru întrunire ca și a o strânge după terminarea întrunirii, în același sens, după ce întâlnirea s-a terminat,  curățenie, aruncarea sau spălatul paharelor murdare, ducerea gunoiului și altele. Cineva trebuie să facă acest lucru și chiar dacă există o persoană care o face în mod regulat, ne putem oferi ajutorul.

După ce m-am mutat la Bucuresti am constatat cu plăcere că nu există diferențe mari în a face servicii în AA. De fapt m-am simțit ca acasă și am fost întâmpinat cu multă căldură la Grupul Unu Obregia, ca dealtfel și la celelalte grupuri din București la care am fost la întruniri.

Mai există un mod de a face servicii în AA și anume prin postările pe diferite site-uri sau grupuri de profil respectiv ,”Forumul AA”, revista AA ”Noi Înșine”, pagina de facebook a respectivei reviste, grupul ”Prietenii lui Bill”. Oameni care împărtășesc cu ceilalți din literatura AA, și nu numai, oameni care prin postările lor ne țin la curent și conectați cu Abstinența, oameni cărora le sunt profund recunoscător.

Eu consider că în afară mă ține abstinent, această călătorie în serviciu mă învață noi abilități, noi talente dacă vreți, care mi-aduc satisfacție morală, seninătate în orice altă activitate a vieții mele, nu numai în AA. Fiind gata să ajut - oricând, oriunde.

Pentru mulți dintre noi cei în procesul de recuperare, Serviciu General este, probabil, un pic prea mult. Serviciul General nu poate fi pentru toată lumea. Nu avem nevoie să ne simțim forțați sau presați să lucrăm în comitete sau intergrupuri - și nimeni din AA nu va încerca să ne impună un astfel de program, dacă nu suntem interesați sau pregătiți. Sigur, ți se poate sugera, chiar să fii încurajat. Însuși dr. Bob a spus odată (mai mult sau mai puțin în aceste cuvinte), că, dacă nu vom reuși să dobândim un spirit al serviciului, vom fi ratat cel mai mare cadou pe care AA îl are de oferit - capacitatea de a da abstinența  noastră mai departe și astfel să o păstrăm.

Să mergem direct la sursă pentru a afla ce spune AA despre serviciu:

În Moștenirea Serviciului în AA  ( AA’s Legacy of Service în original) Bill W. afirmă destul de succint:

 "Al  Doisprezecelea Pas al nostru - care poartă mesajul - este serviciul de bază că, Comunitatea AA dăruiește; acesta este scopul nostru și principalul motiv al existenței noastre. "

Bill W. continuă să spună că este mai mult decât doar un set de principii. Mai degrabă, este o societate de alcoolici în acțiune.

Serviciul este de fapt a treia Moștenire a AA – urmând după prima Moștenire AA – Recuperarea și a doua Moștenire a AA - Unitatea. După cum scrie și în broșurile AA: "Serviciul către alții și către Comunitate ne amintește că datorăm abstinența noastră muncii membrilor  dinaintea noastră, și că de abstinența noastră continuă poate depinde sutele de mii care încă mai au nevoie să învețe despre AA."

Iar ajutându-i pe unii dintre acești nou-veniți poate face parte din viitorul tău.

Abstinență senină! Doamne ajută!

Fane.

“Mă bucur că existati şi că nu am băut azi !”.

Aceasta este o formulă cu care majoritatea participantilor încheie monologul pe o temă aleasă în cadrul şedinţelor AA. E un format standardizat, un fel de clişeu încetăţenit. O formulă pe care o folosesc şi eu. În faza timpurie a abstinenţei senine reprezintă de fapt recunoştinţa pe care o aducem celor care ne ajută să ne recunoaştem “condiţia umană” în care ne găsim. Ulterior, odată cu acceptarea mentală a neputinţei noastre în faţa alcoolului, se transformă într-o formă de salut care ne defineşte apartenenţa la un grup. Pentru că suntem parte din acea entitate la care am aderat. E un organism viu de care ne-am lipit şi care ne ajută să respirăm, să trăim, să ne creăm speranţe, să devenimi umani în sensul în care ne lipsea atât de mult şi, în primul rând, să ne vedem pe noi înşine. Extrapolând, această formă de susţinere o regăsim în orice alt sistem la care aderăm în scopul menţinerii abstinenţei. Poate fi biserica, poate fi un forum pe internet sau chiar o intâlnire cu un singur alt om cu care avem în comun acelaşi scop: găsirea si păstrarea abstinenţei senine.

Am făcut această introducere, cei drept uşor eseistica, pentru că vreau să vorbesc despre un subiect la care eu revin in permanenţă: abstinenţa senină. Am tot discutat la şedinţele AA, pe forum şi la alte întâlniri, despre diferenţa dintre abţinere şi abstinenţa senină. Am fost intrebat care a fost momentul în care am realizat trecerea dintr-o stare în alta. Şi pentru că nu vreau să sune ca un discurs la o conferinţă medicală mă voi raporta exact la propria mea experienţă cu scurte explicaţii ale momentelor pe care le-am descoperit ulterior.

