Citim ce am scris despre Noi Înșine...

Mereu am spus sau am auzit: ”Sunt recunoscător pentru abstinența mea”. Da, este un mod de recunoștință declarativă, dar noi trebuie să dovedim că suntem recunoscători prin acțiune – prin servicii în cadrul grupului și a comunității AA. ”În dar am primit, în dar dăm mai departe”

Mi s-a părut important să lucrez în grup, cu toată inima, la lucruri pe care înainte nu le-am făcut niciodată. Pentru mine una din cele mai importante experințe în AA a fost să descopăr zilnic ce este de fapt AA-ul. Serviciul făcut zilnic de membrii grupului m-au făcut să înțeleg că aceasta ține de unitatea noastra, dar nu numai atât, am descoperit mereu acele servicii generale făcute pentru comunitate: Întrajutorarea, tipărirea și distribuția literaturii, cooperarea cu profesioniștii din diferite domenii și multe altele făcute, desigur, prin voluntariat.

Evoluția și dezvoltarea mișcării Alcoolicilor Anonimi a fost, de la nașterea ei încoace, un progres continuu datorită serviciilor făcute de membrii ei. Așa cum spunea Preotul Meletios Webber la Conferința clericilor în recuperare de la Durău: ”Dacă lupta împotriva alcoolismului ar fi rămas la nivelul anului 1934, toți am fi morți”. Alcoolicii Anonimi timpurii au găsit o soluție de recuperare, soluție pe care s-au străduit să fie transmisă mai departe, de aici au început serviciile în AA. Recuperarea și unitatea asigură solidaritatea AA-ului determinând ca fiecare membru să fie recunoscător. Recunoștința se exprimă ea însăși, cel mai bine, când îi mobilizează pe membrii să poarte mesajul mai departe, nu numai alcoolicului care mai suferă, ci și în lumea din afară. Aceasta este una din multele fețe ale serviciilor.

Sunt multe provocări puse în fața celor care fac acest lucru. Sărăcia, lipsa literaturii, suspiciunile oficialităților și a grupurilor religioase, lipsa speranței sunt numai câteva din motive. Indiferent care sunt piedicile este încurajator faptul că membrii noștrii reușesc. Aproape fiecare membru poate fi un exemplu. Cu toate aceste rămân încă foarte multe de făcut, seviciile trebuie să funcționeze permanent. Aceasta nu numai pentru numeroșii alcoolici care au nevoie de ajutor, de acest program pe care nu-l cunosc, dar și pentru specialiștii care ar pute recurge la AA, dar nu sunt receptivi la extrordinara cale, care de cele mai multe ori se află la îndemână.

Cu mare teamă și nesiguranță, am pornit fără să fiu sigur ce fac scriind acest articol, mânat însă de o dorință de a servi comunitatea care nu numai că mi-a salvat viața dar mi-a și dăruit, pentru prima oară, un sentiment de responsabilitate și libertate ca ființă umană. Am făcut tot felul de servicii în grupul meu și drept recunoștință pentru ceea ce am primit am luat această hotărâre de a mă afla în fața dumneavoastră cu acest subiect dificil pentru mine, sper să reușesc.

Un nou venit care ajunge la grupul AA primește foarte multe informații privind recuperarea și a principiilor după care funcționăm noi. În majoritatea cazurilor, mulți dintre membrii sunt ignoranți în ceea ce privește funcționarea serviciilor generale ale comunității noastre și poate nu înțeleg importanța acestor servicii, bune nu numai pentru prezent, dar mai ales pentru viitor, pentru cei care vor avea nevoie de noi și de programul nostru. Comunitatea nu este limitată de spațiul ocupat de grupul nostru; trebuie să-i ajutăm și pe ceilalți să-și formeze o viziune mai clară și mai largă asupra a ceea ce facem, să-și dea seama că trezirea spirituală înseamnă o responsabilitate mare față de cei care au nevoie de noi.

Nu, Numai că am fost surprins de serviciul făcut zilnic de membrii grupului meu, dar am descoperit treptat toate acele servicii generale făcute de membrii comunității și de biroul GSO. Adevărata noastră provocare este să vedem recunoștința transpusă în fapte și nu în simple idei, cuvinte și stări comfortabile. Vom avea și vom auzi de succese și eșecuri, dar toate vor fi în folosul nostru, toate ne vor întări și vom merge mai departe pășind cu Pașii Programului AA, cu responsabilitatea alcoolicului recuperat. Doamne ajută!

Constantin - Suceava

Bună sunt Mircea și sunt alcoolic.

În calitate de delegat al comunității AA din România am avut onoarea de a participa, în perioada 12 – 16 octombrie 2014, la lucrările celei de-a 23-a Întruniri a Serviciilor Mondiale ale Alcoolicilor Anonimi (WSM 2014) care s-au desfășurat la Hotel Sofitel din Varșovia - Polonia. Tema întrunirii a fost “Cele trei moșteniri ale AA - Unitate, Recuperare, Servicii - vitale pentru toate generațiile”.

Am participat la această întrunire ca delegat la primul termen alături de alți 63 delegați din 43 de țări, aflați și ei la primul sau al doilea termen.     

Am fost întrebat... de mai multe ori cum a fost... și vă mărturisesc că este greu să descrii în cuvinte ceea ce este acolo. Apare acel sentiment că o rezumare la cuvinte dăunează... că este atât de departe de ceea ce este... Am să încerc totuși, în cele ce urmează, să descriu pe scurt, atmosfera de la acest important eveniment, contactele pe care le-am avut precum și diverse informații și sugestii care ar putea să fie utile comunității noastre.

La sosire, în aeroportul din Varșovia, am fost așteptați de voluntari, membrii AA din Polonia, care cu mașina personală ne-au așteptat la aeroport. Am stat puțin în aeroport până ne-am adunat de o mașină și în acest râstimp chiar spuneam cât de minunat este să te simți pe mâini bune... Cu acest sentiment am început incursiunea în serviciile mondiale și acest sentiment s-a instalat atât de puternic încât îl mai trăiesc și acum... 

Mda... îmi amintesc prima mea cunoștință cu AA-ul... un grup în care toți vorbeau și nu înțelegeam nimic din ce se întâmpla acolo... Nici nu aș fi visat atunci, darmite să intuiesc că AA-ul este o comunitate puternică... Da, acum știu, AA-ul este o organizație puternică, cu un suflet mare și  minunat, unit, ce are ca scop recuperarea personală și a celora care încă mai suferă. Acest aspect este atât de viu și atât de puternic resimțit la serviciile mondiale. 

