Citim ce am scris despre Noi Înșine...

Drumul spre o viaţă nouă

Era iar dimineaţă. Ceasul făcea „scandal” să mă trezesc. Primul gând pe care îl aveam – „Îmi este rău.” (nu-mi aduceam aminte pe la ce oră reuşeam să adorm după ce după-amiaza o petrecusem în faţa televizorului, bând ) – apoi realizam că trebuie să merg la serviciu. Dar îmi era prea rău. Si totuşi, trebuia, pentru că săptămână de săptămână sunam o dată sau de două ori şi spuneam că am o cădere de calciu şi nu ajung, sau gripă, sau criză de bilă, sau o durere de dinţi și altele şi altele... toate inventate, minciuni care se adunau şi se adunau şi ajungeau să atârne greu şi pentru a uita că am mai zis o minciună şi pentru că eram furioasă pe mine că iaraşi eram mahmură - beam. Aşa erau zilele – o luptă de a trece peste starea de mahmureală, de a ignora durerile de cap, ameţelile şi starea de rău general - şi asta până după-amiaza când ajungeam acasă să mă pot „drege” cu nişte tărie. În tinereţe nu-mi plăcea alcoolul, beam doar cu ocazia unor sărbători şi numai pentru a da noroc, plus că încă aveam în minte imaginea tatălui meu care atunci când consuma alcool îşi schimba comportamentul, devenea de nerecunoscut. 

Puţin după 30 de ani, am ajuns într-un colectiv unde se obişnuia să se bea în timpul serviciului şi se continua după orele de program. Atunci, din dorinţa de a mă integra în colectivul lor am început şi eu să beau. Şi am constatat că mă simţeam mai bine- stresul dispărea, deveneam mai sociabilă, mai sigură pe mine şi mi se părea mie mai apreciată şi acceptată de ei. Apoi, am început să-mi cumpăr de băut şi acasă. Mă gândeam că nu fac rău nimănui şi că până la urmă merit şi eu să mă relaxez după o zi de muncă. Cât de greşit era totul. Fără să-mi dau seama am ajuns să nu mai pot lăsa să treacă o zi fără să beau ceva, oricât de puţin. În ceaţa zilelor de atunci, am avut gândul să nu mai beau la serviciu şi astfel ceilalţi nu şi-au dat seama cât de mult se agravase consumul meu. Începuse perioada minciunilor. Dacă vreo colegă mă intreba dacă în week-end vreau să merg la un spectacol sau să ies în parc – o repezeam că am treabă –pleca nedumerită, nu inţelegea de ce mă supăram. La fel, dacă vreuna din verişoarele mele îmi spunea să trec pe la ei, să mai stăm de vorbă, refuzam. La aceea vreme, nici eu nu am înţeles ce mă făcea să refuz orice altă modalitate de a îmi petrece timpul liber înafară de a bea, ce forţă mă atrăgea la sticlele pitite în dulapul de acasă. Acum ştiu, era dependenţa mea de alcool. Nu ieşeam nicăieri, nu vorbeam cu nimeni, eram în permanenţă iritată şi nervoasă – pentru că singurul gând pe care îl aveam toată ziua era să ajung acasă ca să beau ceva. 

Să trec peste trăirile, emoţiile, problemele care îmi apăreau în viaţa de zi cu zi, să trec peste anxietatea, frica, indignarea, deprimarea, panica care puneau stăpânire pe mine şi pe care nu le mai suportam. Deja eram obişnuită să beau şi nu mai avea vreo importanţă ce se întâmpla, aveam langă mine perfidul amic - alcoolul. Consumul de alcool mi-a afectat relaţiile cu familia, cu prietenii, cu vecinii, serviciul. 

Ajunsesem să mă cert cu oricine din orice, să nu-mi convină nimic – eram într-un punct în care nu-mi mai puteam da seama de realitate. Mă enervam din orice, oamenii din jurul meu nu mai ştiau cum să se poarte cu mine şi nici eu nu mai reuşeam să-mi dau seama de comportamentul meu iraţional. Plus că nu mai ţineam cont de nimic, nu-mi mai păsa – doream să mor. La un moment dat am urmat un tratament pentru depresie şi nici măcar asta nu m-a oprit din a bea cu toate că doctorii îmi spuneau să nu consum alcool cu medicamentele. Nu conta. Eu ştiam mai bine, spuneam eu. E viaţa mea, fac ce vreau cu ea. Când starea mea s-a agravat, o prietenă m-a întrebat ce este cu mine şi cu un efort dat de suferinţa şi disperarea mea i-am spus adevărul despre consumul meu, despre lupta mea. Prin ea am descoperit Alcoolicii Anonimi şi doar aşa am reuşit să mă opresc din băut. Odată cu găsirea AA-ului a început o nouă etapă din viaţă. Una în care m-am regăsit şi în care am redescoperit ce inseamnă a trăi frumos, alături de oameni frumoşi. Au trecut de atunci ani şi lucrurile s-au schimbat mult în bine. Am început să lucrez programul, să merg la întruniri, să citesc literatura şi încet, încet am inţeles ce este alcoolismul. Sunt recunoscătoare pentru abstinenţa mea, pentru noua viaţă care s-a deschis înaintea mea. Ştiu că acolo sus cineva a avut grijă de mine să trec peste una dintre cele mai grele boli şi peste o perioadă dificilă din viaţa mea. Odată cu abstinenţa am câştigat şi pacea minţii, liniştea sufletului şi o mulţime de întâmplări şi trăiri care mă apăsau, acum s-au evaporat. Parcă vorbesc despre altcineva – să fie oare vorba despre mine - când mă gândesc la şirul de minciuni pe care îl spuneam, la însingurarea în care mă izolasem, la suferinţa care nu se mai termina, la zilele în care plângeam ore în şir, fără sfârşit? Ce diferenţă – într-adevăr, abstinenţa ne aduce o altă viaţă – cum se spune– murim într-o viaţă şi ne naştem în alta – renaştem din propria cenuşă.

Gabi

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Postare articole

Pentru a adăuga un articol trebuie să te loghezi aici

Dacă dorești să te implici și nu ai cont... inscrie-te aici

Stai in legatura cu noi

Inscri-te aici si primesti in casuta ta de mail articole din revista noastra! Bucura-te de abstinenta cu Noi Insine. Nu vom folosi si nu vom furniza adresa ta de mail sau numele si nu vom trimite mai mult de 2-3 emailuri lunar.

Preambulul A.A.

logo-aa  Alcoolicii Anonimi sunt o comunitate de bărbaţi şi femei care îşi împărtaşesc experienţa, puterea şi speranţa, cu scopul de a-şi rezolva problema comună şi de a-i ajuta şi pe alţii să se însănătoşească de pe urma alcoolismului. Singura cerinţă pentru participare ca membru este dorinţa de a înceta băutul. AA-ul nu percepe nici cotizaţii, nici taxe de înscriere, ne finanţăm prin contribuţiile noastre. AA nu se afiliază nici unei secte, nici unei formaţiuni religioase sau politice, nici unei organizaţii sau instituţii; ei nu doresc să se angajeze în nici o controversă; nu sprijină şi nu contestă nici o cauză. Scopul nostru primordial este acela de a rămâne abstinenţi şi de a-i ajuta pe alţi alcoolici să ajungă la abstinenţă.(Copyright © The AA Grapevine, Inc. Reprodus cu permisiune)