Viaţa mea până la 35 de ani a fost doar o profundă  pre-contemplare privind dependenţa mea. Nu mă gândeam că ar trebui să mă schimb şi nici nu consideram că ar exista vreo problemă. Abia în jurul acestei vârste am intrat în faza de contemplare în care realizam că ar putea exista o problema dar pe care credeam că o pot ţine în frâu. Până atunci negam că aş avea vreo problemă cu alcoolul. Intuind totuşi că există ceva am început să caut informatii şi ajutor. Dar eram motivat doar de apariţia unei  conjuncturi legată de posibilitatea de a avansa ierarhic în carieră. Nu a fost nimic legat de recunoasterea alcoolismului ci doar de faptul că mi-am dat seama că nu puteam avansa în condiţiile în care consumam alcool. Acel moment îl definesc ca faza de abţinere voluntară impusă. A durat aproximativ 5 ani cu câteva alunecări sporadice. După aceşti cinci ani am renunţat să mă mai implic în acel sistem care îmi susţinea abţinerea. Concomitent cu lipsa acelei motivaţii, singura de fapt, a aparut şi recăderea. Consumul compulsiv şi consecinţele acestuia au apărut pe parcursul următorilor patru ani. Mă reîntorsesem în trecut,  având însă pusee de vină şi remuşcări mult mai dese. La începutul anului 2013, în urma unei stări depresive concretizată prin scăderea totală a stimei de sine, am ales, ca formă de auto-penitenţă extremă, să contactez un membru AA şi să solicit să particip la o întâlnire chiar în acea zi. Nu am vrut să ne întâlnim a doua zi sau în cursul săptămânii, ci  în ziua aceea, chiar dacă se întâmpla să fie într-o zi de duminică. Primele participări la grupurile AA le-am privit ca un experiment coercitiv. Mă gândeam că sunt acele sficiuiri de bici pe care le merit pentru că am ajuns aici. Ducând în extrem  penitenţa, mi-am impus să particip la cât mai multe grupuri AA.  Intrasem în faza în care apăruse acea formă de abstinenţă motivată de recunoaşterea propriei boli. Mă regăseam în povestea multor alcoolici şi încercam să îmi găsesc “calea”. Îmi era extrem de greu să găsesc  “trăirea spirituală” de care vorbeau unii şi încă mă uitam cu o anumită rezervă la ei. Nu mă convingeau  discuţile cu privire la credinţă şi religie. Simţeam o stare de discomfort şi scepticism determinată de anumite tendinţe de catehizare a subiectului. Chiar o tentă de prozelitism. Încă ego-ul meu vanitos trăia în stare latentă în mine. Dar am continuat să experimentez. Am ajuns astfel într-un grup AA în care am descoperit cu groază că alcoolismul distruge vieţi în totalitate. Erau, în majoritatea lor, oameni fără adăpost, fără o sursă de venit, pe care ulterior i-am văzut cerşind sau dormind încă pe străzi. Am aflat ulterior că erau sub tutela unei asociaţii şi că participând în cadrul acelui program primeau în fiecare zi o porţie de mâncare. Pentru unii acesta era motivul primordial pentru care se aflau acolo. Reacţia mea în urma participării la acel grup a fost devastatoare şi acum pot spune total gresită. În loc să conştientizez unde se poate ajunge, am privit acea situaţie cu superioritate şi aroganţă. Mi-am spus ”Nu, locul meu nu este aici! Eu nu sunt ca ei, eu am o familie, am o afacere, aduc plus-valoare vieţii mele şi a celor care îmi alcătuiesc familia. Nu am ce căuta aici.” Îmi conştientizasem boala, ştiam unde sunt şi am spus că pot de unul singur să merg mai departe. Ego-ul meu înfăşurat în snobism, doct şi cosmopolit, nu accepta să se desfăşoare într-un asemenea mediu. Am luat decizia să nu mai merg la nici un grup. Am reuşit să-mi păstrez abstinenţa timpurie ( pentru că încă nu ajunsesem la o abstinenţă senină) timp de încă 2 luni. În acest interval de timp, Mircea, cel cu care m-am întâlnit şi am mers prima oară la grup, m-a sunat să mă întrebe ce mai fac. Prima oară i-am raspuns la telefon şi i-am spus ca e ok. A doua oara nici nu i-am mai raspuns. Mă enerva că trebuie să-i justific cumva lipsa mea de la grupuri. Mircea, văzând că nu vreau să vorbesc, nu a mai insistat. Acum nu pot decât să-i mulţumesc lui  Mircea şi să-l rog să-mi scuze aroganţele.

A urmat recăderea. Profundă. Cu consumuri excesive şi planificate. Mă ascundeam însă de soţie şi prieteni care credeau că sunt abstinent şi consumam alcool pe ascuns. Plecam câte 2-3 zile singur şi mă îmbătam până nu mai puteam sta în picioare. Mă trezeam dimineaţa cu zgârieturi şi lovituri pe faţă şi corp şi nu îmi aduceam aminte nici măcar în ce loc căzusem. Într-o noapte, fiind într-o locaţie undeva în M-ţii Apuseni, unde oamenii îşi lasă caii pe timp de vară în aer liber, iar câinii comunităţii transhumează satul atraşi de mirosul de mâncare, mă apucasem să dresez un câine. Stăteam în patru labe lângă el şi îi arătam cum se face culcat. S-a uitat la mine ceva timp şi văzând că nu găseşte ceva de mâncare a plecat. Nu am renunţat şi am trecut la un cal ce îşi păştea noaptea cu lună lângă cabană. După câteva încercări de a-l face să mă asculte, s-a scuturat şi în grabă în care a dat să plece m-a călcat cu copita pe picior. Dimineaţă, când m-am trezit din somn dar nu şi din beţie,  în momentul în care m-am descălţat, pentru că adormisem complet echipat, am simţit o durere infernală la picior şi am văzut că nu mai aveam unghia de la degetul mare.