Dar să revin... După formalitățile de cazare am primit materialele, programul și am fost informat din nou (primisem înainte pe mail programul) despre comisia din care fac parte. Lucrul pe comisii, specific conferințelor și întâlnirilor AA din străinătate îmi era cunoscut din participarea la conferințele din Anglia... însă aici programul era minunat îmbinat cu lucrul în întâlniri în plen. Pentru aceasta am fost informat asupra  regulilor organizatorice, în special aceea de a respecta timpii de începere a lucrărilor pentru că acestea începeau doar după venirea tuturor membrilor. 

Delegații la primul termen, așa cum am fost și eu, purtam un ecuson pe care apărea mare FIRST TERM... asta pentru a fi în atenția delegaților aflați la al doilea termen precum și a celorlalți participanți la întrunire pentru a fi sprijiniți permanent. Acest lucru l-am și simțit din plin și în mod plăcut pe tot parcursul întrunirii.

Mapa cuprindea în câteva pagini programul întâlnirii și în altele aproximativ 160 tot ceea ce urma să se întâmple și să se discute în întâlniri... M-a cuprins un soi de teamă pentru că nu pricepeam cum o să se poată parcurge atât de multă informație. Doar după întrunire am realizat... că ceea ce a fost, a fost cu mult mai mult de atât!   Programul fiecărei zile a fost foarte încărcat. Lucrările începeau la ora 8:30 și se încheiau seara la ora 19:00 cu pauza de prânz de o oră și alte trei pauze scurte de 15 min. Totul începea și se termina la cheie...   

România a fost prezentă pentru prima dată la serviciile mondiale la fel ca și Cehia și Irak... și când mulți și-au exprimat într-un mod atât de cald bucuria că ne aflăm acolo, m-au cuprins toate emoțiile. Este o stare atât de bună atunci când oameni la fel ca și tine îți arată și îți spun în felul lor că fiecare voce este importantă. Că nu suntem nici mai buni, nici mai răi și că experiența fiecăruia contează.

Phyllis, General Manager al GSO US & Canada, o femeie deosebită, a avut grijă ca noii veniți să fim menționați... și a mărturisit că față de noi are o bucurie în plus pentru faptul că ne aflăm acolo.  

Lucrările au constat din întruniri pe comisii, prezentările țărilor și rapoarte ale serviciilor zonale, workshop-uri și prezentări pe diverse teme, rapoarte ale comisiilor, sesiuni de împărtășiri... pe diverse teme de discuții, unele mai tehnice altele mai de suflet... însă în toate se simțea grija pentru membrii AA și mai ales pentru cei ce sunt chiar înainte de a face pasul către AA. Printre temele discutate amintesc doar: “AA și noile tehnologii: Cum să folosim mai eficient noile tehnologii de comunicare”; “Femeile în AA și implicarea lor în servicii”; ”Cum să transmitem mai eficient mesajul către tineri”; “Alcoolicii Anonimi - limbajul inimii” 

Într-una din zile, am avut ocazia să participăm la o întâlnire AA din Varsovia, una de la colțul străzii cum am spune noi. Grupul se ținea la subsolul unei biserici care era în reconstrucție. Însă nici un alcoolic dintre cei prezenți nu s-a sfiit să ocupe un loc pe bănci de lemn după scaunele de la Sofitel. Din contra... eram la fel... frați cu toți cei de acolo... Grupul era foarte numeros, avea peste 60 de membri, cu noi cam tot atâția a fost ceva minunat. Noi împartășeam în engleză, ei în poloneză... Nu erau translatori... însă, fără să înțelegem cuvintele,  simțeam în noi recunoștința lor pentru tot ceea ce facem. Subiectul a fost Unitate... și nici nu se putea să fie unul mai bun. Am plecat de acolo cu ochii în lacrimi și plin de îmbrațișări calde... de la niște anonimi atât de cunoscuți.   

Referitor la lucrări, cam pe acestea le-am simțit că ar fi de menționat în urma acestei întruniri, însă, ce doresc să subliniez... sunt aceste câteva impresii personale, acele câteva trăiri care nu o să le uit niciodată.  

Implicarea mea la acel eveniment a venit atât de neașteptat... nu credeam că o să ajung vreodată acolo, engleza mea scârțâie mai ales pe partea de exprimare... și eram total năpădit de acele emoții ce preced un mare eveniment din viață... Însă de cum am ajuns acolo, cum am spus, de când am fost preluat de la aeroport... m-am simțit ca acasă, m-am aflat printre prieteni, oameni asemeni mie care se bucurau și ei de un calm, o pace și o liniște molipsitoare... Încă din prima seară ne spuneam bancuri la masă și râdeam de parcă ne știam dintotdeauna. Am întâlnit și prieteni pe care îi cunoscusem la conferința din Marea Britanie... și asta mi-a fost de mare folos. Oricum, toți cei cu care am discutat sunt oameni foarte deschiși și dornici să sprijine cu experiența lor pe cei care au nevoie de ajutor. Nimeni nu refuză vreun dialog și nimeni nu afișează superioritate față de cei aflați într-un stadiu de început. Dimpotrivă, toți cei cu care am discutat și-au exprimat recunoștiința față de noi. 

După prezentarea pe care am făcut-o pentru AA-ul din țara noastră, în care mi-am exprimat recunoștința pentru ceea ce a făcut AA-ul din Belgia pentru noi, reprezentanta Belgiei, cu lacrimi în ochi a venit și mi-a zis că și ei ne sunt recunoscători pentru ceea ce facem. De altfel, toți îmi spuneau cam același lucru... că noi trecem acum prin ceea ce ei au trecut cu ani în urmă... că împărtășirile noastre le sunt de ajutor și că atunci când ne ajută... le este și lor de ajutor, le reamintește de alegerile bune dar și de greșelile trecutului pe care nu doresc să le mai repete. 

Am fost cuprins de o stare atât de bună pe tot parcursul întrunirii că nu îmi mai doream să se încheie... Este minunată această reunire pe viu a puterii, experienței și speranței, care se regăsește din plin în Întrunirea Serviciilor Mondiale ale Alcoolicilor Anonimi. A fost o manifestare impresionantă a modului în care niște alcoolici reuniți din toate colțurile lumii au onorat cum se cuvine Moștenirile AA - Unitate, Recuperare, Servicii. 

