Citim ce am scris despre Noi Înșine...

Salutare!

Așa încep împărtășirile mele scrise și tot așa a început și abstinența mea. Sfârșit de septembrie, o zi de miercuri , iarăși mă întâlnesc cu ziua de miercuri. În aceste zile se întâmplă ceva în cursul vieții mele, de bine sau de rău, de obicei de bine, pare că au o semnificație aparte.

Sunt în pat, după o beție cruntă, după o răbufnire a furiei și pe lângă starea de rău simt nevoia să trag o linie între ce a fost și ce urmează. Simt o putere care parcă nu îmi aparține și mă ridic, îmi repet că o să fie totul bine și că nu am de ce să îmi mai fie rușine, chiar dacă stau cu teamă că vor veni vecinii la ușă, sau cum am să scot capul din casă, sau cum am să repar laptopul care a zburat pe pereți. Toate acestea nu-și au locul aici, acum, iar eu trebuie să fac ceva.

A doua zi am fost la psihoterapie, mergeam deja de câteva luni și la fiecare ședință aveam grijă să spun că eu nu am să reușesc niciodată.

Din acea zi rotițele s-au pus in mișcare, destul de greu, e adevarat, însă nu îmi mai doream viața aceea alcoolică. Nu mai puteam rezista la nivelul de consum la care eram, obsesia fiind cea care ma conducea. Trăiam numai prin și pentru alcool. Orice zi începea și se termina cu alcool. Nu mai puteam să trăiesc așa: mințeam, ascundeam bani și alcool pe unde nici nu mai știam la un moment dat, nu reușeam să mai găsesc motivația de a mă ridica de acolo, doream să mor dar îmi era frică, etc.  

Să afli că nu ești tocmai cel care credeai, că se întamplă ca și tu să faci greșelile tale, să afli că nu ești mama, soția, femeia care credeai ca ești, nu face parte din planul tău. Îți zici, bine, sunt la terapie și am să aflu numai lucruri de încurajare și o să mă învețe cum să iasă totul așa cum văd eu lucrurile. Nu auzeam numai ce îmi plăcea mie.

Temele, disciplina și planul de bătaie mi s-au părut înfiorătoare și la orice temă pentru acasă, simțeam repulsie și indignare, deoarece defectele mele de caracter…nu existau, dacă mă întrebai pe mine. Ușor,ușor am înțeles că a-mi arunca temele într-un colț nu reprezenta decât negarea /refuzul de a afla și altă cale de a trăi. Cum să trăiesc fără alcool reprezenta o necunoscută pentru mine, dacă de la 30 de ani am început cu câte puțin,câte puțin.. și acum, uitându-mă în urmă, parcă nici nu realizam pe atunci necesitatea abstinenței, parcă o făceam pentru alții… soț, copil, mamă, prieteni.

La un moment dat, am realizat că anumite obiceiuri nesănătoase pe care le aveam pentru a fugi de emoții, se confundau într-un fel cu alcoolul. Dacă aveam temă de nu a face curățenie o săptămână, în scurt timp simțeam o furie, o neliniște asemănătoare cu stările pe care le aveam înainte de recădere. Furia aceea că nu poți să faci ceea ce dorești acum și nu altădată sau deloc. Fuga de emoții în curățenie, citit, duș, etc, nu făcea altceva decât să adauge frustare, nemulțumire, scăderea stimei de sine, învinuire, rușine, etc.

Grupul de support AA… nici nu știu cu ce să încep, cert este că am mers în paralel cu grupul și terapia, sau ele au mers cu mine și au avut grijă de mine. Am fost sprijinită și îndrumată, am primit ajutor legat de locul de muncă, căci nu mai aveam, am primit încurajările de care aveam nevoie, simpatia, empatia, am primit prieteni minunați, am primit încrederea că se poate. Am primit primii pași în abstinență și pentru prima oară în viață am simțit că pot. Îi port în sufletul meu, zi de zi pe acești minunați oameni. Îi îmbrățișez cu drag și respect de fiecare dată și mă bucur că drumul meu a ajuns să corespundă cu drumul lor.

Abstinența există și este așa de frumoasă încât nu vrei să-i mai dai drumul. Nu vrei să mai treci prin ceea ce ai trecut , să nu mai înoți în alcool și să te minți că totul este sub control, că tu nu ai nicio problemă și să găsești motive de consum din orice, bucurie sau necaz.