Această recădere a ţinut vreo 3 luni. Până în 7 septembrie 2013, când în urma unei beţii prelungite de două zile, cu un sevraj de noapte urât, cu insomnii, tremurături şi vomă am hotărât că nu mai pot să beau. Trebuie să fac ceva. L-am sunat pe un prieten, alcoolic abstinent de 5 ani, care reuşise doar prin credinţă să renunţe la consum şi l-am rugat să ne întâlnim. A ştiut de ce. M-a invitat la el în grădina casei la un ceai. Acolo i-am povestit despre ultimele luni din viaţa mea, despre experienţa cu AA-ul şi l-am rugat să-mi spună cum a găsit el acel “declic spiritual” care l-a determinat să renunţe. Mi-a spus că nu a venit dintr-o dată ci în urma unor experienţe spirituale multiple. Dar el avea aceea credinţă în Dumnezeu care mie îmi lipsea. Mi-am dat seama că nu voi putea ajunge pe calea pe care reuşise el. După vreo cinci zile am plecat împreună la Cluj să am o discuţie cu un preot în care el avea încredere şi despre care se spunea că avea har. Înainte de confesiune am încercat să intru în acea stare spirituală pe care o căutam. Nu am reuşit. Am stat de vorbă cu preotul. Nu m-a convins nimic din acea discuţie. Am ieşit din biserică şi i-am spus prietenului meu că eu mai rămân la Cluj că vreau să mai merg undeva. L-am sunat pe Mircea şi i-am spus că vreau să revin la grupul AA. Fiind într-o vineri mi-a spus că este grup într-o anumită locaţie. M-am dus cu speranţa că este ultimul loc unde pot să găsesc ceva care să mă ajute. La terminarea şedinţei, într-o rugăciune de grup, se obişnuieşte să se spună “Tatăl nostru”, îmbrăţişându-ne în cerc, unul de umerii celuilalt. Atunci am simţit pentru prima oară forţa unei rugăciuni. Parcă toată lumea se ruga pentru mine. Eu eram cel care cerşeam un semn divin iar acea rugăciune se înălţa din piepturile tuturor spusă pentru mine. Am fost profund tulburat şi în drum către casă mă gândeam că poate aceea a fost “trăirea spirituală” pe care o așteptam. Mai spre seară i-am rememorat soţiei emoţia pe care am trăit-o în timpul rugăciunii.  I-am povestit şi faptul că şedinţa AA începe cu rugăciunea de seninătate care este atât de profundă şi puternică prin însăşi lipsa elementelor caracteristice unei religii. Este universală. Am vrut să i-o spun. Am putut să-i recit din memorie primul vers: “ Doamne, dă-mi seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba… Curaj să….”. În acel moment, gâtul mi s-a uscat complet şi parcă cineva îmi apăsa esofagul nelăsând să mai iasă niciun sunet. Mă durea pieptul de puterea cu care încercam să urlu rugăciunea dar nu se auzea niciun cuvânt. Am încercat să mă calmez şi să reiau rugăciunea dar nu puteam spune mai mult de trei, patru cuvinte şi mă blocam. Mi-am prins tâmplele cu mâna dreaptă şi un plâns devastator mi-a scuturat tot trupul. Soţia mi-a cuprins capul în braţe trăgându-mi-l la pieptul ei şi am plâns împreună. Acela a fost momentul suprem. Momentul în care mi-am realizat nimicnicia şi insignifianţa fiinţei mele în faţa lui Dumnezeu. Aceea a fost trăirea mea spirituală. Din acel moment s-a născut seninătatea mea. Mi-am realizat neputinţa în faţa alcoolului şi s-a prăbuşit total orice luptă pe care o dădeam cu acesta. Nu mai trebuia să lupt. Am caştigat prin renunţarea totală la luptă. Pentru mine nu mai exista. Am realizat că abstinenţa senină apare doar atunci când nu mai există nicio luptă între tine şi alcool. Nu mai apare niciun gând care să graviteze în jurul alcoolui. Nu mai există acea conexiune neuronală care te face să te gândeşti că ai consuma ceva. Nu mai există noţiunea de “dorinţă alcoolică”, indiferent de cantitatea, calitatea sau cuantumul acesteia. E vid. Nu pot spune că această experienţă m-a făcut să fiu mai credincios. Încă mă lupt cu raţiunile mele în ceea ce priveşte religia ca mod de control şi manipulare.

Sunt încă adeptul la “a trăi” sub impulsul emoţional, la a nu cenzura nimic din stările, emoţiile şi trăirile la care suntem martori sau beneficiari. Acestea sunt stări complementare acestei seninătăţi. Ele ne definesc ca persoane şi ne încadrează în mediul în care ne simţim cel mai bine. Nu poţi fi mai uman înfrânând tocmai trăsăturile şi caracteristicile umane. Putem acţiona acolo unde excesul produce durere, discomfort sau nesiguranţă.

Apartenenţa nostră la un grup AA, la o comunitate pe forum sau la orice altă formă de asociere în scop terapeutic este benefică şi obligatorie. Ea ne mentine perspectiva şi ne aduce aminte ce suntem de fapt. O trăire spirituală nu iţi menţine starea de abstinenţă senină ci o face să o percepi. Menţinerea abstinenţei se poate face doar raportându-ne permanent la propria noastră condiţie umană.