Foarte greu m-am despărțit de cei prezenți acolo și de tot ce a fost... Am făcut invitații pentru toți cei prezenți să ne viziteze țara și comunitatea, oricând pot și doresc.  În drum spre casă, mă gândeam deja cât de mult vreau să împărtășesc aceste trăiri cu voi toți, cu membrii comunității noastre și mi-aș fi dorit ca să puteți participa cu toții acolo pentru a înțelege cu inima frumusețea serviciilor în AA. Mulțumesc tuturor celor ce au făcut posibilă participarea mea acolo și sunt recunoscător pentru tot ce am primit și știu că toate sunt mai minunate, atunci când sunt date mai departe...

Acum, după doi ani, am bucuria de a reprezenta România ca și delegat la al doilea termen (adică particip pentru a doua oară)  la New York. Prezență facilitată de AA-ul din Marea Britanie... cărora le suntem recunoscători. Coincidența face că biletul de avion pentru New York este cu escală în Varșovia... Parcă este o invitație la o reamintire a celor petrecute acolo pentru a le duce mai departe. 

Având în vedere că această întâlnire se desfășoară în New York, orașul care pentru AA înseamnă atât de mult... sper să vă pot aduce mai multe impresii de bine și un impuls pentru a continua pe acest drum al serviciilor care aduce cu mult mai mult decât simpla abstinență.

Vă mulțumesc și vă sunt recunoscător!

Mircea – delegat WSM pentru România

Bună, mă numesc Marius și sunt alcoolic însă pentru 4 zile modul meu de prezentare a fost: I am Marius and I am an alcoholic.

Asta este denumirea corectă în limba lui Shakespeare, engleza. Pentru că în urma recomandării făcute de GSO România, am fost în calitate de observator în Anglia, la conferința de lucru a GSO UK de la York, capitala AA a Angliei și fără să exagerez, a Europei. Nu o să insist asupra călătoriei, a fost obositoare și fără incidente. Am dormit pe apucate câteva ore și din trenul dintre Manchester și York am observat doar stilul consacrat și conservator de construcție al caselor din UK, care cred că e neschimbat de sute de ani…

M-a uimit absența blocurilor de locuințe... și prețurile uriașe. Or fi având ei salarii mari, dar costul vieții de acolo depășește orice imaginație. Concluzia mea a fost că într-adevăr câinii nu umblă cu covrigii în coadă nicăieri…

Despre găzduire… A fost la înalțime. Hotelul, mesele, confortul, sălile de desfașurare, totul a fost impecabil.

În prima seară, joi, nu erau prevazute activitați, am fost invitați să participăm la o ședință de grup, undeva în apropierea hotelului. Am avut primul șoc la acea ședință. Pentru că am simțit acolo ceea ce nu am simțit nicăieri într-o ședința AA. Nu aș putea să descriu exact de ce. Poate ca tonul deloc serios al celui care conducea ședința… glumele presărate de toți cei care au luat cuvântul, preambulul prescurtat și atmosfera deloc protocolară, fără prea multe formalități. Doar rugăciunea de seninătate, momentul de reculegere și preambulul citit în 2 minute, după care s-a trecut la tema zilei, care a fost pasul 4. Treabă serioasă, nu-i așa? Da de unde… Cineva ales de grup a luat cuvântul și pe un ton umoristic a prezentat modul cum a dus la capăt pasul 4. Cum a fost sprijinit și ajutat să facă acest pas, ce piedici a întâmpinat și toate astea presărate cu glume… Cam dupa o oră, tradiția 7 și credeam că s-a terminat ședința. M-am ridicat și intenționam să plec… noroc ca Mircea, celălalt român prezent acolo, mi-a spus ca nu se terminase… A mai urmat încă o oră, tot pe același ton destins și hazliu… Au luat cuvântul toți cei care au dorit să împărtășească ceva din pasul 4, și hohotele de râs păreau că nu se mai termină. Rugăciunea de seninătate, cafea, ceai, prăjituri și ședința s-a încheiat. 

Buna dispoziție nu i-a părăsit pe participanți nici după ședință. Aproape 40 de oameni povesteau și glumeau pe seama lor… Ne târâm obosiți la hotel…

În dimineața zilei următoare aveam o pauză de 2 ore după micul dejun. Împreună cu Mircea ne-am deplasat la sediul GSO din UK, unde am vizitat și muzeul AA din York. Un loc încărcat de istoria AA, am văzut pentru prima dată BigBook în versiunea inițială și am înțeles de ce i se spune așa... Pe un perete era afișat și câteva pagini așezate într-o ramă. Am întrebat ce reprezintă acele pagini. Mi s-a răspuns că este vorba de un decret regal, semnat de regina Angliei, prin care se recunoaște AA-ul ca metodă de recuperare din alcoolism. Era datat din 1985…

Ne-am întors la hotel, ne-am luat cravatele, și ne-am prezentat la muncă... Cerusem cu o zi înainte să fiu mutat la comisia care discută despre recunoașterea grupurilor online ca fiind grupuri AA. Așa că după deschiderea oficială a conferinței, s-a trecut la modificările intervenite în program. Mi-a venit să intru în pământ când mi-am auzit strigat numele, modificarea comisiei fiind se pare cea mai importantă modificare intervenită în desfașurarea conferinței… Așa că m-am prezentat la comisia nr.1 din sala Craig.  Și a început ședința de lucru prezidată de un olandez, care reprezenta Europa continentală. Fără prea multe introduceri, preambulul, momentul de reculegere și s-a trecut la discutarea întrebărilor la care trebuia să dea răspuns comisia. Am luat loc între un german care avea vârsta de 76 de ani și 41 de ani de abstinența și vechea mea cunoștință de la Alba-Iulia, James, editorul revistei Roundabout. Am realizat că la masa aceea eram un puștan... grădiniță e puțin spus. Cu abstinențe de la 15 ani în sus și muncă în serviciile AA de ani de zile, femeile și bărbații de acolo nu m-au făcut să simt vreun moment că nu era locul meu acolo. Pentru că nu am simțit nici urmă de orgoliu pentru realizările lor… Mi-a venit rândul să mă prezint, am prezentat și activitatea mea din România și am prezentat motivul pentru care am solicitat schimbarea comisiei. Și discuțiile au început... M-am felicitat pentru faptul că am cerut să fiu schimbat, problemele discutate în comisie au avut darul să mă pună și pe mine pe gânduri… Recunoașterea unui grup AA online ca fiind un grup de sine stătător?  Ar trebui să fie înscris la New York, ca fiind grup de sine stătător?  Cum se poate efectua tradiția 7?  Este asigurat anonimatul în aceste sedințe?  La ultima întrebare m-am bucurat să pot să asigur membrii comisiei că nu există nici un pericol.