După un timp, au apărut și necazurile, căci norul roz al abstinenței s-a risipit și am avut nevoie de toate roadele muncii depuse, de tot ceea ce am învățat până atunci, de răbdare că lucrurile se vor așeza așa cum avem noi nevoie și nu așa cum credem noi că trebuie să fie. Aici am avut mult de furcă cu mine, căci nu înțelegeam de ce planul meu nu corespunde cu planul lui Dumnezeu. Însă, din momentul în care te predai  sau ai în sfârșit deschiderea că ceva trebuie să lași să  plece, viața ta este alta.

În momentele de tensiune apărute în viața noastră, de familie, de cuplu, am avut de înfruntat fricile , angoasele, visele , amintirile, resentimentele, tot ceea ce părea că este mai negru. După un timp am înțeles că ele veneau ca să pot trece la etapa următoare a vieții mele/noastre și să nu le duc în spate toată viața. 

Când am început să văd, să simt, să îmi doresc, să prind viață, am înțeles în sfârșit că suntem trei. Până atunci eram doar eu, cu nevoile mele, cu pretențiile mele, cu boala mea. Acum eram trei, eram la fel de răvășiți ca după război și la fel de străini precum cei care au trecut prin multe încercări. Da, și aici mi s-au dărâmat convingerile mele cum că modelul de mamă, soție, femeie ar fi fost cel pe care îl credeam .A urmat o perioadă în care, deși mă uitam în oglindă, nu eram sigură că recunosc acel om. Ochii transmiteau altceva, transmiteau compasiune și deja, nu mă mai uram, pur și simplu mă trezeam la viață. Din acest punct, am simțit că viața va fi altfel, va căpăta un contur în care am încredere și că pot avea grijă de mine, cu înțelegere, cu iubire, cu tot ceea ce îmi lipsise și astfel, îi pot iubi și pe ai mei dragi fără nicio barieră a minții.

Să devii alcoolic, să îți faci rău, să ajungi în spital de nenumărate ori, să bei chiar dacă îți este rău, să amesteci medicamentele cu alcoolul pentru ca apoi să ajungi în sfârșit la liniște, împăcare cu tine, cu cei dragi, să îți schimbi modul de viață și să încarci cu pozitiv gândirea ta de astăzi, apoi pentru toate acestea sunt recunoscatoare si nu pot să cred decât că Dumnezeu a ascultat ruga omului neputincios și a celor de lângă el.

Astăzi, îmi place să spun că viața mea miroase a abstinență, a îmbrăcat mantia frumuseții, iubirii, încrederii, pozitivului, dar pentru toate acestea nu uit în nicio zi că sunt alcoolică și cât de mult mi-am dorit să ajung în abstinență. 

Doamne ajută, să auzim numai de bine!

Anonim

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Postare articole

Pentru a adăuga un articol trebuie să te loghezi aici

Dacă dorești să te implici și nu ai cont... inscrie-te aici

Stai in legatura cu noi

Inscri-te aici si primesti in casuta ta de mail articole din revista noastra! Bucura-te de abstinenta cu Noi Insine. Nu vom folosi si nu vom furniza adresa ta de mail sau numele si nu vom trimite mai mult de 2-3 emailuri lunar.

Preambulul A.A.

logo-aa  Alcoolicii Anonimi sunt o comunitate de bărbaţi şi femei care îşi împărtaşesc experienţa, puterea şi speranţa, cu scopul de a-şi rezolva problema comună şi de a-i ajuta şi pe alţii să se însănătoşească de pe urma alcoolismului. Singura cerinţă pentru participare ca membru este dorinţa de a înceta băutul. AA-ul nu percepe nici cotizaţii, nici taxe de înscriere, ne finanţăm prin contribuţiile noastre. AA nu se afiliază nici unei secte, nici unei formaţiuni religioase sau politice, nici unei organizaţii sau instituţii; ei nu doresc să se angajeze în nici o controversă; nu sprijină şi nu contestă nici o cauză. Scopul nostru primordial este acela de a rămâne abstinenţi şi de a-i ajuta pe alţi alcoolici să ajungă la abstinenţă.(Copyright © The AA Grapevine, Inc. Reprodus cu permisiune)