Sunt Cristi, alcoolic abstinent. Am 37 de ani, cu 2 ani și jumătate în urmă, m-am predat cu toată ființa mea în fața alcoolului. Greu sau ușor nu pot spune cum mi-a fost, dar la momentul actual vă pot spune, că în abstinență am câștigat lucrul cel mai de preț pentru mine și anume m-am regăsit pe mine însumi și viul din mine. Primul meu contact cu alcoolul a fost în perioada adolescenței, momente în care, s-a produs o strânsă prietenie între mine și dânsul. N-aș putea spune, că îmi plăcea gustul, în schimb, efectul produs mi-a plăcut de la primele înghițituri.  Acum, știind multe despre boala mea, consider, că eram alcoolic de la primele mele beții. Scriu asta, deoarece nu cantitatea băută mă făcea alcoolic, ci legătura care o aveam cu substanța respectivă. 

M-am născut într-o familie, în care consumul de alcool era ceva normal. Tatăl meu și cei doi frați mai mari consumau alcool într-un mod nesănătos. Îmi ziceam atunci – "eu, așa nu am să ajung"- dar, totul a fost invers și odată cu trecerea timpului am început și eu să consum.

La început nu consumam mult, dar cu înaintarea în vârstă s-au mărit cantitățile, perioadele de consum compulsiv și autodistructiv. Distrugerea mea și a celor dragi mie.

Am făcut multe tâmpenii în timpul alcoolismului meu activ și a nebuniei din acele momente. De unele lucruri nu sunt mândru deloc, de altele îmi este rușine, altele le-am îngropat adânc în ființa mea, pe altele le-am scos la suprafață și prin prisma programului AA am învățat să mi le iert și să mă iert.

Consider, că fiecare alcoolic are povestea sa și multe de povestit despre al său trecut. Eu unul, m-am regăsit în povestirile și mărturisirile multor alcoolici, uneori unele dintre ele, parcă trase la indigo!

Fiind și regăsindu-mă în copilul/adolescentul rebel, pe la 20 de ani m-am căsătorit pentru prima dată. Au fost 5 ani, în care s-au întâmplat multe. Pe atunci, încă nu devenisem sclavul alcoolului, dar cu siguranță, consumul său a avut un anume procent pentru sfârșitul acesteia.

A urmat a doua căsătorie cu actuala soție, având împreună un băiețel. Persoane dragi și minunate, care din pricina“prieteniei” dintre mine și alcool era să le pierd. Îmi aduc aminte, că într-un timp, chiar vroiam să divorțez din pricina faptului că sunt un neînțeles. Eu, practic nu doream nimic altceva decât să fiu lăsat în pace să beau și să-mi satisfac ceea ce doream eu cel mai mult și anume să consum alcool, cât mai mult alcool, atunci când vroiam eu, cu cine vroiam eu, fără să mi se țină contul la timp, bani și multe altele, care în nebunia acelor momente mi se parea ceva normal.

Înainte de actuala abstinență a fost un adevărat război între mine și cei care îmi spuneau că nu este în regulă cu mine, cu modul meu de a consuma alcool și tot ce atrăgea acesta dupa sine.

Acceptam cu dragă inimă să mi se spună bețiv, dar sub nici o formă alcoolic. Începusem să recunosc uneori că beau cam mult și încercam din răsputeri să-mi demonstrez mie și celor care aveau de comentat, că sunt un om normal.

Cu cât încercam mai mult, cu atât mă duceam mai jos. Alcolul pusese stpânire pe toată ființa mea, pe viața și toată existența mea. Devenisem sclavul său, devenise obsesia mea și făceam orice pentru al procura și al consuma. Mințeam, ascundeam, manipulam, păcăleam, făceam orice să beau și bineînțeles, negarea tuturor celor scrise mai sus făceau parte din acel sinistru tablou.

A venit un moment, în care am început să realizez, că ceva nu-i ok cu consumul meu de alcool. Astfel, mai mult împins de la spate și "ținut de mânuță" am ajuns la preot, psiholog, psihiatru, dar "orice minune ținea trei zile ".

În August 2011 am avut primul contact cu A.A.-ul din orașul în care locuiesc. Am început să merg la sedințe, dar mintea mea bolnavă a început să distorsioneze părți ale programului și după 4 luni de abținere am căzut crunt. Mi-a fost foarte greu să accept la 35 de ani că sunt alcoolic. Am negat și am încercat să mă conving de multe ori în trecut, ca nu am nici-o problemă și că dețin controlul, dar de fiecare dată alcoolul ieșea învingător. Toate motivațiile create de mine ori de alții picau una câte una în fața lui.

La începutul actualei abstinențe ceva se schimbase în mine, nu știam ce, dar obosisem să mă mai lupt, îmi era silă de mine, de mizeria în care ma bălăceam și astfel, motivația am fost eu.

M-am ridicat, m-am scuturat și după ce am realizat că nu-i îndeajuns să încetezi băutul și atât, am început să lucrez la schimbarea mea. Mi-a fost dificil și greu să accept că trebuie să-mi schimb un comportament și un sistem de gândire defect, dobândite în ani, dar cu răbdarea de a trăi fiecare zi la rândul ei, am învățat să-mi mențin abstinența.

Mulțumesc tuturor alcoolicilor cu care am interacționat, cât și celor cu care o fac în continuare și nu în ultimul rând sunt recunoscător pentru abstinența mea.