Au luat cuvântul toți cei care au cerut să vorbească, și au exprimat punctele de vedere a regiunii pe care o reprezintă acolo… În prealabil fusese făcut un sondaj de opinie privitor la aceste întrebări la toate grupurile din UK.

Democrație. Chiar dacă unii aveau o altă părere personală decât cea exprimată de sondaje, au susținut punctul de vedere al regiunii.. Așa că după 2 zile de discuții, s-a ajuns la vot, care a fost unanim în comisia din care am făcut parte. Discuțiile au fost liniștite, fără contradicții, era de asteptat…  Și totuși a fost ceva care aș putea să spun că m-a impresionat în mod neplacut. Având aceste abstinențe uriașe, vârstele celor prezenți în comisii în mod evident au fost destul de înaintate.  De aici și problema pe care am observat-o… Părea că membrii comisiei nu au cunoștințe despre grupurile online, nu participaseră niciodată la așa ceva, nu știau despre ce urma să se discute… Tehnologia era in mod evident superioară... De aici uimirea mea. Pot să înțeleg conservatorismul ca o caracteristică a englezilor dar lipsa progresului nu pot să o explic… La încheierea discuțiilor membrii comisiei mi-au mulțumit personal pentru că am reușit să explic ce se întâmplă în aceste grupuri și să explic modul lor de funcționare. M-am întrebat însă ce decizie ar fi luat comisia dacă nu aș fi fost prezent acolo? Un mare semn de întrebare… Am ajuns la concluzia că uneori vârsta poate fi un impediment în dezvoltarea și progresul AA. 

După încheierea ședințelor în comisii, am participat la o ședință comună cu toți reprezentanții regiunilor, în număr de vreo 120, la prezentarea dării de seamă AA GSO din UK. În această ședință, toți cei responsabili din GSO cu diverse sarcini și-au prezentat activitatea și s-au supus la vot unele modificari. S-a discutat despre reviste, telefoane, aparițiile în ziare, TV, website, activitatea financiară în amănunt... Iar întrebările nu au încetat să curgă... Însă tot într-o atmosferă hazlie… 

După încheierea acestei ședințe, am primit un raport cu rezoluțiile adoptate de către comisii și voturile din comisii, urmând ca în ultima zi, duminică acestea să se discute și să se supună la vot de către toți reprezentanții din regiuni. Lucru care s-a și întâmplat. S-a trecut la discutarea hotărârilor discutate în comisii, s-au pus întrebări, s-au adus modificări, s-a votat pentru sau împotrivă... după care împreună cu Mircea, ne-am luat ramas bun... Un drum lung și obositor înapoi. 

Concluziile mele personale pe care mi le-am format având discuții cu diverși membri AA de acolo.

Anonimatul e literă de lege. Mergând până acolo încât email-urile sunt parolate. Nu există numere de telefon personale. 

 Comisiile discută despre mărunțișuri, modificări minore care trebuie aduse regulamentelor de funcționare deja existente. Dar asta pentru că mecanismul e deja bine pus la punct... Nu au nevoie de decizii majore, greu de luat…

Comisiile răspund întrebărilor, solicitărilor venite de la grupuri.

Homegroup (grupul de acasă) e văzut ca celula de bază definitorie pentru AA. Are o cu totul altă semnificație pentru ei decât pentru noi.

Transparență totală în tot ce privește deciziile și discuțiile la nivel înalt din GSO.

Am asistat la luarea unei decizii istorice in ceea ce privește excluderea din Grupul AA a persoanelor turbulente.

Serviciile din cadrul grupurilor... sugestia și exemplul personal impune o conduită de implicare a tuturor membrilor unui grup în activități.

Stabilitatea AA din UK se datorează seriozității cu care toată lumea își face treaba. Probabil și datorită conservatorismului, a educației primite.

Umorul e absolut necesar în orice situație. Atmosfera de la grupuri e menținută în aceasta linie.

Piramida AA e cu vârful în jos, atunci când se discută despre servicii. Totul pleacă de la grupuri, nu există genii, guru sau alt tip de personalitate care să uimească cu înțelepciunea și viziunea…

Principiul schimbării… Au cu ce, domnule! Anul viitor din comisia din care am făcut parte nu o să mai participe decât 2 persoane, din 12. Iar înlocuitorii vor fi cel puțin la fel de calificați...

A fost o experiență de viață și viziunea mea de ansamblu asupra AA din lume a căpătat alte dimensiuni. Am vazut grupuri din toata Europa, direcția de urmat însă pentru toți e Yorkul. 

Chiar dacă diferențele de cultură sunt evidente, alcoolici au același suflet peste tot și suferim de aceeași boală.

Sunt codependentă

26 Dec 2016 Scris de

Pentru mine grupul Al-Anon a însemnat și încă înseamnă, un ajutor deosebit de mare.

Știam de mai mult timp că eram codependentă. Citisem într-o zi, din întâmplare, caracteristicile copilului adult de alcoolic, și mă regăsisem, în fiecare. Am simțit durere, pentru că eram pusă în fața faptului de a recunoaște în sfârșit acele tipare la mine. Dar am simțit și ușurare, pentru că puteam în sfârșit să nu mă mai simt vinovată că sunt altfel decât ceilalți oameni, lucru pe care îl simțisem de mică. 

Eu nu am interacționat direct cu vreun alcoolic, însă știu că bunicul meu a fost alcoolic. Se pare că această boală de familie a ajuns și la mine și mi-a afectat viața, în special relația cu mine și cu ceilalți oameni.

Acum știu că nu sunt o ciudată, ci că sunt doar codependentă. Știu acum că am învățat pe parcursul vieții niște mecanisme prin care mă apăram de lucrurile care mă dureau. Știu acum că aceste mecanisme s-au întors mai târziu împotriva mea, pentru că ele rezolvau doar o problemă de moment, dar pe termen lung nu m-au ajutat. Ci m-au făcut să mă simt tot mai deconectată de mine, de ce gândesc, de emoțiile mele. Și de ceilalți oameni, cu care nu mai reușeam să interacționez ca înainte. Știu că, așa cum am învățat aceste mecanisme, pot să învăț și să nu le mai folosesc. Pot învăța să mă las liberă, să trăiesc, să fiu, fără să îmi mai fie frică.

