Citim ce am scris despre Noi Înșine...

Prima participare la Serviciile Mondiale ale Alcoolicilor Anonimi

26 Dec 2016
345 ori

Bună sunt Mircea și sunt alcoolic.

În calitate de delegat al comunității AA din România am avut onoarea de a participa, în perioada 12 – 16 octombrie 2014, la lucrările celei de-a 23-a Întruniri a Serviciilor Mondiale ale Alcoolicilor Anonimi (WSM 2014) care s-au desfășurat la Hotel Sofitel din Varșovia - Polonia. Tema întrunirii a fost “Cele trei moșteniri ale AA - Unitate, Recuperare, Servicii - vitale pentru toate generațiile”.

Am participat la această întrunire ca delegat la primul termen alături de alți 63 delegați din 43 de țări, aflați și ei la primul sau al doilea termen.     

Am fost întrebat... de mai multe ori cum a fost... și vă mărturisesc că este greu să descrii în cuvinte ceea ce este acolo. Apare acel sentiment că o rezumare la cuvinte dăunează... că este atât de departe de ceea ce este... Am să încerc totuși, în cele ce urmează, să descriu pe scurt, atmosfera de la acest important eveniment, contactele pe care le-am avut precum și diverse informații și sugestii care ar putea să fie utile comunității noastre.

La sosire, în aeroportul din Varșovia, am fost așteptați de voluntari, membrii AA din Polonia, care cu mașina personală ne-au așteptat la aeroport. Am stat puțin în aeroport până ne-am adunat de o mașină și în acest râstimp chiar spuneam cât de minunat este să te simți pe mâini bune... Cu acest sentiment am început incursiunea în serviciile mondiale și acest sentiment s-a instalat atât de puternic încât îl mai trăiesc și acum... 

Mda... îmi amintesc prima mea cunoștință cu AA-ul... un grup în care toți vorbeau și nu înțelegeam nimic din ce se întâmpla acolo... Nici nu aș fi visat atunci, darmite să intuiesc că AA-ul este o comunitate puternică... Da, acum știu, AA-ul este o organizație puternică, cu un suflet mare și  minunat, unit, ce are ca scop recuperarea personală și a celora care încă mai suferă. Acest aspect este atât de viu și atât de puternic resimțit la serviciile mondiale. 

Dar să revin... După formalitățile de cazare am primit materialele, programul și am fost informat din nou (primisem înainte pe mail programul) despre comisia din care fac parte. Lucrul pe comisii, specific conferințelor și întâlnirilor AA din străinătate îmi era cunoscut din participarea la conferințele din Anglia... însă aici programul era minunat îmbinat cu lucrul în întâlniri în plen. Pentru aceasta am fost informat asupra  regulilor organizatorice, în special aceea de a respecta timpii de începere a lucrărilor pentru că acestea începeau doar după venirea tuturor membrilor. 

Delegații la primul termen, așa cum am fost și eu, purtam un ecuson pe care apărea mare FIRST TERM... asta pentru a fi în atenția delegaților aflați la al doilea termen precum și a celorlalți participanți la întrunire pentru a fi sprijiniți permanent. Acest lucru l-am și simțit din plin și în mod plăcut pe tot parcursul întrunirii.

Mapa cuprindea în câteva pagini programul întâlnirii și în altele aproximativ 160 tot ceea ce urma să se întâmple și să se discute în întâlniri... M-a cuprins un soi de teamă pentru că nu pricepeam cum o să se poată parcurge atât de multă informație. Doar după întrunire am realizat... că ceea ce a fost, a fost cu mult mai mult de atât!   Programul fiecărei zile a fost foarte încărcat. Lucrările începeau la ora 8:30 și se încheiau seara la ora 19:00 cu pauza de prânz de o oră și alte trei pauze scurte de 15 min. Totul începea și se termina la cheie...   

România a fost prezentă pentru prima dată la serviciile mondiale la fel ca și Cehia și Irak... și când mulți și-au exprimat într-un mod atât de cald bucuria că ne aflăm acolo, m-au cuprins toate emoțiile. Este o stare atât de bună atunci când oameni la fel ca și tine îți arată și îți spun în felul lor că fiecare voce este importantă. Că nu suntem nici mai buni, nici mai răi și că experiența fiecăruia contează.

Phyllis, General Manager al GSO US & Canada, o femeie deosebită, a avut grijă ca noii veniți să fim menționați... și a mărturisit că față de noi are o bucurie în plus pentru faptul că ne aflăm acolo.  

Lucrările au constat din întruniri pe comisii, prezentările țărilor și rapoarte ale serviciilor zonale, workshop-uri și prezentări pe diverse teme, rapoarte ale comisiilor, sesiuni de împărtășiri... pe diverse teme de discuții, unele mai tehnice altele mai de suflet... însă în toate se simțea grija pentru membrii AA și mai ales pentru cei ce sunt chiar înainte de a face pasul către AA. Printre temele discutate amintesc doar: “AA și noile tehnologii: Cum să folosim mai eficient noile tehnologii de comunicare”; “Femeile în AA și implicarea lor în servicii”; ”Cum să transmitem mai eficient mesajul către tineri”; “Alcoolicii Anonimi - limbajul inimii” 

Într-una din zile, am avut ocazia să participăm la o întâlnire AA din Varsovia, una de la colțul străzii cum am spune noi. Grupul se ținea la subsolul unei biserici care era în reconstrucție. Însă nici un alcoolic dintre cei prezenți nu s-a sfiit să ocupe un loc pe bănci de lemn după scaunele de la Sofitel. Din contra... eram la fel... frați cu toți cei de acolo... Grupul era foarte numeros, avea peste 60 de membri, cu noi cam tot atâția a fost ceva minunat. Noi împartășeam în engleză, ei în poloneză... Nu erau translatori... însă, fără să înțelegem cuvintele,  simțeam în noi recunoștința lor pentru tot ceea ce facem. Subiectul a fost Unitate... și nici nu se putea să fie unul mai bun. Am plecat de acolo cu ochii în lacrimi și plin de îmbrațișări calde... de la niște anonimi atât de cunoscuți.   