În cazul meu, cel mai dificil nu mi-a fost să nu mai beau, ci să învăț să-mi mențin abstinența.

Mulțumesc cu recunoștință soției, că a fost lângă mine în cele mai grele momente din viața mea, atunci când totul părea sfârșit și fără rost, multumesc A.A.-ului și nu în ultimul rând, Puterii Superioare așa cum o ințelrg eu, pentru că nu mai sunt ceea ce am fost.

 

Cristi

 

 

ACCEPTAREA A FOST SI ESTE BAZA RECUPERARII MELE DIN ALCOLISM. Am acceptat ca sunt bolnav si ca singura metoda de de a ma recupera este ABSTINENTA TOTALA !

Am baut prima data peste masura in liceu .mi-am zis ca a fost un accident! Accident ce s-a repetat de mai multe ori in armata.In anii ce au urmat exagerarile mele la consumul de alcool se limitau la petreceri ocazionale !La 26 de ani am baut prima data la servici,singura grija era sa nu ne vada seful .Am schimbat serviciul am schimbat si prietenii de pahar si nu a durat mult pina am inceput sa beau iar la servici .Nu beam cantitati mari ,insa devenise un obicei zilnic.La 36 de ani a fost prima data in drum spre servici ca imi era rau si nu stiam ce sa fac sa imi revin dupa un consum exagerat de alcool .IN ACEA DIMINEATA MI-AM PUS INTREBAREA :CE FAC ? NU ESTE BINE !! Stiam ca numai alcolicii beau dimineata sa functioneze .Si totusi am baut acea sticluta de alcool.Am constatat ca mi-am revenit. Si nu mi-am mai pus intrebarea daca este bine sau nu .deja devenise obicei si nu mai functionam daca nu beam si dimineata !Imi doream sa ma opresc dar nu mai reuseam deja eram dependent .M-am internat la detox. cu speranta sa ma refac si dupa o perioada sa incep sa beau controlat .Sanatatea incepuse sa –mi fie afectata M-am abtinut de la a bea alcool 9 luni iar cind am reluat bautul am facut-o bind mult mai mult ca inainte .ERAU SEMNELE UNUI ALCOLISM (etilism cronic )nu m-am oprit decit atunci cind m-am imbolnavit de hepatita etilica .Nu am reusit decit sa ma ABTIN de la bautura decit 6 luni !De atunci am incercat sa beau controlat lucru ce nu mi-a reusit NICIODATA prea mult timp iar dupa un timp vazind ca nu reusesc ma opream ,insa foarte greu !Am incercat diferite trucuri;sa beau numai bere ,sa beau numai vin ,sa beau doar la sfirsit de saptamina .Nu mi-au reusit nimic din toate astea !Parintii ma avertizase ca daca voi continua sa beau voi sfirsii ca cei doi unchi ai mei ce au murit din cauza bolilor generate de alcolism.Dependenta mea de alcool era mult mai mare decit vointa .Intr-o duminica sotia m-a intrebat de ce beau atit si i-am raspuns ca nu stiu ,desii stiam !Eram la capatul puterilor si m-am predat 

Am incetat sa mai beau alcool prin indurarea lui Dumnezeu pe 14 martie 2008 si din 15 aprielie sint membru AA

SINGUR NU AS FI REUSIT !ABSTINENTA MEA LE-O DATOREZ LUI DUMNEZEU, CUM DUMNEZEU LUCREAZA PRIN OAMENI, SI ALCOLICILOR ANONIMI CARORA LE SINT PROFUND RECUNOSCATOR.

Va rog sa nu luati consumul meu de alcool ca fiind un etalon de consum .Un dependent de alcool are diferite moduri de a consuma care mai devreme sau mai tirziu ( cind deja dependenta este instalata) duce la ruperea legaturilor cu prietenii ,pierderea sanatatii .pierderii pozitiei in societate.a familiei ,apoi a viietii ! Nu este o ordine toate pierderile aste insa deznodamintul este fatal daca alcolicul avertizat continua sa mai bea mult timp !

SI EU IMI SPUNEAM CA “ASTEA NU MI SE POT INTIMPLA MIE “!Si totusi mi s-au desi intimplat pentru ca am fost prea orgolios si nu am vrut sa recunosc ,nici macar mie ,pina nu mi-a ajuns cutitul la os !

Un prieten de la AA spune asa: “Un alcoolic care a constientizat ca are o problema cu controlul consumului de alcool ,chiar daca bea ocazional si bea fara a putea controla cantitatea.continuind sa bea mai are de pierdut ceva ,poate chiar viata” !

EU NU MAI VROIAM SA PIERD NIMIC ! Acum eu sint cel IN CISTIG !Mi-am recistigat increderea in mine locul in familie.in societate si mi-am restabilit sanatatea!NIMIC DIN TOATE ASTEA NU S-AR FI INTIMPLAT DACA NU MI-AS FI RECUNOSCUT DEPENDENTA SI NU AS FI REUSIT SINGUR FARA ALCOOLICII ANONIMI CARORA LE SINT RECUNOSCATOR SI VOUA CELOR CE CITITI ACESTE RINDURI ,EU SPERIND CA VA VOR FI DE FOLOS CELE SCRISE !