Știu că așa cum codependența a căpătat o viață a ei și mi-a distrus viața, la fel și recuperarea poate căpăta o viață a ei și mă poate readuce la viață, la simțirea propriei persoane, la adevărata empatie și compasiune față de mine și față de ceilalți.

Acum am curaj să mă confrunt cu durerea de care am fugit, durerea care m-a alungat în codependență. Nu știu încă ce esență are durerea asta, sau ce îmi spune exact. Dar dacă o ascult cu înțelegere și răbdare, știu că într-o zi voi ști. Și că atunci voi fi liberă, mă voi simți așa de liberă cum nu m-am mai simțit de mult timp. Presimt această libertate și parcă îi simt gustul. Dar mai am de lucru cu mine deocamdată.

Și mai ales, știu că nu sunt singură în toată treaba asta. Am cunoscut la grupul Al-Anon multe persoane care au trecut și ele prin multe și care mă înțeleg. Multe acum au zâmbetul pe buze, sau uneori au și zile mai proaste. Dar cel puțin mă ajută să văd cum astfel de persoane se zbat și ele cu aceleași lucruri cu care mă zbat eu. Și se străduiesc să schimbe ceea ce pot schimba, sau să accepte ceea ce nu pot schimba. În acest grup nu am cum să nu mă integrez, pentru că însăși condiția mea mă face să mă integrez. Și mă bucur pentru asta. Mă bucur că am găsit grupul. Tot ceea ce am făcut până acum, anume caiete de exerciții psihologice pentru codependenți, seminarii și workshopuri, m-au adus aici: m-au pregătit să vin în sfârșit în mijlocul unui grup și să îmi recunosc problemele în fața altor oameni. Altor oameni care au și ei aceleași probleme și mă înțeleg. Și să pornesc recuperarea. Acum abia aștept să văd ce mai urmează.

Celor care se regăsesc și ei în simptomele de codependență le urez mult curaj și vreau să le spun că nu sunt singuri. Suntem mai mulți. Și împreună putem reuși să învățăm să ne bucurăm de viață. Dacă vreți să veniți la grup, vă așteptăm cu mult drag.

O codependentă

Salutare!

26 Dec 2016 Scris de

Așa încep împărtășirile mele scrise și tot așa a început și abstinența mea. Sfârșit de septembrie, o zi de miercuri , iarăși mă întâlnesc cu ziua de miercuri. În aceste zile se întâmplă ceva în cursul vieții mele, de bine sau de rău, de obicei de bine, pare că au o semnificație aparte.

Sunt în pat, după o beție cruntă, după o răbufnire a furiei și pe lângă starea de rău simt nevoia să trag o linie între ce a fost și ce urmează. Simt o putere care parcă nu îmi aparține și mă ridic, îmi repet că o să fie totul bine și că nu am de ce să îmi mai fie rușine, chiar dacă stau cu teamă că vor veni vecinii la ușă, sau cum am să scot capul din casă, sau cum am să repar laptopul care a zburat pe pereți. Toate acestea nu-și au locul aici, acum, iar eu trebuie să fac ceva.

A doua zi am fost la psihoterapie, mergeam deja de câteva luni și la fiecare ședință aveam grijă să spun că eu nu am să reușesc niciodată.

Din acea zi rotițele s-au pus in mișcare, destul de greu, e adevarat, însă nu îmi mai doream viața aceea alcoolică. Nu mai puteam rezista la nivelul de consum la care eram, obsesia fiind cea care ma conducea. Trăiam numai prin și pentru alcool. Orice zi începea și se termina cu alcool. Nu mai puteam să trăiesc așa: mințeam, ascundeam bani și alcool pe unde nici nu mai știam la un moment dat, nu reușeam să mai găsesc motivația de a mă ridica de acolo, doream să mor dar îmi era frică, etc.  

Să afli că nu ești tocmai cel care credeai, că se întamplă ca și tu să faci greșelile tale, să afli că nu ești mama, soția, femeia care credeai ca ești, nu face parte din planul tău. Îți zici, bine, sunt la terapie și am să aflu numai lucruri de încurajare și o să mă învețe cum să iasă totul așa cum văd eu lucrurile. Nu auzeam numai ce îmi plăcea mie.

Temele, disciplina și planul de bătaie mi s-au părut înfiorătoare și la orice temă pentru acasă, simțeam repulsie și indignare, deoarece defectele mele de caracter…nu existau, dacă mă întrebai pe mine. Ușor,ușor am înțeles că a-mi arunca temele într-un colț nu reprezenta decât negarea /refuzul de a afla și altă cale de a trăi. Cum să trăiesc fără alcool reprezenta o necunoscută pentru mine, dacă de la 30 de ani am început cu câte puțin,câte puțin.. și acum, uitându-mă în urmă, parcă nici nu realizam pe atunci necesitatea abstinenței, parcă o făceam pentru alții… soț, copil, mamă, prieteni.

La un moment dat, am realizat că anumite obiceiuri nesănătoase pe care le aveam pentru a fugi de emoții, se confundau într-un fel cu alcoolul. Dacă aveam temă de nu a face curățenie o săptămână, în scurt timp simțeam o furie, o neliniște asemănătoare cu stările pe care le aveam înainte de recădere. Furia aceea că nu poți să faci ceea ce dorești acum și nu altădată sau deloc. Fuga de emoții în curățenie, citit, duș, etc, nu făcea altceva decât să adauge frustare, nemulțumire, scăderea stimei de sine, învinuire, rușine, etc.

Grupul de support AA… nici nu știu cu ce să încep, cert este că am mers în paralel cu grupul și terapia, sau ele au mers cu mine și au avut grijă de mine. Am fost sprijinită și îndrumată, am primit ajutor legat de locul de muncă, căci nu mai aveam, am primit încurajările de care aveam nevoie, simpatia, empatia, am primit prieteni minunați, am primit încrederea că se poate. Am primit primii pași în abstinență și pentru prima oară în viață am simțit că pot. Îi port în sufletul meu, zi de zi pe acești minunați oameni. Îi îmbrățișez cu drag și respect de fiecare dată și mă bucur că drumul meu a ajuns să corespundă cu drumul lor.

Abstinența există și este așa de frumoasă încât nu vrei să-i mai dai drumul. Nu vrei să mai treci prin ceea ce ai trecut , să nu mai înoți în alcool și să te minți că totul este sub control, că tu nu ai nicio problemă și să găsești motive de consum din orice, bucurie sau necaz.

