Citim ce am scris despre Noi Înșine...

Așadar adio, stimabile!

Sunt momente în viață când îți vine să renunți la ceva, nu știi că trebuie să renunți sau ți se cere să renunți!

Dar cum știi oare că a venit momentul? Unde e limita aceea foarte fină care se pierde între a persevera în ignoranță și a renunța pur și simplu? E ciudat, anormal, să îți dorești, să îți placă ”ceva” atât de mult, deși nu este potrivit și nu e deloc bine pentru tine și nu reușești să înțelegi de ce?...dar tu vrei cu tot dinadinsul, chiar cu disperare să păstrezi acel ”ceva”,  acel ”bine”.

Ajungi chiar să fii controlat de frustrări și din dorința de a avea acea stare, să faci lucruri grave, să îți provoci dureri de neimaginat. Disperarea te cuprinde, te-a cuprins deja și nici nu ți-ai dat seama cum și când s-a întâmplat, și te face fără să îți dorești, sau mai grav, fără să realizezi că te comporți altfel?  Fiecare mișcare este un nou pas greșit, un pas mic , dar care te îndepărtează și mai mult de realitate....Care realitate? Cea în care te manifești prin răbufniri și acuzații de tot felul, majoritatea fiind nefondate dar care te face să te victimizezi și care, paradoxal te face să te simți bine? Nebunie? Nuu! Ești bolnavă!

Este cazul să găsesc un moment de luciditate să înțeleg că trebuie să renunț de tot și pentru totdeauna. Singura metodă pentru mine de a redeveni om din ”chestia” în care m-am transformat, e să renunț fără regrete, să înțeleg de ce o fac și astfel să o pot lua de la capăt. Necunoscutul acestei decizii mă înfioară, e un sentiment nou, îmi trezește noi frici dar constructive, am nevoie de curaj ( și nu puțin) să mă arunc din nou în necunoscutul nou de acum. Oricum ar fi, trebuie să gândesc lucid, să o fac personal cât timp simt eu că merită și nu cât timp mi se spune! Limitele fiind atât de fine, iar câteodată  atât de ușor ignorate.

Deci, stimate respectabil ai uitat în desăvârșirea artei tale de a mă transforma în zombie, un lucru esențial: Eu am de acum un aliat de nădejde pe care coincidență sau nu, chiar tu mi l-ai scos pe tapet mai evident decât doreai tu, și care nu a ezitat nici un bob zabavă să îmi sară în ajutor atunci când l-am chemat dintr-o demult uitare într-o târzie disperare, pe însuși  Dumnezeu. Nici nu știam cât de dragă îi eram lui Dumnezeu în ignoranța și nebunia datorată sincerei prietenii cu tine. Ai anulat tot ceea ce reprezenta Ioana și ai făcut o glumă din mine, ai măturat peste tot cu mine, și offf, cât de ușor puteai să faci asta cu mine ! și te lăsam să faci asta! Trebuie să recunosc că în cazul relației cu tine, totul ține de respect – eu te țin la respect, îți respect puterea, tu nu te apropii de mine, te las în pace, tu faci la fel (de ai fi om te-aș bate de te-ai kăka pe tine), te dau la o parte, trădează-le altora speranțele și visele, pe mine nu mă mai interesează, ești istorie de acum, voi citi doar povești cu și despre tine. Tu pe calea ta, eu pe a mea, prietenește nu vom mai da mâna niciodată!

Am stat ceva vreme uitându-mă la foaia albă, rece și imaculată care îmi trimitea provocări (hai încearcă) dar...ce să îți spun? să-ți reproșez, să strig la tine, să te cert, să scot la iveală ce am eu mai bun sau ce am eu mai rău în mine? Asta ai vrea, așa-i? Dar... sunt resentimente pe care față de tine și față de restul lumii nu le mai vreau, încă lucrez la asta. De ce? Pentru că am realizat de fapt, că resentimentul este rădăcina principală a tuturor durerilor, resentimentele sunt sentimente perfide, viclene, sunt mici, atât de mici, încât e ușor să le treci cu vederea, tinzi să le minimizezi și astfel rămân un puternic combustibil pentru văpaia greșelilor și motivul din spatele celor mai multe lucruri care nu merg bine în viața noastră.

Am învățat în timp să mă cenzurez, să îmi controlez emoțiile să nu îmi mai arăt slăbiciunile să îmi cresc autocontrolul până la a obține reacțiile așa-zis normale, emoțiile fiindu-mi deseori confundate și etichetate drept slăbiciuni iar sensibilitatea o boală fără leac tipică femeilor slabe, și... aici ți-ai făcut tu apariția stimabile prieten, m-ai manevrat cu toate fețele posibile, iar eu am rămas cu aceea de la teatru : un ochi plânge și altul râde... mai des plângea decât râdea... trist, foatre trist...