Sint constient ca la mine” primul pahar este prea mult suta prea putine “si de aceea 

Tineti minte:Un catravete odata murat n-o sa mai poata fi niciodata. verde.ODATA CE AI DEVENIT DEPENDENT SI NU MAI POTI CONTROLA CANTITATEA DE ALCOOL NU SA MAI FI NICIODATA BAUTOR NORMAL ! O STRIGA CEI CE NU S-AU OPRIT L-A TIMP SI ACUM REGRETA ACOLO UNDE SE AFLA ACUM SI DIN A CAROR EXPERIENTE TREBUIE SA INVATAM PINA NU ESTE PREA TIRZIU !SINT CONSTIENT SI NICI NU IMI MAI DORESC SA FIU UN BAUTOR NORMAL PENTRU CA STIU CA ASTA NU VA FI NICIODATA POSIBIL !

Ma simt grozav de bine in abstinenta insa pentru ca sa ajung sa fiu in aceasta "stare de gratie" am urmat si urmez sugestiile programului AA care nu sint greu de urmat atata timp cat iti doresti recuperarea.Cu cat dorinta ,dublata de bunavointa ,este mai mare lucru cu pasii este mai usor

Viata este frumoasa si fara sa beau alcool .mi-e alcoolul imi falsifica viata desi nu aveam nevoie de asta !Aveam tot ce imi trebuie dar eram prea orb sa vad asta .Alcoolul imi intunecase mintile ! Aveam si am familie cu doi copii sanatosi,frati parinti, , acoperis deasupra capului,tot ce isi putea dori un om normal si eu nu am stiut sa ma bucur de toate acestea.Ii multumesc lui Dumnezeu ca nu mi-a luat nimic din toate astea si pot sa ma bucur acum in abstinenta cu adevarat de tot ce am acum !

Nu as fi fost cel ce sint acum daca nu ar fi fost Acoolicii anonimi si le sint profund recunoscator pentru abstinenta mea !SINGUR NU AS FI REUSIT !

“FERICIREA CONSTA IN A VREA CEEA CE AI, nu sa ai ceea ce vrei “

 

Doamne ,Acum inchei cu rugaciunea de multumire .

 

Cit de departe sint de ce as vrea sa fiu ,

Cit de departe sint de ce urmeaza sa fiu ,

Cit de departe sint de ce urmeaza sa fiu ,

Dar doamne iti multumesc ca nu mai sint ce am fost.

Sint Tudor ,sint alcoolic si ii sint recunoscator pentru abstinenta mea lui DUMNEZEU si voua Prietenilor mei Abstinenti !

Am început să consum alcool numai după vârsta de 18 ani. Acest lucru se datorează faptului că în familia mea nu se consuma deloc alcool.

     Din 1960 când eu aveam şase ani, capul familiei a decis ca nici el nici membrii familiei lui să nu consume alcool. 

În acest an tatăl meu împlineşte 80 de ani de viaţă şi are 50 de ani de abstinenţă.

Prietenia mea cu alcoolul a început după ce am fost nevoit să muncesc într-o cooperativă meşteşugărească, unde am cunoscut colegi şi prieteni cu experienţă în consumul de alcool.

Cu toate că meseria era bună şi bănoasă am avut dezamăgiri pentru că nu am putut din diverse motive să-mi continui studiile. Am terminat totuşi liceul la 28 de ani.

Mi-a plăcut mult muzica şi visam să termin o şcoală de muzică. Acest vis nu s-a împlinit, dar fiind membru în diverse formaţii de muzică, orgoliul de muzician îmi era satisfăcut.

Condiţiile unui consum de alcool constant le aveam create, aşa că mă complăceam în acea stare. Eram tânăr, eram o vedetă locală, alcoolul curgea peste tot, aşa că până la băutul compulsiv, nu a fost decât un pas.

Nu mi-am dat seama că prin consumul meu problematic pot deveni dependent.

Responsabilitatea profesională nu îmi permitea să consum zilnic alcool, aşa că aveam un consum de tip ’’rar dar bine’’. Acest lucru însemna că mi se întâmpla să treacă 3-5 săptămâni fără să consum de alcool, după care urma o perioadă de consum continuu de două sau mai multe zile.

  Eram conştient căci consumul meu de alcool este problematic şi că trebuie să fac ceva în acest sens.

M-am căsătorit şi în ideea că o viaţă de familie m-ar putea schimba în bine. Într-adevăr consumul meu de alcool s-a redus considerabil. 

Din nefericire, în perioadele de consum, nu eram singurul care sufeream. Familia mea precum şi cei din jur sufereau mult mai mult decât mine. Fără acceptarea din partea familiei a situaţiei în care eram uneori şi fără sprijinul familiei, cred că astăzi nu mai existam.

Perfidia bolii numită alcoolism punea stăpânire pe mine din ce în ce mai mult.

Decizia familiei de a rămâne alături de mine a însemnat enorm.

Simţeam că sunt din ce în ce mai neputincios în faţa alcoolului şi că în perioadele de consum toţi cei din jurul meu suferă foarte mult.

Odată cu conştientizarea bolii şi cu înaintarea în vârstă, perioadele de consum se răreau, dar nu dispăreau în totalitate. 

Întâlnirea cu grupul de Alcoolici Anonimi din Beclean mi-a dat o speranţă în plus pentru soluţionarea problemei mele cu alcoolul.

Datorită suportului familiei şi participarea la întâlnirile grupului A.A. am avut perioade mari de abstinenţă unele ajungând până aproape de doi ani. 

În acest timp am participat ca voluntar la programele Asociaţiei Identitate, în special la programul destinat persoanelor private de libertate din penitenciarul Gherla unde am întâlnit multe victime ale consumului de alcool. 