După un timp, au apărut și necazurile, căci norul roz al abstinenței s-a risipit și am avut nevoie de toate roadele muncii depuse, de tot ceea ce am învățat până atunci, de răbdare că lucrurile se vor așeza așa cum avem noi nevoie și nu așa cum credem noi că trebuie să fie. Aici am avut mult de furcă cu mine, căci nu înțelegeam de ce planul meu nu corespunde cu planul lui Dumnezeu. Însă, din momentul în care te predai  sau ai în sfârșit deschiderea că ceva trebuie să lași să  plece, viața ta este alta.

În momentele de tensiune apărute în viața noastră, de familie, de cuplu, am avut de înfruntat fricile , angoasele, visele , amintirile, resentimentele, tot ceea ce părea că este mai negru. După un timp am înțeles că ele veneau ca să pot trece la etapa următoare a vieții mele/noastre și să nu le duc în spate toată viața. 

Când am început să văd, să simt, să îmi doresc, să prind viață, am înțeles în sfârșit că suntem trei. Până atunci eram doar eu, cu nevoile mele, cu pretențiile mele, cu boala mea. Acum eram trei, eram la fel de răvășiți ca după război și la fel de străini precum cei care au trecut prin multe încercări. Da, și aici mi s-au dărâmat convingerile mele cum că modelul de mamă, soție, femeie ar fi fost cel pe care îl credeam .A urmat o perioadă în care, deși mă uitam în oglindă, nu eram sigură că recunosc acel om. Ochii transmiteau altceva, transmiteau compasiune și deja, nu mă mai uram, pur și simplu mă trezeam la viață. Din acest punct, am simțit că viața va fi altfel, va căpăta un contur în care am încredere și că pot avea grijă de mine, cu înțelegere, cu iubire, cu tot ceea ce îmi lipsise și astfel, îi pot iubi și pe ai mei dragi fără nicio barieră a minții.

Să devii alcoolic, să îți faci rău, să ajungi în spital de nenumărate ori, să bei chiar dacă îți este rău, să amesteci medicamentele cu alcoolul pentru ca apoi să ajungi în sfârșit la liniște, împăcare cu tine, cu cei dragi, să îți schimbi modul de viață și să încarci cu pozitiv gândirea ta de astăzi, apoi pentru toate acestea sunt recunoscatoare si nu pot să cred decât că Dumnezeu a ascultat ruga omului neputincios și a celor de lângă el.

Astăzi, îmi place să spun că viața mea miroase a abstinență, a îmbrăcat mantia frumuseții, iubirii, încrederii, pozitivului, dar pentru toate acestea nu uit în nicio zi că sunt alcoolică și cât de mult mi-am dorit să ajung în abstinență. 

Doamne ajută, să auzim numai de bine!

Anonim

Doamne şi acum îmi amintesc vorbele tatălui meu "Nu eşti decât o beţivă!", "N-ai făcut nimic până la vârsta asta", "Eşti cea mai mare dezamăgire din viaţa mea". Nu mă pot opri din plâns... cuvintele astea şi acum mă urmăresc şi ... probabil mă vor urmări toată viaţa.

Am 35 de ani şi nu mai beau alcool de 6 luni. Parcă ieri eram pe masa de operaţie...numai reţin decât frigul şi lumina puternică şi gândul..." Doamne ... unde am ajuns ... eu nu am vrut decât să beau un păhărel". 

Un păhărel care mi-a adus numai nenorociri. Trebuia să mă mărit de mult , dar din cauza prieteniei mele cu paharul, logodnicul meu de 10 ani a ales o altă variantă... mai trează. Trebuia să am o carieră destul de promiţătoare, tocmai de aceea am făcut psihologia şi am terminat printre primii, dar tot prietenia mea cu paharul mi-a ales viitorul - casnică ... mai mult timp pentru băut.

Acum, privind în urmă îmi dau seama că aveam în dicţionarul meu zilnic prea mulţi de "Trebuie" şi aveam nevoie doar de unul - trebuie să fiu fericită.

Ca să fiu fericită, acum ştiu că e necesar să fiu sănătoasă şi pentru asta e bine să nu mai beau.

Dumnezeu m-a scăpat de moarte de multe ori, iar într-o bună zi a făcut un miracol - atunci când am cunoscut AA-ul. Dacă la început nu l-am tratat cu seriozitate şi ca urmare am avut un an plin de beţii crunte, internări, decepţii, plânsete, căzături ...multe căzături. În noaptea în care m-am operat, lumina aceea care mi-a rămas întipărită în minte... era pentru mine "luminiţa de la capătul tunelului", speranţa mea...acela a fost momentul în care am decis cu tot sufletul că nu mai vreau să beau şi că vreau să trăiesc. Şi trăiesc şi am învăţat în astea 6 luni să mă bucur de fiecare lucru, de fiecare rază de soare, de cafeaua de dimineaţă , de zâmbetul oamenilor din jurul meu ...de viaţă.

E greu, simt uneori că am obosit. Mă mai cuprinde, uneori, disperarea că nu voi reuşi nimic fiind doar eu, că singurul meu "prieten" care îmi dădea curaj, care mă calma, care mă alina când plângeam, are acum interdicţie...dată chiar de mine.

Cu toate astea e ceva în mine, care nu mă lasă să renunţ. E ceva în mine care îmi zice că pot... că am încă timp şi că Dumnezeu mă iubeşte. Oare sunt mai puternică decât am crezut?

Încă nu ştiu, încă învăţ ... dar ce ştiu cu siguranţă este că sunt pe drumul cel bun şi cu oameni potriviţi.

Merg de 4 ori pe săptămâna la grup, încerc să-mi ţin mintea ocupată, cât mai mult timp cu şi despre AA, citesc cât pot de mult şi vorbesc zilnic la telefon cu oameni care sunt aproape de sufletul meu. Nu mă mai izolez, încerc să nu-mi mai fac scenarii şi încep să accept lucrurile aşa cum sunt... nu mai schimb eu pe nimeni şi nimic încerc doar să-mi schimb atitudinea. Nu mai sunt visătoarea de odinioară, care vroia să schimbe lumea... şi cum nu reuşea se pedepsea întorcându-se în permanenţă la pahar... acum mă lupt doar cu mine şi cu dorinţa mea de a bea. Lucrurile sunt aşa cum sunt... oamenii sunt diferiţi... dar în fiecare există o parte de bunătate, blândeţe şi iubire.

Dumnezeu mi-a dăruit incă o familie şi doar faptul că sunt în mijlocul lor mă ajută să înţeleg că viaţa asta nouă este minunată, că merită trăită ...şi că orice zi, oricât de rea ar fi, nu se compară cu o zi de băut.