Referitor la lucrări, cam pe acestea le-am simțit că ar fi de menționat în urma acestei întruniri, însă, ce doresc să subliniez... sunt aceste câteva impresii personale, acele câteva trăiri care nu o să le uit niciodată.  

Implicarea mea la acel eveniment a venit atât de neașteptat... nu credeam că o să ajung vreodată acolo, engleza mea scârțâie mai ales pe partea de exprimare... și eram total năpădit de acele emoții ce preced un mare eveniment din viață... Însă de cum am ajuns acolo, cum am spus, de când am fost preluat de la aeroport... m-am simțit ca acasă, m-am aflat printre prieteni, oameni asemeni mie care se bucurau și ei de un calm, o pace și o liniște molipsitoare... Încă din prima seară ne spuneam bancuri la masă și râdeam de parcă ne știam dintotdeauna. Am întâlnit și prieteni pe care îi cunoscusem la conferința din Marea Britanie... și asta mi-a fost de mare folos. Oricum, toți cei cu care am discutat sunt oameni foarte deschiși și dornici să sprijine cu experiența lor pe cei care au nevoie de ajutor. Nimeni nu refuză vreun dialog și nimeni nu afișează superioritate față de cei aflați într-un stadiu de început. Dimpotrivă, toți cei cu care am discutat și-au exprimat recunoștiința față de noi. 

După prezentarea pe care am făcut-o pentru AA-ul din țara noastră, în care mi-am exprimat recunoștința pentru ceea ce a făcut AA-ul din Belgia pentru noi, reprezentanta Belgiei, cu lacrimi în ochi a venit și mi-a zis că și ei ne sunt recunoscători pentru ceea ce facem. De altfel, toți îmi spuneau cam același lucru... că noi trecem acum prin ceea ce ei au trecut cu ani în urmă... că împărtășirile noastre le sunt de ajutor și că atunci când ne ajută... le este și lor de ajutor, le reamintește de alegerile bune dar și de greșelile trecutului pe care nu doresc să le mai repete. 

Am fost cuprins de o stare atât de bună pe tot parcursul întrunirii că nu îmi mai doream să se încheie... Este minunată această reunire pe viu a puterii, experienței și speranței, care se regăsește din plin în Întrunirea Serviciilor Mondiale ale Alcoolicilor Anonimi. A fost o manifestare impresionantă a modului în care niște alcoolici reuniți din toate colțurile lumii au onorat cum se cuvine Moștenirile AA - Unitate, Recuperare, Servicii. 

Foarte greu m-am despărțit de cei prezenți acolo și de tot ce a fost... Am făcut invitații pentru toți cei prezenți să ne viziteze țara și comunitatea, oricând pot și doresc.  În drum spre casă, mă gândeam deja cât de mult vreau să împărtășesc aceste trăiri cu voi toți, cu membrii comunității noastre și mi-aș fi dorit ca să puteți participa cu toții acolo pentru a înțelege cu inima frumusețea serviciilor în AA. Mulțumesc tuturor celor ce au făcut posibilă participarea mea acolo și sunt recunoscător pentru tot ce am primit și știu că toate sunt mai minunate, atunci când sunt date mai departe...

Acum, după doi ani, am bucuria de a reprezenta România ca și delegat la al doilea termen (adică particip pentru a doua oară)  la New York. Prezență facilitată de AA-ul din Marea Britanie... cărora le suntem recunoscători. Coincidența face că biletul de avion pentru New York este cu escală în Varșovia... Parcă este o invitație la o reamintire a celor petrecute acolo pentru a le duce mai departe. 

Având în vedere că această întâlnire se desfășoară în New York, orașul care pentru AA înseamnă atât de mult... sper să vă pot aduce mai multe impresii de bine și un impuls pentru a continua pe acest drum al serviciilor care aduce cu mult mai mult decât simpla abstinență.

Vă mulțumesc și vă sunt recunoscător!

Mircea – delegat WSM pentru România

Ultima modificare Luni, 26 Decembrie 2016 22:48
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Postare articole

Pentru a adăuga un articol trebuie să te loghezi aici

Dacă dorești să te implici și nu ai cont... inscrie-te aici

Stai in legatura cu noi

Inscri-te aici si primesti in casuta ta de mail articole din revista noastra! Bucura-te de abstinenta cu Noi Insine. Nu vom folosi si nu vom furniza adresa ta de mail sau numele si nu vom trimite mai mult de 2-3 emailuri lunar.

Preambulul A.A.

logo-aa  Alcoolicii Anonimi sunt o comunitate de bărbaţi şi femei care îşi împărtaşesc experienţa, puterea şi speranţa, cu scopul de a-şi rezolva problema comună şi de a-i ajuta şi pe alţii să se însănătoşească de pe urma alcoolismului. Singura cerinţă pentru participare ca membru este dorinţa de a înceta băutul. AA-ul nu percepe nici cotizaţii, nici taxe de înscriere, ne finanţăm prin contribuţiile noastre. AA nu se afiliază nici unei secte, nici unei formaţiuni religioase sau politice, nici unei organizaţii sau instituţii; ei nu doresc să se angajeze în nici o controversă; nu sprijină şi nu contestă nici o cauză. Scopul nostru primordial este acela de a rămâne abstinenţi şi de a-i ajuta pe alţi alcoolici să ajungă la abstinenţă.(Copyright © The AA Grapevine, Inc. Reprodus cu permisiune)