Am conştientizat multe lucruri care m-au adus în această situaţie, am descoperit în mine multe capacităţi şi bune şi rele.

Faptul că după aproape 2 ani de abstinenţă am avut două recăderi (pentru care nu e nimeni vinovat decât eu şi neputinţa mea de consum controlat), mă face să privesc adevărul cu mult mai multă luciditate.

 Adevărul pentru mine este că credinţa mea de a putea controla alcoolul este o iluzie. 

Adevărul pentru mine este că alcoolul nu mai are ce căuta în jurul meu şi în mintea mea pentru tot restul vieţii.

Adevărul pentru mine este că sigurul mod de a trăi este abstinenţa totală.

Adevărul este că alcoolul în viaţa mea şi a celor din jurul meu creează durere care greu poate fi suportată.

Adevărul este că pentru mine procesul de vindecare nu se încheie la o dată anume ci este veşnic.

Cunosc oameni care au reuşit să-şi rezolve această problemă şi astfel am decis şi eu că nu mai vreau să consum alcool.

Tradiția chip-urilor, monezilor, medalioanelor destinate aniversărilor variază în diferite forme și este interesant să cunoaștem câte ceva despre istoria lor. 

Nu există nici o dovadă că primii membri AA ar fi păstrat vreo amintire specială cu scopul de a le aduce aminte de importanța abstinenței lor.

Clarence H. Snyder a băut pentru ultima oară pe 11 Feb.1938 și a purtat un medalion de argint in care dădea câte o gaură pentru fiecare an de abstinență, a dat 46 de găuri. El a înființat Grupul AA Nr. 3 în Cleveland în 1939, la început în acest grup se înregistra o rată de recuperare mai mare de cât în grupul Lui Bill şi a lui Dr. Bob luate împreună.

Sora Ignaţia, călugăriţa care l-a ajutat pe Dr. Bob să pună bazele programului de spitalizare din spitalul Sf. Toma din Akron a fost prima persoană care a folosit un medalion la Alcoolicii Anonimi. Ea le dăruia bețivilor care aveau 5 zile de nebăut după ce plecau din spital un medalion cu Sfânta inimă a lui Iisus Hristos, indicându-le că acesta reprezenta un angajament către Dumnezeu, către AA și recuperare, și că dacă aveau să bea , atunci aveau responsabilitatea de a-i returna ei medalionul înainte de a bea.

Practica de a dărui medalioane cu ocazia unor zile speciale de abstinență este atribuită Grupului Elmira, N.Y. în 1947. Sărbătorirea aniversării vine de la Grupul Oxford, ei sărbătoreau renașterea spirituală. Membrii AA au ales ca zi aniversară ziua când au băut pentru ultima oară.

Primele sărbătoriri i-au făcut pe acești membrii să se îmbete, iar Dr. Harry Tiebout a fost rugat să examineze problema iar el a comentat acest fenomen într-un articol intitulat ”Atunci când marele EU devine NIMENI(AA Grapevine Sept 1065).

”Practica sărbătoririi a unui an de abstinență cu un tort a făcut ca anumiți membrii să se îmbete la scurtă vreme după celebrare. Se părea că unora nu le era bine cu prosperitatea pe care o dobândiseră”

Publicația AA Grapevine a scris multe articole despre monezile și torturile de la aceste aniversări. Iată câteva dintre acestea:

• Februarie 1948 – De ce atâtea felicitări? ”Atunci când ne batem pe umăr unul pe celălalt ne facem mai mult rău”

• Iulie 1948 – Grupul din Larchmont oferea o cămilă de bronz lipită de o bucățică de lemn de mahon celor care împlineau 1, 5, 10 ani de abstinență

• August 1948 – Grupul Artesia N. Mexic dăruia bucățele de marmură tuturor membrilor, dacă erai prins fără bucățica de marmură sau o pierdeai plăteai o amendă de 25 de cenți. Fondurile mergeau către Fundație.

• Iunie 1953 – Grupul din Portland avea jetoane de poker de 9 culori. Albul reprezenta perioada de probă de o lună. Dacă păstra abstinența o lună atunci, el va primi un jeton roșu. Jetoanele care urmează sunt albastru pentru două luni, negru pentru trei luni, verde pentru patru luni, albastru transparent pentru cinci luni, auriu pentru șase luni, roșu străveziu pentru nouă luni și un jeton complet transparent la un an de abstinență pe care sunt gravate aurit inițialele AA împreună cu o felicitare semnată de toți membrii prezenți la întâlnire.

• Ianuarie 1955 – Charlotte, N. C. ”Atunci când cineva o apucă pe Drumul cel Lung la sfârșitul unei ședințe AA, acesta primește un jeton alb atunci când admite în fața celorlalți membrii că acceptă preceptele AA-ului și își începe abstinența. După trei luni aceasta se schimbă cu una roșie, la șase luni se schimbă cu una translucidă de culoarea chihlimbarului. Moneda de nouă luni este verde iar cea de un an- albastră. În anumite grupuri un sponsor înmânează sărbătoritului o monedă de argint gravată pentru cinci ani de abstinență.

• Martie 1956 – Alton, Ilinois Autorul i-a dăruit prietenului său o monedă în prima zi cînd a venit la grup, spunându-i să o accepte în spiritul de membru al grupului, și dacă dorește să bea , atunci să arunce moneda înainte să bea.