Trăiesc doar azi...şi nu mă mai mă confrunt cu toate problemele mele deodată şi mai ales cred acum mai mult ca oricând în Dumnezeu. Îi văd puterea şi iubirea Lui în toate lucrurile, în tot ce mi se întâmplă, mie şi celor din jur.

Dumnezeu lucrează prin oameni şi datorită acestui lucru sunt ceea ce sunt astăzi... şi asta e doar începutul.

Acum ştiu că nu sunt "doar o beţivă"... sunt o alcoolică în recuperare şi accept acest lucru ca punct de plecare într-o nouă viaţă.

Cu recunoştinţă, Elena alcoolică

Era iar dimineaţă. Ceasul făcea „scandal” să mă trezesc. Primul gând pe care îl aveam – „Îmi este rău.” (nu-mi aduceam aminte pe la ce oră reuşeam să adorm după ce după-amiaza o petrecusem în faţa televizorului, bând ) – apoi realizam că trebuie să merg la serviciu. Dar îmi era prea rău. Si totuşi, trebuia, pentru că săptămână de săptămână sunam o dată sau de două ori şi spuneam că am o cădere de calciu şi nu ajung, sau gripă, sau criză de bilă, sau o durere de dinţi și altele şi altele... toate inventate, minciuni care se adunau şi se adunau şi ajungeau să atârne greu şi pentru a uita că am mai zis o minciună şi pentru că eram furioasă pe mine că iaraşi eram mahmură - beam. Aşa erau zilele – o luptă de a trece peste starea de mahmureală, de a ignora durerile de cap, ameţelile şi starea de rău general - şi asta până după-amiaza când ajungeam acasă să mă pot „drege” cu nişte tărie. În tinereţe nu-mi plăcea alcoolul, beam doar cu ocazia unor sărbători şi numai pentru a da noroc, plus că încă aveam în minte imaginea tatălui meu care atunci când consuma alcool îşi schimba comportamentul, devenea de nerecunoscut. 

Puţin după 30 de ani, am ajuns într-un colectiv unde se obişnuia să se bea în timpul serviciului şi se continua după orele de program. Atunci, din dorinţa de a mă integra în colectivul lor am început şi eu să beau. Şi am constatat că mă simţeam mai bine- stresul dispărea, deveneam mai sociabilă, mai sigură pe mine şi mi se părea mie mai apreciată şi acceptată de ei. Apoi, am început să-mi cumpăr de băut şi acasă. Mă gândeam că nu fac rău nimănui şi că până la urmă merit şi eu să mă relaxez după o zi de muncă. Cât de greşit era totul. Fără să-mi dau seama am ajuns să nu mai pot lăsa să treacă o zi fără să beau ceva, oricât de puţin. În ceaţa zilelor de atunci, am avut gândul să nu mai beau la serviciu şi astfel ceilalţi nu şi-au dat seama cât de mult se agravase consumul meu. Începuse perioada minciunilor. Dacă vreo colegă mă intreba dacă în week-end vreau să merg la un spectacol sau să ies în parc – o repezeam că am treabă –pleca nedumerită, nu inţelegea de ce mă supăram. La fel, dacă vreuna din verişoarele mele îmi spunea să trec pe la ei, să mai stăm de vorbă, refuzam. La aceea vreme, nici eu nu am înţeles ce mă făcea să refuz orice altă modalitate de a îmi petrece timpul liber înafară de a bea, ce forţă mă atrăgea la sticlele pitite în dulapul de acasă. Acum ştiu, era dependenţa mea de alcool. Nu ieşeam nicăieri, nu vorbeam cu nimeni, eram în permanenţă iritată şi nervoasă – pentru că singurul gând pe care îl aveam toată ziua era să ajung acasă ca să beau ceva. 

Să trec peste trăirile, emoţiile, problemele care îmi apăreau în viaţa de zi cu zi, să trec peste anxietatea, frica, indignarea, deprimarea, panica care puneau stăpânire pe mine şi pe care nu le mai suportam. Deja eram obişnuită să beau şi nu mai avea vreo importanţă ce se întâmpla, aveam langă mine perfidul amic - alcoolul. Consumul de alcool mi-a afectat relaţiile cu familia, cu prietenii, cu vecinii, serviciul. 

Ajunsesem să mă cert cu oricine din orice, să nu-mi convină nimic – eram într-un punct în care nu-mi mai puteam da seama de realitate. Mă enervam din orice, oamenii din jurul meu nu mai ştiau cum să se poarte cu mine şi nici eu nu mai reuşeam să-mi dau seama de comportamentul meu iraţional. Plus că nu mai ţineam cont de nimic, nu-mi mai păsa – doream să mor. La un moment dat am urmat un tratament pentru depresie şi nici măcar asta nu m-a oprit din a bea cu toate că doctorii îmi spuneau să nu consum alcool cu medicamentele. Nu conta. Eu ştiam mai bine, spuneam eu. E viaţa mea, fac ce vreau cu ea. Când starea mea s-a agravat, o prietenă m-a întrebat ce este cu mine şi cu un efort dat de suferinţa şi disperarea mea i-am spus adevărul despre consumul meu, despre lupta mea. Prin ea am descoperit Alcoolicii Anonimi şi doar aşa am reuşit să mă opresc din băut. Odată cu găsirea AA-ului a început o nouă etapă din viaţă. Una în care m-am regăsit şi în care am redescoperit ce inseamnă a trăi frumos, alături de oameni frumoşi. Au trecut de atunci ani şi lucrurile s-au schimbat mult în bine. Am început să lucrez programul, să merg la întruniri, să citesc literatura şi încet, încet am inţeles ce este alcoolismul. Sunt recunoscătoare pentru abstinenţa mea, pentru noua viaţă care s-a deschis înaintea mea. Ştiu că acolo sus cineva a avut grijă de mine să trec peste una dintre cele mai grele boli şi peste o perioadă dificilă din viaţa mea. Odată cu abstinenţa am câştigat şi pacea minţii, liniştea sufletului şi o mulţime de întâmplări şi trăiri care mă apăsau, acum s-au evaporat. Parcă vorbesc despre altcineva – să fie oare vorba despre mine - când mă gândesc la şirul de minciuni pe care îl spuneam, la însingurarea în care mă izolasem, la suferinţa care nu se mai termina, la zilele în care plângeam ore în şir, fără sfârşit? Ce diferenţă – într-adevăr, abstinenţa ne aduce o altă viaţă – cum se spune– murim într-o viaţă şi ne naştem în alta – renaştem din propria cenuşă.

