Mituri eronate referitoare la consumul de alcool 

1. Alcoolul provoacă aceleași reacții tuturor persoanelor

FALS

Greutatea, sexul, metabolismul precum și momentul în care bei diferențiază modul în care alcoolul afectează diferite persoane. Dacă beți pe stomacul gol sau beți repede, înseamnă că veți avea o alcoolemie mai mare care este și ea afectată de sex, greutate sau varstă. Persoanele care sunt foarte obosite, stresate sau bolnave pot fi mai usor afectate de consumul de alcool.

Femeile devin mai intoxicate după ce beau decât barbații, raportându-ne bineințeles la aceeași cantitate. Aceasta se întâmplă deoarece corpul bărbatului conține mai multă apă. Deoarece alcoolul se amestecă cu apa corpului, o anumită cantitate de alcool devine mai concentrată în corpul unei femei decât în cel al unui barbat. De aceea limita maximă de consum al alcoolului este mai ridicată la bărbați.

2. Alcoolul nu îngrașă

FALS

Vinul sec, cidrul, tăriile nu conțin grăsimi și nu conțin nici mult zahăr, dar în schimb conțin calorii.

Este important să includeți alcoolul în dieta dumneavoastră doar dacă aceasta este una echilibrată și sănătoasă, însemnând multe fructe proaspete și legume și multe exerciții fizice. Dacă țineți un regim de slăbire tineți minte că alcoolul conține multe calorii.

Pentru consumatorii obișnuiți de alcool în jur de 50% din caloriile consumate zilnic pot sa provină din alcool, deoarece în general alcoolul este preferat mâncării.

Alcoolul aduce 7 calorii per gram, deci aproximativ 100 de calorii într-un pahar de vin. În plus, vorbim de calorii ce favorizează stocajul "grăsimilor negative".

3. Alcoolul mărește potența și pofta de sex

FALS

Contrar vorbelor din popor, cu cât bei mai mult alcool, cu atât mai mult centrii nervoși responsabili de excitația sexuală sunt mai inactivi.

Există un prag de consum care o dată depășit, te va duce pe un singur drum. 

4. Dacă beau mai repede nu voi avea mai mult alcool în organism decât dacă beau mai încet

FALS

Dacă o persoană consumă alcoolul mai repede efectele sunt mai periculoase deoarece alcoolul este ingerat mai repede decât are organismul timp să îl elimine. Dacă bei repede alcoolul va ajunge mai repede la creier și în funcție de cât de mult ai consumat poate să afecteze celulele acestuia, afectând ulterior funcțiile vitale ale organismului. O persoană tânără sau o persoană care nu este obișnuită să bea poate să experimenteze acest lucru chiar după câteva băuturi standard consumate mai repede.

Nu uitați că timpul de procesare al alcoolului în organism diferă de la o persoană la alta, în funcție de greutate, sex și vârstă, prin urmare nu intrați în competiții pentru a vedea cine bea mai mult și mai repede... poate deveni fatal! De asemenea, un consum ce depașește capacitatea organismului de procesare la sfârșit de săptămână, este mult mai dăunătoare decât consumul aceleiași cantități pe durata întregii săptămâni.  

5. Un efort fizic susținut permite eliminarea mai rapidă a alcoolului

FALS

Alcoolul nu este util pentru organismul nostru! Caloriile ingerate prin consumul de alcool nu pot fi utilizate imediat și în mod direct de către corpul uman.

Asadar, chiar dacă un efort intens presupune un consum mai mare de energie, alcoolul este procesat tot timpul în aceeasi cantitate și cu aceeași viteză. indiferent dacă facem mișcare sau nu.

 

Ultima modificare Duminică, 13 Noiembrie 2016 19:27
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Postare articole

Pentru a adăuga un articol trebuie să te loghezi aici

Dacă dorești să te implici și nu ai cont... inscrie-te aici

Stai in legatura cu noi

Inscri-te aici si primesti in casuta ta de mail articole din revista noastra! Bucura-te de abstinenta cu Noi Insine. Nu vom folosi si nu vom furniza adresa ta de mail sau numele si nu vom trimite mai mult de 2-3 emailuri lunar.

Preambulul A.A.

logo-aa  Alcoolicii Anonimi sunt o comunitate de bărbaţi şi femei care îşi împărtaşesc experienţa, puterea şi speranţa, cu scopul de a-şi rezolva problema comună şi de a-i ajuta şi pe alţii să se însănătoşească de pe urma alcoolismului. Singura cerinţă pentru participare ca membru este dorinţa de a înceta băutul. AA-ul nu percepe nici cotizaţii, nici taxe de înscriere, ne finanţăm prin contribuţiile noastre. AA nu se afiliază nici unei secte, nici unei formaţiuni religioase sau politice, nici unei organizaţii sau instituţii; ei nu doresc să se angajeze în nici o controversă; nu sprijină şi nu contestă nici o cauză. Scopul nostru primordial este acela de a rămâne abstinenţi şi de a-i ajuta pe alţi alcoolici să ajungă la abstinenţă.(Copyright © The AA Grapevine, Inc. Reprodus cu permisiune)