• Octombrie 1956 – Bangor, Washington. Articol despre o femeie care stă intr-un bar pentru a bea, barmanul zărește jetonul alb și întreabă ce semnifică. Ea îi spune, iar el o alungă din bar, spunând că nu vrea să aibă un alcoolic în barul său. Aceasta îl numește prieten.

• Aprilie 1957 – Cape Cod, Mass. Grupul recunoaște aniversările de 1, 5 și 15 ani. Persoana sărbătorită conduce ședința. Persoanei i se înmânează un set de plăcuțe de lemn gravate cu zicale AA

• Iulie 1957 – New Brunnswich, Canada. Întâlnire aniversară, membrii contribuie cu câte un dolar de fiecare an de abstinență.

• Iulie 1957 – Oregon. Peroana este prezentată de sponsorul său și este rugată să vorbească. Soția, mama sora sau fiica vin cu o prăjitură. Grupul cântă la mulți ani, iar soția vorbește pentru câteva minute.

Acestea sunt doar câteva informații despre jetoane , monede, medalioane și torturi aniversare, în încheiere iată o mărturisire:

”Am primit prima mea bucățică de marmură în AA atunci când am renunțat la băutură. Gruplul mi-a dat încă câte o bucățică la 30, 60 și șase luni. La un an am primit un jeton albastru. La doi ani am primit de la sponsorul meu un medalion de bronz, împreună cu observația. ”N-am să te felicit oferindu-ți acest medalion. De ce te-aș felicita pentru că faci ceea ce ar fi trebuit să faci tot timpul? Dar voi spune totuși Bună treabă! L-ai meritat” Și n-am să uit niciodată momentul când sponsorul meu (Tex), atunci când aveam trei săptămâni de abstinență mi-a dat un glonț de calibrul 45 legat cu un șnuruleț spunându-mi: ”Copii mei nu se îmbată. Dacă vrei să alegi calea cea blândă și ușoară, vino la mine să-ți împrumut pistolul, glontele îl ai deja.” Și încă îl mai am . La fel și abstinența. Ambele m-au salvat și mi-au dat o nouă viață.

Constantin 

1.  Caută să găsești activități A.A.  suplimentare pentru perioada de vacanță. Oferă-te să ajuți pentru a primi noi-veniți la întâlniri sau fă vizite la alcoolici internați în spital, la grup fi tu cel care face cafeaua, aranjează sau curăță încăperea etc.

2. Fi gazdă pentru discuții cu  prieteni AA, mai ales noi-veniți. Dacă nu aveți un loc unde puteți ține un gen de petrecere formală, puteți să ieșiți la un restaurant pentru un suc sau o cafea.

3. Păstrază o mică agendă cu numerele de telefon A.A. cu tine tot timpul. În cazul în care vine o poftă sau un îndemn să bei sau un act de panică - amână totul  până când vorbești cu cineva din A.A.

4. Află cât mai multe despre zona în care îți vei petrece concediul, întâlniri, grupuri, prieteni AA și când ești în zonă du-te la grup. Dacă simți că ești timid, discută cu cineva din grup înainte.

5. Eschivează-te când ești servit cu alcool. Aminteste-ți cât de deștept ai fost la scuze atunci când beai. Folosește-ți talentul acum pentru că nimic nu e mai important ca și viața ta.

6. Dacă trebuie să mergi la o petrecere unde se bea  și nu poți lua un prieten din AA cu tine, păstrează niște bomboane la îndemână .

7. Nu trebuie să stai până târziu. Dacă tot ești în vacanță ofera-ți odihnaă. 

8. Roagă-te mai mult în felul tău.

9. Nu pierde vremea. Citește cărți, vezi muzee, fă plimbări, scrie scrisori etc.

10. Nu te apuca să recuperezi ce nu ai făcut tot anul... Amintiți-vă: "Fiecare zi la timpul ei"

11. Bucurați-vă de adevărata frumusețe a vacanței. Se poate și fără alcool!

12. "După ce am avut o..." Să maiamintim Pasul douăsprezece aici?  Credem că îl știți deja...

Postare articole

Pentru a adăuga un articol trebuie să te loghezi aici

Dacă dorești să te implici și nu ai cont... inscrie-te aici

Stai in legatura cu noi

Inscri-te aici si primesti in casuta ta de mail articole din revista noastra! Bucura-te de abstinenta cu Noi Insine. Nu vom folosi si nu vom furniza adresa ta de mail sau numele si nu vom trimite mai mult de 2-3 emailuri lunar.

Preambulul A.A.

logo-aa  Alcoolicii Anonimi sunt o comunitate de bărbaţi şi femei care îşi împărtaşesc experienţa, puterea şi speranţa, cu scopul de a-şi rezolva problema comună şi de a-i ajuta şi pe alţii să se însănătoşească de pe urma alcoolismului. Singura cerinţă pentru participare ca membru este dorinţa de a înceta băutul. AA-ul nu percepe nici cotizaţii, nici taxe de înscriere, ne finanţăm prin contribuţiile noastre. AA nu se afiliază nici unei secte, nici unei formaţiuni religioase sau politice, nici unei organizaţii sau instituţii; ei nu doresc să se angajeze în nici o controversă; nu sprijină şi nu contestă nici o cauză. Scopul nostru primordial este acela de a rămâne abstinenţi şi de a-i ajuta pe alţi alcoolici să ajungă la abstinenţă.(Copyright © The AA Grapevine, Inc. Reprodus cu permisiune)