Gabi

Mi-am dorit să împărtășesc din experiența grupului nostru din Constanța deoarece mi-a dat o nouă forță și speranță prin creșterea noastră. A fost (este si acum) un fel de... ce obișnuiam să fim, ce s-a întâmplat și ce suntem acum. Eu îl consider și acum grupul meu de acasă, unde am avut un mix bun în calitate și cantitate a abstinenței, unde am deschis ochii conștiinței și unde m-am regăsit ca om.

Purtarea mesajului s-a realizat prin aducerea recuperării și abstinenței noastre în serviciul AA prin unitatea de grup. Cei prezenți la reuniuni au considerat că participarea , este mâna întinsă reală a AA. Din partea grupului din Constanța o importanță deosebită în purtarea mesajului a avut-o prietenul nostru Cătălin împreună cu diverși membrii ai grupului, care prin vizitele făcute în penitenciarul din localitate, la spitalul de psihiatrie, întâlnirile cu medicii și prin licee, interviul la radio au purtat mesajul AA în timp real, iar prin prezența lor au dovedit că se poate.

Am făcut tot posibilul ca să facem grupul nostru să crească și să se extindă și atunci când aceasta nu a crescut, am fost un pic supărați. Fiecare membru obișnuiește să aibă  un interes real și constant în recuperarea celorlalți membri. 

Serviciile în AA nu înseamnă numai a transmite mesajul ci și a ajuta la recuperarea celorlalți și implicit a noastră  prin modul nostru de acțiune.

A fi activ în propriul grup poate implica, de asemenea,  activitatea de voluntariat pentru a întâmpina noii veniți, pentru a aranja scaunele, a face cafeaua, a aranja literatura pentru întrunire ca și a o strânge după terminarea întrunirii, în același sens, după ce întâlnirea s-a terminat,  curățenie, aruncarea sau spălatul paharelor murdare, ducerea gunoiului și altele. Cineva trebuie să facă acest lucru și chiar dacă există o persoană care o face în mod regulat, ne putem oferi ajutorul.

După ce m-am mutat la Bucuresti am constatat cu plăcere că nu există diferențe mari în a face servicii în AA. De fapt m-am simțit ca acasă și am fost întâmpinat cu multă căldură la Grupul Unu Obregia, ca dealtfel și la celelalte grupuri din București la care am fost la întruniri.

Mai există un mod de a face servicii în AA și anume prin postările pe diferite site-uri sau grupuri de profil respectiv ,”Forumul AA”, revista AA ”Noi Înșine”, pagina de facebook a respectivei reviste, grupul ”Prietenii lui Bill”. Oameni care împărtășesc cu ceilalți din literatura AA, și nu numai, oameni care prin postările lor ne țin la curent și conectați cu Abstinența, oameni cărora le sunt profund recunoscător.

Eu consider că în afară mă ține abstinent, această călătorie în serviciu mă învață noi abilități, noi talente dacă vreți, care mi-aduc satisfacție morală, seninătate în orice altă activitate a vieții mele, nu numai în AA. Fiind gata să ajut - oricând, oriunde.

Pentru mulți dintre noi cei în procesul de recuperare, Serviciu General este, probabil, un pic prea mult. Serviciul General nu poate fi pentru toată lumea. Nu avem nevoie să ne simțim forțați sau presați să lucrăm în comitete sau intergrupuri - și nimeni din AA nu va încerca să ne impună un astfel de program, dacă nu suntem interesați sau pregătiți. Sigur, ți se poate sugera, chiar să fii încurajat. Însuși dr. Bob a spus odată (mai mult sau mai puțin în aceste cuvinte), că, dacă nu vom reuși să dobândim un spirit al serviciului, vom fi ratat cel mai mare cadou pe care AA îl are de oferit - capacitatea de a da abstinența  noastră mai departe și astfel să o păstrăm.

Să mergem direct la sursă pentru a afla ce spune AA despre serviciu:

În Moștenirea Serviciului în AA  ( AA’s Legacy of Service în original) Bill W. afirmă destul de succint:

 "Al  Doisprezecelea Pas al nostru - care poartă mesajul - este serviciul de bază că, Comunitatea AA dăruiește; acesta este scopul nostru și principalul motiv al existenței noastre. "

Bill W. continuă să spună că este mai mult decât doar un set de principii. Mai degrabă, este o societate de alcoolici în acțiune.

Serviciul este de fapt a treia Moștenire a AA – urmând după prima Moștenire AA – Recuperarea și a doua Moștenire a AA - Unitatea. După cum scrie și în broșurile AA: "Serviciul către alții și către Comunitate ne amintește că datorăm abstinența noastră muncii membrilor  dinaintea noastră, și că de abstinența noastră continuă poate depinde sutele de mii care încă mai au nevoie să învețe despre AA."

Iar ajutându-i pe unii dintre acești nou-veniți poate face parte din viitorul tău.

Abstinență senină! Doamne ajută!

Fane.

Postare articole

Pentru a adăuga un articol trebuie să te loghezi aici

Dacă dorești să te implici și nu ai cont... inscrie-te aici

Stai in legatura cu noi

Inscri-te aici si primesti in casuta ta de mail articole din revista noastra! Bucura-te de abstinenta cu Noi Insine. Nu vom folosi si nu vom furniza adresa ta de mail sau numele si nu vom trimite mai mult de 2-3 emailuri lunar.

Preambulul A.A.

logo-aa  Alcoolicii Anonimi sunt o comunitate de bărbaţi şi femei care îşi împărtaşesc experienţa, puterea şi speranţa, cu scopul de a-şi rezolva problema comună şi de a-i ajuta şi pe alţii să se însănătoşească de pe urma alcoolismului. Singura cerinţă pentru participare ca membru este dorinţa de a înceta băutul. AA-ul nu percepe nici cotizaţii, nici taxe de înscriere, ne finanţăm prin contribuţiile noastre. AA nu se afiliază nici unei secte, nici unei formaţiuni religioase sau politice, nici unei organizaţii sau instituţii; ei nu doresc să se angajeze în nici o controversă; nu sprijină şi nu contestă nici o cauză. Scopul nostru primordial este acela de a rămâne abstinenţi şi de a-i ajuta pe alţi alcoolici să ajungă la abstinenţă.(Copyright © The AA Grapevine, Inc. Reprodus cu permisiune)