Poate că e o urmă de egoism în mărturisirile pe care le fac – de ce?... Eliberarea mea poate însemna împovărarea celora cărora le împărtășesc gândurile mele. Ar exista ”scăparea”, ștergi totul cu burete, revii la starea dinainte, închizi orice cale de comunicare pentru că nu te mai interesează sau pentru că așa este mai simplu! Ce treabă aveți voi cu gândurile mele? Nu cred că există răspuns bun sau potrivit decât ”dacă”? Or tocmai de asta e vorba! Nu este egoismul acela rău, este egoismul de acum, e recuperare, evoluție din tot ce am făcut, gândit și aplicat greșit până acum.

Probabil că acum m-aș plictisi de acel stil de viață monotonă, cu obiceiuri proaste, aceeași vecini și oameni blazați, cu privirea în pamânt cu aceleași veșnice probleme (starea vremii, pensii și salarii mici, scumpirea gazului când vine frigul și a ouălor înainte de Paști).

Nu mai e loc de vinovăție, nici de întrebări indiscrete, apăsătoare sau de răspunsuri silite, dar total inutile .

E vorba de libertate , seninătate, acceptare, iertare,  dar care lipseau, uitate  fiind, cel mai probabil  acea stare o  numeam pe nedrept – singurătate sau însingurare.

Iar glasul tău mieros, perfid de șarpe constrictor pe dinafară și veninos pe dinăuntru, nu va mai avea rezonanță în timpanele mele și nu mă va mai găsi cu garda lăsată jos, iar în loc să tânjesc după un strop din otrava ta care mi-a creat dependență, mai dura puțin și eram imună, mă concentrez doar asupra mea, cu antrenament, voință și răbdare ( și puțină încăpățânare), trăiesc clipa, nu mai evadez din prezent,  rapid cu ajutorul tău binevoitor, tu, care te-ai hrănit nesătul cu sufletul meu, vreau să simt acum o altă stare de bine care pune stapânire pe mine, acea pace cu mine care elimină îndoielile și inutilitatea expresiilor ”dacă” și ”poate”.

Trăiesc în prezent, dacă îmi vine să râd o fac pur și simplu, e super fain și culmea gratis, dacă în schimb dau la șoricei, adică îmi dau lacrimile, văd izvorul lor din sufletul meu sensibil, iar faptul că pot plânge înseamnă că vibrez la ceva, simt, o arăt și trăiesc – nu e o slăbiciune!

Un citat anonim spune: ”Bucură-te de acest moment pentru că acest moment este viața ta”. Mi-a plăcut însă m-am gândit imediat: ce fac atunci cu trecutul și viitorul? Am simplificat pentru mine astfel: trecutul și viitorul sunt ca și apa: dacă stai prea mult sub apă, riști să te sufoci, dacă începi să te sufoci intri în panică și te cuprinde teama așadar total inutile aceste temeri!

Iar dacă există 50% șanse ca ceva să mergă prost și 50 % șanse ca ceva să mergă bine, atunci nu are rost să te îngrijorezi!

O formulă simplă: DOAR PENTRU AZI!

DOAR PENTRU 24 ORE!

Deci: ADIO! Tu pleci, eu rămân!

Ultima modificare Luni, 05 Septembrie 2016 10:46
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Postare articole

Pentru a adăuga un articol trebuie să te loghezi aici

Dacă dorești să te implici și nu ai cont... inscrie-te aici

Stai in legatura cu noi

Inscri-te aici si primesti in casuta ta de mail articole din revista noastra! Bucura-te de abstinenta cu Noi Insine. Nu vom folosi si nu vom furniza adresa ta de mail sau numele si nu vom trimite mai mult de 2-3 emailuri lunar.

Preambulul A.A.

logo-aa  Alcoolicii Anonimi sunt o comunitate de bărbaţi şi femei care îşi împărtaşesc experienţa, puterea şi speranţa, cu scopul de a-şi rezolva problema comună şi de a-i ajuta şi pe alţii să se însănătoşească de pe urma alcoolismului. Singura cerinţă pentru participare ca membru este dorinţa de a înceta băutul. AA-ul nu percepe nici cotizaţii, nici taxe de înscriere, ne finanţăm prin contribuţiile noastre. AA nu se afiliază nici unei secte, nici unei formaţiuni religioase sau politice, nici unei organizaţii sau instituţii; ei nu doresc să se angajeze în nici o controversă; nu sprijină şi nu contestă nici o cauză. Scopul nostru primordial este acela de a rămâne abstinenţi şi de a-i ajuta pe alţi alcoolici să ajungă la abstinenţă.(Copyright © The AA Grapevine, Inc. Reprodus cu permisiune)